4 primejdii care se ivesc în vremea rugăciunii minții

Rugăciunea este mijlocul prin care omului i se descoperă cele mai mari și mai adânci taine. Cel care se angajează în această lucrare trebuie să știe că ea se săvârșește prin harul lui Dumnezeu.

De aceea, uneori va simți mult har și rugăciunea va curge de la sine, iar alteori va simți că harul se împuținează. Aceasta este tot o pedagogie a lui Dumnezeu de a-l ajuta să sporească în virtuți.

Mitropolitul Ierotheos Vlachos amintește 4 primejdii prin care pot trece aceia care au început să lucreze rugăciunea minții.

Prima primejdie este egoismul și exaltarea. Cel care se roagă și înțelege că face o lucrare bună, dar n-o pune pe seama lui Dumnezeu, cade în mândrie. Unul ca acesta ajunge să creadă că este mai sport decât alții sau chiar să îi disprețuiască. Rugăciunea se oferă în dar de la Dumnezeu celor care se ostenesc.

A doua primejdie este deznădejdea. În momentele în care rugăciunea slăbește, sufletul cade în tristețe, în mâhnire sau melancolie. Și din această stare, poate ajunge la revoltă. Știind cât de minunată erau clipele acelea de rugăciune intensă, pierderea ei îi provoacă o deplină supărare.

Citește și Rugăciunea lui Iisus – izvor de putere, de răbdare, sprijin și mângâiere pentru cel suferind

A treia primejdie este nepurtarea de grijă. La un moment dat, cel care se roagă nu mai ia aminte la el însuși, ci devine cumva nepăsător față de darurile pe care i le dă Dumnezeu. Se poate întâmpla, așadar, ca și cei care au câștigat rugăciunea minții să cadă în păcate. Iar acest lucru este înfricoșător. Singura cale de întoarcere este pocăința.

Cea din ultimă primejdie care poate să apară în timpul rugăciunii este atacul gândurilor. Diavolul ar face orice să îl împiedice pe om să nu se roage și să nu intre în legătură cu Dumnezeu. De aceea îi insuflă gânduri mincinoase, cum că degeaba se roagă, sau că rugăciunea este prea ostenitoare și nu are nici un fel de folos.

Pe alții îi ispitește cu alte îndeletniciri aparent „duhovnicești”, cum ar fi misionarismul, doar-doar să îi facă să renunțe la rugăciunea minții.

Rugăciunea neîncetată nu trebuie săvârșită fără sfat de la părintele duhovnic. Fără un povățuitor iscusit, rugătorul nu va ști să treacă prin etapele rugăciunii, nu va cunoaște atacurile diavolului și nu va putea să biruiască ispitele. Nu va putea depăși acele clipe de părăsire ale harului, când îi sunt încercate râvna, credința și dragostea.

Citește și Rugăciunea „Doamne Iisuse” este un medicament pentru toate bolile

Rugăciunea minții nu este o casetă ce repetă mereu aceeași frază, fără ca cel care o rostește să nu înțeleagă nimic. Dimpotrivă, ea trebuie săvârșită cu multă luare aminte și mai ales cu  adâncă smerenie.

Sursă: Mitropolitul Ierotheos Vlachos, Ce este rugăciunea minții în inimă? (V), Familia Ortodoxă, Iulie, Nr. 7, 2019, pp. 48-49