Spală fructele, legumele și verdețurile cu apă oxigenată – distruge bacteriile!

Este extrem de important să spălăm bine fructele, legumele și verdețurile înainte să le folosim la gătit sau să le consumăm ca atare.

Însă, trebuie să știm un lucru: apa nu este suficientă pentru a îndepărta inamicii cei mai mari, și anume microorganismele dăunătoare, pesticidele și ierbicidele.

Spala fructele si legumele cu apa oxigenata - distruge bacteriile!

Spala fructele si legumele cu apa oxigenata – distruge bacteriile! Frepik.com

Microorganisme, metale grele, antibiotice

Deși nu pot fi văzute cu ochiul liber, aceste ingrediente nocive – bacterii, mucegaiuri, fungi, deșeuri animale și chimicale există pe fructele și legumele pe care le cumpărăm.

Chiar și dacă ne facem cumpărăturile doar de la raioanele cu produse bio sau organice, nu putem fi 100% siguri de calitatea lor.

Inclusiv în cazul produselor organice este permisă utilizarea unor doze de pesticide și chimicale.

Metalele grele – arsenic, săruri de plumb și antibioticele – streptomicină și tetraciclină se află pe lista acestor substanțe nocive.

Apa nu înlătură microbii de pe alimente

Prin anii ’20, bucătarii recomandau spălarea spanacului și altor verdețuri în șapte ape.

Poate că pe vremea aceea puteai să speli legumele doar cu apă. Azi însă, această metodă nu mai este suficientă pentru a înlătura reziduurile de chimicale.

În plus, apa nu poate distruge bacterii periculoase, precum E. coli sau Salmonella.

Din fericire, există câteva soluții pe care le putem folosi pentru a dezinfecta și chiar prelungi durata de viață a fructelor și legumelor.

Partea bună este că acestea nu costă o avere. Sunt ușor accesibile și au un grad de siguranță ridicat.

Apa oxigenată este una din ele.

Cum să speli fructele și legumele cu apă oxigenată 

Peroxidul de hidrogen – așa cum mai este numită apa oxigenată, este un înălbitor natural. Albește diverse lucruri și suprafețe: părul, dinții, hainele cu pete de transpirație, rosturile de la gresie și faianță.

Apa oxigenată de 3% nu este toxică. Se găsește în farmacii și poate fi folosită inclusiv pentru spălarea fructelor și legumelor.

Este cea mai bună soluție, deoarece are capacitatea de a ucide microbi dăunători precum Escherichia coli.

„Environmental Protection Agency ” o consideră un biopesticid natural, datorită faptului că ucide cu succes germenii.

Citește și – Apa oxigenată ucide fungii care produc boli la roșii – sfaturile unui fermier american

Metodă

La 3,7 litri de apă se folosește 1 lingură de apă oxigenată. Umpleți chiuveta cu apă rece și adăugați apa oxigenată, în funcție de câtă apă ați folosit.

Introduceți fructele și legumele în apă. Scufundați-le complet. Agitați apa și lăsați produsele la înmuiat 10 minute.

Scurgeți apa din chiuvetă și dați drumul la apă curată. Umpleți chiuveta cu apă simplă și introduceți produsele. Lăsați-le încă 10 minute în apa curată, apoi transferați-le pe un prosop și lăsați-le să se usuce singure.

Apa oxigenată este la fel de eficientă în distrugerea patogenilor ca și clorul. Mai are un avantaj major: păstrează prospețimea alimentelor și le crește durata de viață.

Citește și – Cu oțet și apă oxigenată poți să cureți și să dezinfectezi toată casa!

Oțet alb

Un alt ingredient natural pe care îl puteți folosi pentru spălarea fructelor și legumelor este oțetul alb. Are proprietăți antibacteriene și dezinfectante.

Întrucât nu este la fel de eficient ca apa oxigenată, este indicat să folosiți un oțet alb cu o concentrație de 5%, fără să îl diluați cu apă.

Pulverizați oțetul direct pe fructe și legume și lăsați-l să acționeze câteva minute, apoi clătiți cu apă curată.

Oțetul înlătură mult mai bine pelicula de ceară de pe mere sau legume decât apa oxigenată.

Un studiu apărut în anul 2003 în „Journal of Food Protection” a arătat că o soluție cu oțet de 10% reduce bacteriile de pe fructe și legume în proporție de 95% iar virusurile în proporție de 90%.

În studiul „Cook’s Illustrated”, o soluție din 3 părți de apă și 1 parte de oțet a diminuat bacteriile de pe mere și pere în proporție de 98%.

Sare

Același studiu citat mai sus a arătat că clorura de sodiu de 2% (adică sarea de masă) înlătură virusurile în proporție de 90%. Nu este însă la fel de eficientă ca oțetul în privința bacteriilor.

Folosiți aceste metode inclusiv pentru fructele și legumele pe care le veți curăța de coajă.

Este reconfortant să știm că fierberea și alte metode de preparare termică distruge complet bacteriile (E. coli, Stafilococii și Salmonella).

Surse articol:

1. Lindsey Dietz, A Handy Guide For Washing Produce, Traditional Cooking School: https://traditionalcookingschool.com/food-preparation/recipes/techniques-tutorials/a-handy-guide-for-washing-produce/
2. Karen Peltier, Which of These 10 Methods is the Best Way to Wash Your Produce? Well Gall: https://wellgal.com/10-methods-wash-produce/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.