Cremă hidratantă pentru călcâie uscate – rețetă din 2 ingrediente

Această cremă de călcâie, din două ingrediente, se prepară ușor acasă.

Este ideală pentru sezonul rece, care predispune pielea la uscare sau crăpare.

Crema hidratantă pentru calcaie uscate - reteta din 2 ingrediente

Crema hidratantă: Jcomp

Simpla masare a călcâielor cu această cremă în fiecare seară vă va oferi  o piele fină și moale dimineața, la trezire.

Se poate folosi nu numai pentru călcâie, ci și pentru mâini, ten sau buze crăpate.

Cremă pentru călcâie uscate – rețetă

Iarna, pielea are tendința de a se usca foarte tare, din cauza aerului rece, a vântului sau gerului, dar și din cauza umidității sau a căldurii din casă.

Ingrediente

• 2 părți unt de shea
• 1 parte ulei de nucă de cocos

Utilizare

Amestecați bine aceste 2 ingrediente, până rezultă o masă cremoasă. Păstrați crema obținută într-un recipient de sticlă (un borcănel cu capac).

În funcție de cât de lichid este ulei de cocos, puteți ajusta cantitățile, astfel încât să obțineți o cremă suficient de groasă pentru a o întinde pe piele.

Uleiul de cocos se solidifică (întărește) la temperaturi scăzute, și devine lichid la temperaturi mari (când este încălzit, sau când se aplică pe pielea caldă, după baie).

Aplicarea după duș sau baie, și încălțarea cu șosete după ajută la înmuierea și vindecarea pielii uscate sau fisurate.

Puteți adăuga de asemenea câteva picături de ulei esențial: de lavandă, de lămâie sau ulei de Vitamina A sau E.

Pielea uscată și călcâiele crăpate pot fi de asemenea semnul unei lipse de zinc sau a unui deficit de minerale.

O dietă bazată pe alimente bogate în substanțe nutritive, precum și îngrijirea pielii cu produse emoliente (ulei de măsline, unt ghee, ulei de cocos) sunt de asemenea importante.

Untul de shea este o substanță grasă de culoare crem, realizată din nuci de karite din Africa. Este foarte hidratant și bun pentru piele deoarece conține cantități mari de Vitamina A și E, antioxidanți și grăsimi esențiale.

Uleiul de cocos este un alt remediu natural care face minuni pentru pielea afectată. Este de fapt o grăsime saturată, bogată în trigliceride cu lanț mediu, care hrănesc și hidratează pielea. Are de asemenea proprietăți antibacteriene.

Ambele produse se găsesc la magazinele naturiste.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.