Dr. Pavel Chirilă – NU HRĂNI CANCERUL (reguli alimentare pentru prevenirea și vindecarea cancerului)
Potrivit doctorului Pavel Chirilă, 25% din cancere pot fi prevenite cu ajutorul alimentației. Există alimente care pot declanșa, sau, în cazul cancerului deja instalat, pot grăbi evoluția bolii.
→ Interzicerea consumului de zahăr alb
Statisticile indică faptul că bolile canceroase sunt mult mai frecvente în țările dezvoltate, unde se consumă o hrană foarte rafinată, supusă unor procese intense de procesare termică. Zahărul alb rafinat reprezintă cel mai mare factor favorizant al apariției cancerului, la fel și alte alimente rafinate. Foarte mulți specialiști vorbesc despre faptul că un consum excesiv de carbohidrați rafinați – zahăr și făină albă, grăsimi saturate, mezeluri și proteine animale cresc de trei ori riscul de metastaze la bolnavii de cancer.
→ Reducerea consumului de carne și grăsimi
Carnea roșie și dietele bogate în grăsimi animale pot determina transformarea celulelor sănătoase în celule cancerigene. Carnea de porc conține substanțe care intoxică sângele, provoacă boli de ficat, tulburări circulatorii și metabolice. Studiile efectuate pe proteinele vegetale au arătat că acestea nu cresc riscul de apariției a cancerului nici agravarea bolii deja instalate.
Se recomandă înlocuirea consumului de carne roșie cu carne de pește, și a grăsimilor animale cu uleiuri vegetale, cum este uleiul de măsline. Acesta nu trebuie să lipsească din alimentația bolnavilor de cancer, deoarece este foarte bogat în polifenoli, cu efecte antioxidante în prevenirea afecțiunilor oncologice. Acidul oleic monosaturat din uleiul de măsline neutralizează activitatea unor gene canceroase (mai ales în cancerul de sân, care are o incidență mai mică la femeile care urmează o dietă mediteraneană).
Proteinele din carne se pot înlocui cu proteine vegetale din soia, orez, grâu germinat, tărâțe, drojdie de bere (câte 30-50 g pe zi), oțet de mere, hrișcă, nuci și alune, sau din lapte de capră, lapte acru, ouă sau brânzeturi nefermentate.
→ Adoptarea unei diete vegetariene
Alimentația corectă ne poate apăra de această maladie greu de învins care este cancerul. În primul rând, se recomandă adoptarea unei diete vegetariene, bogate în fructe, legume, zarzavaturi și cereale integrale. Aceasta acționează ca un scut inclusiv împotriva bolilor de inimă și a diabetului.
Dintre legume, nu trebuie să lipsească varza, broccoli, conopida, spanacul, sfecla roșie, țelina, morcovul, pătrunjelul, fasolea păstăi, mazărea boabe, roșiile, usturoiul, ceapa și ridichea. Ca fructe, sunt recomandate în special merele roșii, strugurii, lămâile, portocalele, piersicile, cireșele, vișinele, zmeura, căpșunile, afinele, coacăzele și alte fructe de pădure.
→ Postul negru periodic
Profesorul doctor Pavel Chirilă recomandă 1-2 zile de post negru în fiecare săptămână pentru prevenirea cancerului. Sau se poate ține o dietă de 3-7 zile pe lună de curățire a corpului cu sucuri de legume și fructe, produse apicole, vitamine și minerale și ceaiuri din plante. Sucul de sfeclă roșie, combinat cu mere sau alte rădăcinoase este recomandat tuturor bolnavilor de cancer.
Doctorul Pavel Chirilă recomandă de asemenea o „doză” zilnică de 2-3 pahare de apă plată, consumate în fiecare dimineață, pe stomacul gol. Apa trebuie să fie cât mai curată și de calitate.
→ Alimente interzise bolnavilor de cancer
Odată declanșat cancerul, bolnavul trebuie să renunțe complet la consumul de: fripturi la grătar, carne în sânge, vânat, ciuperci, brânzeturi fermentate, sare iodată, condimente iuți, zahărul alb și dulciurile concentrate, produsele de cofetărie sau patiserie, praful de copt, tutunul, alcoolul, cafeaua, Cola, coloranții, conservații și aditivii chimici, ceaiul chinezesc, ciocolata și cacaua.
→ Alte reguli:
• Evitarea consumului de alimente prăjite, arse sau afumate
• Reducerea la minimum a alimentelor preparate termic
• Limitarea consumului de alimente sărate
• Interzicerea consumului de alimente sau băuturi care conțin aditivi chimici, coloranți și conservanți
• Respectarea unui program zilnic de mișcare sau exerciții fizice
Surse articol:
1. „Nu hrăni cancerul! Alimentația este aliatul tău împotriva cancerului”, Pavel Chirilă, Mădălina Popescu, Ed. Christiana
2. „Medicina Naturistă”, Vol. 2, Constantin Milică, Ed. Doxologia
mai terminat cu prostiile ,in fiecare zi se trezeste cate unul sa dea sfaturi si indicatii .
„cate unul” asta e medic! Bravo lui ca are curajul sa vorbeasca si sa fie de partea adevarului si a dreptatii spre deosebire de alti medici care nu vad in pacienti decat o sursa de bani !
Medicina altfel mergi si cumpara cartea ,ca asta e interesul!!
pt medicina altfel , curaj au toti sa vorbeasca si atat si el nu ia bani ? ma faci sa rad ,
zilnic se trezeste cite una dästeapta care stie tot …. si toti sunt sarlatani ptr.ea…. o viata buna sa ai acolo in minå…. ori unde lucrezi tu
laura , eu am trecut cam demult de perioada basmelor si poate ca sant desteapta si nu cred ca tot ce zboara se mananca .
nu sunt prostii, prost e cel ce aude si nu le baga in seama! sfaturile si indicatiile sunt pentru cei care au nevoie sau sunt interesati? esti cumva farmacist? – doar de p’acolo vad interese contrarii…
Sigur ca daca cineva descopera va e bolnav de cancer, nu le mai considera prostii;se agata cu disperare de orice sfat si il urmeaza ca pe ultima speranta.Mai bine sa ii binecuvantam PE cei carora Dumnezeu le da intelepciunea sa ne dea scaturì bune !
Bun articol! N-ar fi rau de achizitionat si cartea!
tare as vrea sa lucrezi in mina si sa faci 2 zile post negru,3-4 zile detoxifiere,mai lasati prostiile face reclama la carte !!! miliardarii nu se mai detoxifica ,si traiesc cat calea ferata,in timp ce altii fac post negru ca nu au ce manca ,sunt bune sfaturile astea pe timp de criza ,macar nu mai ai motiv sa zici ca tii post negru ca nu ai ce manca ,zici ca ai citit cartea !!!
Vorbiti prostii, eu il cunosc personal, tratez copii la el de cand s-au nascut si m-i i-a vindecat de boli de care nu speram sa se vindece. Dar Dvs o sa va înecați cu propria otrava din rautate. Vorbiti doar sa va treziți vorbind. Daca nu il Cunoașteti cum de va dati zoaiele pe gura??? Incredibil ce lume nebuna,
„doamna „tocmai ti-au iesit „zoaiele pe gura”” ,nu voi intra in polemica cu dumneata,este o postare si ma pot exprima liber ,nu am venit pe pagina dumitale ,daca iti place bine daca nu mergi mai departe ,dar se pare ca iti place barfa ,imi pare bine ca ti-a tratat copiii,nu contest profesionalitatea lui ,daca il cunosti personal asta nu inseamna sa improsti cu venin pe altii care nu sunt de acord cu opiniile tale !! o seara placuta
CINE ESTE BOLNAV CREDE IN ORI CE EU AM FOST OPERATA DE CANCER DE 4 ANI SI REGIMUL SI RUGACIUNILE M-AU AJUTATSI INCA SINT F BINEREGIMUL CONTEAZA FOARTE MULT
De acord cu d.na Mariana.Postul negru poate să fie ținut de casnice,persoane care stau toată ziua la birou și alte exemple de sedentari,obezi șamd.
Doctorul Pavel Chirilă face parte din acea rară categorie a „doctorilor fără de arginți”. Un interviu deosebit: https://www.youtube.com/watch?v=bMBCTRwSif4
Doctorul Chirila e un adevarat doctor,competent si omenos!Cine nu-l cunoaste, sa nu vorbeasca!
Multumim.Sa va dea Dumnezeu sanatate.
Mare respect ptr dnul dr Chirila ! Un mare Om cu suflet adevarat ! Nu este om care sa l cunoasca si sa nu impartaseasca aceeasi impresie ! Nu trebuie sa cumparati nici o carte si nici sa faceti ce zice dumnealui dar cand o sa ajungeti doamne fereste la ananghie ,o sa l cautati personal si atunci va fi prea tarziu . Totul este sa previi ! Vindecarea este un miracol !
Atata timp cat santem cat de cat bine,santem tentati sa-i persiflam pe cei care au bunavointa sa ne mai spuna ce e bine si ce nu.Dar,daca Doamne fereste ne ajunge necazul,atunci luam in seama si sfaturile babelor.
Nu scrie nicaieri ca esti obligat sa cumperi cartea.
multumim
Odata cancerul declansat…nu mai e nimic de facut,doar sa traiesti cat mai bine, duoa gustul tau,pt ca oricum mori sau mori
printre altele e laptele
Un articol de mare interes si de luat in calcul
Mariano, singura care improasca pe aici cu noroi, esti tu! Esti si cam agitata…poate rezolvi asta cumva, ce zici?
Buna,
vreau sa-i transmit doamnei Maria Bugescu ca nu este adevart ce spune.Eu am avut un cancer in stadiul 3 in urma cu 17 ani.Am fost tratata de un prieten foarte bun a domnului dr Pavel Chirila, de dr DORU LAZA.Traiesc , sunt bine si am un baietel de 4 ani. Asa ca…se poate.
multumim pt sfaturi !
Ba, cum au mai spus si altii mai sus, nu mai credeti toate prostiile, recunoasteti ca habar nu aveti de cancer si vedeti-va de treaba voastra, e plina Romania de asemenea SOMNITATI care propovaduiesc tot felul de tampenii pentru ca-s destui creduli pofticiosi
degeaba e el medic, metastazarea e o chestiune de probabilitate, iar pentru bolnavii de cancer e o PROBLEMA sa-si mentina greutatea, pe multi ii omoara slabirea excesiva cu mult timp inainte sa-i omoare metastazele
ceaiul chinezesc de ce trebuie inlaturat ???ceaiul verde era recomandat impotriva acestei boli
Foarte interesant si de luat in seama!