Nu cumpărați de post înainte de a citi eticheta! Puteți duce acasă până la 100 de aditivi – președintele InfoCons

Este un lucru îmbucurător că românii respectă posturile rânduite de Biserică. Statisticile arată că 7 din 10 români țin posturile din cursul anului.

Ceea ce îi îngrijorează pe experții în sănătate este alimentația nesănătoasă din timpul postului.

Nu cumparati de post dara sa cititi eticheta! - presedintele InfoCons

Nu cumparati de post dara sa cititi eticheta! – presedintele InfoCons: Gpointstudio

Ce înseamnă postul alimentar adevărat

Alimentele de post sunt alimentele de origine vegetală care nu au fost modificate sau procesate. Acestea trebuie să consumate în starea lor naturală, integrală.

Postul este prin definiție o perioadă de repaos alimentar. Potrivit Tipicului Bisericesc, Postul Mare este foarte restrictiv. În cursul săptămânii se mănâncă fără ulei, doar 1-2 mese pe zi.

Aceste mese trebuie să fie alcătuite din hrană vie, adică din legume, fructe, verdețuri crude, nuci, semințe, cereale înmuiate. Doar marțea și joia se pot consuma mâncăruri fierte. Sâmbăta și duminica este dezlegare la ulei și vin.

Românii care nu merg la Biserică nu sunt familiarizați cu acest tip de post. Atunci când merg la cumpărături își umplu coșul cu produse de post gata făcute. Doar cei care gătesc în casă cumpără legume proaspete ca să facă salate, ciorbe sau tocănițe.

Cei comozi preferă să cumpere ce găsesc la raionul de „produse de post”. Adică înlocuitori de carne, pate-uri și lactate. Experții avertizează că aceste produse alternative au foarte mulți aditivi. Conțin mult zahăr, multă sare și multe E-uri. În loc să ne ajute să ținem un post benefic sănătății, mai rău ne dăunează.

Produsele de post sunt nu doar dăunătoare, ci și costisitoare

Pate-urile de post și pastele vegetale din magazine au coloranți, potențatori de gust, proteine izolate din soia, amidon modificat, grăsimi saturate, compuși alergeni sau chiar cancerigeni.

Scopul lor este să fie gustoase, atractive pentru consumator și durabile la raft. Deși sunt plăcute la gust din cauza aditivilor, ne pot pune în pericol sănătatea.

„Foarte multe produse de post, pentru a da gust, pentru a da miros, pentru a da textură, pentru a da culoare, folosesc coloranți, coloranți, dar mai ales zahăr și sare din belșug”.

Sorin Mierlea, președintele InfoCons spune că produsele vegetale care înlocuiesc produsele animale sunt foarte costisitoare pentru buzunarul românilor. Mai ales pentru cei bolnavi, care trebuie să cheltuie o mare parte din pensie pe medicamentele lunare.

„Din păcate, este foarte scump să mâncăm de post, dacă mâncăm fără să fim atenți la ceea ce cumpărăm”.

Produsele de post pot avea câteva zeci de E-uri 

Sfatul său este să cumpărăm de post, dar să citim eticheta înainte. S-ar putea să avem o surpriză, spune dl. Mierlea. Pateurile vegetale, margarina, ketchup-ul, muștarul și chiar pâinea au undeva la 6-10 E-uri.

„Astfel, într-o singură pâine, cu puțină margarină, cu puțin pateu vegetal și un strop-doi de muștar sau ketchup, ne trezim că avem 35-37 de aditivi”.

Citește și – Atenție la produsele de post din magazine – pateurile conțin 15 aditivi alimentari!

Cei care practică acest tip de post costisitor nu fac decât să își saboteze singuri sănătatea și economiile „S-ar putea să ne coste scump acel post, în viață”.

Citiți eticheta produselor de post

Data viitoare când mergeți la cumpărături, luați etichetele la rost. Citiți bine lista de ingrediente și puneți produsul înapoi pe raft dacă are mai mult de 2 aditivi. Ideal ar fi să nu conțină deloc E-uri.

„Haideți să cumpărăm mai deștept. Să cumpărăm mai inteligent și ceea ce vrem cu adevărat să cumpărăm”.

Alternativele vegetale și surogatele sunt o amăgire și nu înseamnă post. „Laptele de soia: în primul rând luăm un lichid alb, care seamănă cu laptele de soia. În proporție mare, soia este modificată genetic. Și s-ar putea să aibă și 2, 3, 5 aditivi”.

Citește și – Greșeli alimentare pe care să nu le faci în post – dr. Mihaela Bilic

Fiți responsabili cu ceea ce puneți pe masa voastră și a copiilor voștri, îndeamnă președintele InfoCons.

Există o aplicație gratuită InfoCons care ne ajută să luăm decizii înțelepte când mergem la cumpături. Trebuie să scanați codul de bare al produsului pe care vreți să-l achiziționați pentru a afla câți aditivi are și ce efecte produc aceștia în corp.

Risc crescut de alergii

Cel mai important este să verificați conținutul de alergeni ai produselor, spune dl. Mierlea. Incidența alergiilor a crescut în întreaga lume. Iar industria alimentară are, probabil, mult de-a face cu aceasta.

Cu cât mai mic este numărul de aditivi ingerați, cu atât mai bine. O persoană care consumă câte 50-100 de aditivi din produsele alimentare pe care le cumpără ar trebui să devină conștientă de riscurile la care se supune.

„Una este să adunăm 120 de aditivi să-i ducem acasă și una e să ducem acasă 20-30 de aditivi”.

Citește și – Postul – cel mai ieftin mijloc de îmbunătățire a sănătății

Sursă articol: TRINITAS TV, Aditivi, sare și zahăr în cantități prea mari în alimentele de post: https://www.youtube.com/watch?v=yvNCLIvrzkM&ab_channel=TRINITASTV

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.