Mănâncă 6 pe zi pentru sănătatea oaselor

Articol bazat pe studii științifice

Dacă ești femeie și ai ajuns la menopauză, ar trebui să începi un regim de protejare a oaselor. Alimentația adecvată și mișcarea fizică sunt esențiale.

Manaca 6 pe zi pentru sanatatea oaselor

Manaca 6 pe zi pentru sanatatea oaselor

Mănâncă 6 pe zi pentru oase puternice

Există un aliment pe care ar trebui să îl consumi mai des dacă ai osteoporoză, osteopenie sau risc de a face aceste boli. Sunt suficiente 6 bucăți pe zi pentru a-ți îmbunătăți densitatea minerală osoasă.

Citește și – Mușețelul mărește forța și grosimea oaselor în osteoporoză

Este vorba despre prune uscate. Această recomandare vine din partea fizioterapeutul Ed Deboo. Este binevenită în această perioadă a anului când găsim foarte ușor aceste fructe.

Prunele uscate sunt dulci și foarte plăcute la gust. Va fi o încântare să le servești zilnic. Nu sunt bune doar pentru digestie și constipație.

Prunele uscate conservă densitatea osoasă

Care este secretul lor? Ce anume le face benefice pentru oase?

În primul rând, au proprietăți antiinflamatoare. Inflamația sistemică poate accelera procesul de pierdere a masei osoase. Așadar, orice aliment care poate reduce inflamația este bun în osteoporoză.

Sunt două studii recente care confirmă beneficiile prunelor uscate la femeile post-menopauzale. Aceste fructe au ajutat la conservarea densității osoase și au redus riscul de osteoporoză.

Studii

Primul studiu a fost prezentat de Universitatea de Stat din Pennsylvania la întâlnirea anuală a Societății Americane de Fiziologie care a avut loc în 2022 în Philadelphia.

Prunele uscate au scăzut semnificativ citokinele proinflamatorii (Interleukina-1 beta, IL-6, IL-8). Acestea declanșează inflamații și contribuie la pierderea masei osoase, mai ales după menopauză.

În cel de-al doilea studiu, prunele uscate au menținut densitatea minerală osoasă la șold în rândul femeilor post-menopauzale. Consumate zilnic, aceste fructe au exercitat un efect protector împotriva fracturilor.

Cercetările anterioare au arătat că extractele de polifenoli din prune diminuează stresul oxidativ și inflamația în osteoclaste (celule osoase care degradează oasele).

În primul studiu, participantele au fost împărțite în două grupuri. Un grup a primit 50 de grame sau 100 g de prune uscate pe zi, echivalentul a 5-6 prune. Celălalt grup nu a primit deloc prune.

Toate participantele au luat câte 1.200 mg de calciu și 800 UI de vitamina D3 pe zi. Studiul a durat 12 luni.

Analizele sangvine după studiu au arătat o scădere notabilă a nivelului de citokine proinflamatorii la femeile care au primit ambele doze de prune. Doza cea mai mare (100 g/zi) a avut cele mai bune rezultate.

În al doilea studiu, participantele au primit 50 g, 100 g de prune uscate pe zi sau deloc. La grupul care nu a primit prune uscate, densitatea minerală a osului din șold a scăzut semnificativ după 6-12 luni.

La grupul care a consumat 50 g de prune uscate pe zi, efectul a fost invers. Densitatea minerală osoasă a crescut.

Menținerea și fortificarea oaselor nu este un proces simplu. El nu poate fi realizat doar cu ajutorul unui singur supliment, precum calciu sau magneziu sau a unui aliment, precum prunele uscate.

Citește și – Osteoporoza poate fi ținută sub control fără medicamente – 6 micronutrienți esențiali pentru oase

Sunt mai multe strategii pe care trebuie să le aplici. Exercițiile fizice sunt deosebit de importante. În această privință trebuie să cereți sfatul unui specialist, deoarece unele exerciții sau mișcări pot agrava problema.

Surse articol:

1. Kristin Della Volpe, Eating 6 prunes a day prevents bone loss in patients with osteoporosis, Clinical Advisor: https://www.clinicaladvisor.com/home/topics/endocrinology-information-center/prunes-bone-loss-osteoporosis/
2. Front Row with Ed and Elizabeth, Osteoporosis: Eat 6 per day for increased bone density: https://www.youtube.com/watch?v=yI8lqoc3AE0&ab_channel=FrontRowwithEdandElizabeth

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.