Osteoporoza poate fi ținută sub control fără medicamente – 6 micronutrienți esențiali pentru oase

Procesul de descompunere și reconstruire a oaselor este influențat de vârstă și de doi hormoni sexuali: androgen și estrogen. Pe măsură ce corpul îmbătrânește, nivelul acestor hormoni scade.

La femeile aflate la vârsta de menopauză, deficitul de estrogen accelerează procesul de resorbție osoasă și încetinește procesul de formare a oaselor. Din această cauză, oasele devin fragile și predispuse la fracturi.

Osteoporoza - 6 micronutrienti esentiali pentru oase

Osteoporoza – 6 micronutrienti esentiali pentru oase: Brgfx

În America, una din patru femei cu vârsta peste 65 de ani este afectată de osteoporoză.

Osteoporoza – factori de risc 

Fumatul, abuzul de alcool și sedentarismul sunt de asemenea factori ai stilului de viață care cresc riscul de osteoporoză.

Inclusiv unele medicamente pot face aceasta, precum corticosteroizii administrați pe termen lung.

Citește și – Alimente și factori care scad calciul din oase – din ce cauze apare osteoporoza

Efectele secundare ale medicamentelor pentru osteoporoză

Medicina alopată propune pacienților cu osteoporoză o serie de medicamente care inhibă resorbția osoasă și/sau promovează formarea osului.

Din categoria lor fac parte modulatorii receptorilor de estrogen, bifosfonații și denosumab.

Aceste medicamente nu sunt lipsite de efecte secundare, în special la nivel gastrointestinal, cardiovascular, renal și ocular.

Deși unii medici spun că efectele lor secundare sunt rare, există totuși riscuri asociate administrării lor pe durate mari de timp.

Dacă aveți osteoporoză și sunteți îngrijorat cu privire la aceste reacții adverse ale tratamentului medicamentos, puteți opta pentru o abrodare mai naturală, precum suplimente alimentare și exerciții fizice.

Suplimentele alimentare – la fel de eficiente ca medicamentele pentru osteoporoză

Există un studiu de 12 luni care a comparat eficiența unui regim pe bază de suplimente și exerciții fizice cu eficiența medicamentelor prescrise de regulă în osteoporoză.

Studiul se numește „COMB Study: Combination of micronutrients for bone” și a fost publicat în anul 2012 în „Journal of Environmental and Public Health”. Autorii au revizuit mai multe studii realizate pe nutrienți care ajută la creșterea osoasă.

Calciul și vitamina D sunt esențiale pentru procesul de formare a osului. Însă aceștia nu sunt singurii nutrienți de care oasele au nevoie. Cercetătorii au descoperit 6 micronutrienți importanți pentru menținerea sănătății oaselor.

În studiul de mai sus, protocolul de suplimente combinat cu exerciții fizice a îmbunătățit densitatea minerală osoasă la pacienții normali, osteopenici sau osteoporotici.

Citește și – Mușețelul mărește forța și grosimea oaselor în osteoporoză

Autorii au concluzionat că acest tratament a fost cel puțin la fel de eficient ca și tratamentul cu bifosfonați sau stronțiu în ceea privește creșterea masei osoase la șold, coloana vertebrală și femur.

Acesta ar putea fi folosit în cazul pacienților care nu răspund la terapia cu bifosfonați. Nu au fost raportate fracturi în grupul celor care au urmat protocolul de micronutrienți.

6 micronutrienți esențiali pentru oase

Cei 6 micronutrienți folosiți în studiul menționat sunt prezentați mai jos. Fizioterapeutul Ed Deboo recomandă anumite doze pentru aceste suplimente:

→ DHA (acid docosahexaenoic din ulei purificat de pește): 250 mg pe zi
→ Vitamina D3: 2000 UI pe zi
→ Vitamina K2 nesintetică (MK7): 100 mcg pe zi
→ Citrat de stronțiu (Strontium citrate): 680 mg pe zi
→ Magneziu elemental: 25 mg pe zi
→ Calciu: 1200 mg pe zi, din surse naturale

Suplimentele alimentare nu trebuie consumate în mod excesiv sau pe termen lung, mai ales calciul. Acesta trebuie luat în primul rând din alimente.

Citește și – Ceaiul de schinduf previne osteoporoza și cancerele la femeile de vârsta a treia

Cele mai bune surse sunt produsele lactate, brânzeturile, semințele, leguminoasele și fructele uscate. Calculați cât calciu au alimentele pe care le consumați zilnic și completați până la doza recomandată din suplimente.

Surse articol:

1. McGreevy C, Williams D. Safety of drugs used in the treatment of osteoporosis. Ther Adv Drug Saf. 2011 Aug;2(4):159-72. doi: 10.1177/2042098611411012. PMID: 25083210; PMCID: PMC4110860.
2. Skjødt MK, Frost M, Abrahamsen B. Side effects of drugs for osteoporosis and metastatic bone disease. Br J Clin Pharmacol. 2019 Jun;85(6):1063-1071. doi: 10.1111/bcp.13759. Epub 2018 Oct 17. PMID: 30192026; PMCID: PMC6533454.
3. Becky Upham, Sanjai Sinha, 5 common osteoporosis drugs: safe or dangerous? Everyday Health: https://www.everydayhealth.com/news/osteoporosis-drugs-safe-dangerous/
6. Front Row with Ed and Elizabeth, Treat osteoporosis naturally, without medication? https://www.youtube.com/watch?v=v-ergIW-Tqo&ab_channel=FrontRowwithEdandElizabeth
7. Genuis SJ, Bouchard TP. Combination of Micronutrients for Bone (COMB) Study: bone density after micronutrient intervention. J Environ Public Health. 2012;2012:354151. doi: 10.1155/2012/354151. Epub 2012 Jan 15. PMID: 22291722; PMCID: PMC3265100.
8. SECOM, Cât de important este calciul pentru sănătate? https://www.secom.ro/blogs/ghidul-secom/cat-de-important-este-calciul-pentru-sanatate-afla-totul-despre-rolul-acestui-mineral

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.