Stupefiant – ceapa verde este utilă în infecții, diabet, obezitate, memorie, boli cardiovasculare, cancer, picioare umflate

Ceapa verde este o plantă miraculoasă ce ne stă la dispoziție an de an în anotimpul cald.

Nu avem nevoie de invitație pentru a o consuma. Este foarte gustoasă, mai ales la micul-dejun sau în salate.

Ceapa verde - infectii, diabet, obezitate, boli cardiovasculare, cancer, picioare umflate

Ceapa verde – infectii, diabet, obezitate, boli cardiovasculare, cancer, picioare umflate: Racool studio

Însă dacă lumea ar ști cât de multe beneficii are, s-ar strădui să o includă zilnic în alimentație.

Ceapa face parte din familia Allium. Este înrudită cu usturoiul și prazul.

Aceste specii sunt utilizate de mii de ani în scop medicinal. Mai ales în domeniul cardiovascular.

CEAPA VERDE ARE BENEFICII UIMITOARE

Cercetările științifice au arătat că au activități antitrombotice, antihipertensive, antimicrobiene, hipolipidemiante, hipoglicemiante, antiartritice și antitumorale.

Cancer

Studiile epidemiologice au asociat consumul crescut de legume Allium cu un risc mai mic de cancer.

Efectul anticancerigen este atribuit conținutului de flavonoide (quercetină) și compuși organosulfurici.

Quercetina protejează ADN-ul de daunele radicalilor liberi, inclusiv împotriva cancerelor.

Compușii bogați în sulf din ceapă și usturoi inhibă mutațiile genetice, protejează ADN-ul, înlătură radicalii liberi, previn creșterea tumorilor și înmulțirea celulelor maligne.

Consumul de ceapă a fost asociat cu prevenirea cancerului gastric și cancerului colorectal.

Această legumă ajută la eliminarea toxinelor cu potențial carcinogen din tractul gastrointestinal.

Boli cardiovasculare

Ceapa verde conține potasiu, acid folic și quercetină. Acești compuși susțin sănătatea inimii.

Compușii sulfurici previn oxidarea colesterolului și formarea cheagurilor de sânge și ateroscleroza.

Alicina protejează arterele de blocaje. Previne accidentele vasculare cerebrale.

Quercetina ajută la controlul colesterolului LDL și scăderea tensiunii arteriale.

Diabet

Ceapa conține disulfură de propil alil. Acest compus sulfuric scade glucoza din sânge.

Totodată, crește toleranța la glucoză.

Cromul, la rândul lui, susține procesele metabolice și utilizarea glucozei.

Ceapa verde - beneficii

Ceapa verde – beneficii: Racool studio

Infecții

Quercetina nu are doar proprietăți anticancerigene, ci și imunostimulatoare, antibacteriene, antivirale și antifungice.

Previne infecțiile la nivelul aparatului respirator, stomacului și intestinului, tractului urinar și pielii.

Luptă împotriva virusurilor gripale, adenovirusului, virusului herpes simple, coornavirusurilor și virusului sincițial uman.

Alergii

Quercetina reduce producția de histamine și simptomele de alergie.

Totodată, atenuează inflamația cronică.

Citește și – Ceapa verde ajută în bolile infecto-alergice

Ameliorează rinita alergică, bronșita, astmul și urticaria.

Congestie nazală, rinoree

Pasați o ceapă verde și extrageți sucul.

Înmuiați în suc două tampoane din tifon sau vată.

Introduceți-le în ambele nări.

Pentru un somn odihnitor, amplasați o legătură de ceapă verde în apropierea pernei.

Dureri în gât

Așa cum am scris mai sus, ceapa este un agent anti-infecțios eficient.

Contra durerilor în gât se poate încerca un remediu casnic din perioada medievală. Este vorba despre comprese cu ceapă verde.

Tăiați bulbul alb mărunt. Puneți-l într-un tifon și încălziți-l la aburi.

Ceapa verde se poate asocia cu ghimbir ras și sare.

Aplicați compresa pe gât, regiunea pectorală, spate și/sau tălpi.

Citește și – Ceapa verde protejează plămânii și căile respiratorii, datorită efectului antibiotic și antiviral

Stimulează transpirația, reduce febra și durerile.

Ajută la expulzarea flegmei.

Sănătatea ochilor

Puțini știu că ceapa verde conține antioxidanți care protejează vederea.

Luteina, zeaxantina și beta-carotenul sunt principalii antioxidanți care susțin sănătatea ochilor.

Aceștia previn apariția cataractei și a degenerescenței maculare.

Cura de slăbire

Ceapa verde este o garnitură gustoasă pentru mesele sărace în calorii.

4 fire de ceapă verde au în jur de 15 calorii.

Puteți adăuga ceapa în diverse tipuri de salate, în omlete sau alte mâncăruri.

Artrită

Compușii sulfurici regăsiți în ceapa verde au acțiune antiinflamatoare.

Ajută la controlul osteoartritei. Previne totodată degenerarea sau atrofierea cartilajelor.

Picioare umflate

Ceapa verde cu tot cu bulb și cozi se încălzește la aburi. Se mixează în blender cu puțină apă.

Pasta obținută se aplică pe zona umflată a picioarelor. Se înfășoară cu o folie de plastic.

Se lasă să acționeze câteva ore.

Acest remediu este folosit de câteva secole.

Memorie, boli cerebrale

Consumul de ceapă verde protejează împotriva bolilor neurodegenerative, precum Alzheimer și Parkinson.

Cercetătorii de la Universitatea Hokkaido Tokai din Japonia au descoperit că ceapa îi ajută pe cei cu pierderi de memorie să își amintească anumite lucruri sau evenimente.

Compușii bogați în sulf din ceapă sunt răspunzători și pentru acest beneficiu.

Se pare că aceste substanțe antioxidante se leagă de toxinele dăunătoare din creier și le elimină din corp. 

Încetinesc degradarea memoriei care se petrece odată cu înaintarea în vârstă.

Extractul de ceapă afectează pozitiv regiunea din creier care procesează memoria și emoțiile. 

Pentru a beneficia de efectele cepei asupra creierului, experții recomandă consumul ei în stare crudă sau gătită la temperaturi mici. 

Citește și – Ceapă verde murată (rețetă + beneficii)

Surse articol:

1. Andre Campbell, Top 5 green onion benefits and how to grow: https://drecampbell.com/benefits-green-onion/
2. Beth Sissons, Alan Carter, What are the benefits of quercetin? Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/324170
3. Health Benefits Times, Health benefits of green onions: https://www.healthbenefitstimes.com/green-onions/
4. Sengupta A, Ghosh S, Bhattacharjee S. Allium vegetables in cancer prevention: an overview. Asian Pac J Cancer Prev. 2004 Jul-Sep;5(3):237-45. PMID: 15373701.
5. Zhou Y, Zhuang W, Hu W, Liu GJ, Wu TX, Wu XT. Consumption of large amounts of Allium vegetables reduces risk for gastric cancer in a meta-analysis. Gastroenterology. 2011 Jul;141(1):80-9. doi: 10.1053/j.gastro.2011.03.057. Epub 2011 Apr 5. PMID: 21473867.
6. Arulselvan P, Wen CC, Lan CW, Chen YH, Wei WC, Yang NS. Dietary administration of scallion extract effectively inhibits colorectal tumor growth: cellular and molecular mechanisms in mice. PLoS One. 2012;7(9):e44658. doi:10.1371/journal.pone.0044658
7. Independent, Eating onions improves memory: https://www.independent.ie/lifestyle/health/eating-onions-improves-memory-26317355.html

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.