Trăiți cu griji, dar nu cu îngrijorare! „Ajunge zilei necazul ei”

Toată grija cea lumească, acum să o lepădăm – cântă frumos strana la momentul Heruvicului din timpul Sfintei Liturghii.

Nu doar când suntem la Biserică și participăm la slujbe, nu doar când ne rugăm trebuie să alungăm grijile de la noi. Dacă nu suntem atenți și le acordăm o atenție prea mare, grijile se vor transforma în îngrijorare.

Traiti cu griji dar nu cu ingrijorare

Traiti cu griji dar nu cu ingrijorare

Grijile sunt de obicei asociate cu ceva lipsit de importanță. Grija cea lumească poate fi considerată o grijă deșartă.

Chiar dacă nouă ni se par urgente, copleșitoare, cruciale, grijile sunt de multe ori un produs al minții noastre. Un subprodus al mulțimii de gânduri, imaginații și fantasme pe care le lăsăm să ne populeze mintea.

Despre griji ne-a avertizat Însuși Mântuitorul Hristos, în urmă cu 2.000 de ani. Ca să arate deșertăciunea lor, spune că de cele lumești și trupești se îngrijesc păgânii, adică cei necredincioși.

Vrea să arate prin aceasta că cei care cred în Dumnezeu se încred și în faptul că El poartă grijă de toate foarte bine. El ne va da toate cele de folos la vreme potrivită, fără ca noi să ne îngrijorăm.

Partea a doua a capitolului al 6-lea de la Evanghelia lui Matei este din belșug presărată cu cuvântul „griji”.

Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, ce veți bea, cu ce vă veți îmbrăca, zice Domnul. Este suficient să privim în jurul nostru. Întreaga natură și făpturile de pe fața pământului, din mări și din aer ne arată pronia lui Dumnezeu.

De acestea toate se îngrijește Dumnezeu cu dragoste, dându-le lor ploaie și hrană, căldură, lumină și toate cele de trebuință existenței lor. Cu atât mai mult se va îngriji Dumnezeu de cununa creației Sale, care este omul.  

Și ca să arate iarăși zădărnicia grijilor și adevăratul Îngrijitor și Proniator al tuturor, Hristos spune: „Și cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?”

Cum putem scăpa de grijile care ne macină? Tot Mântuitorul ne spune: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă”.

Grijiți-vă mai bine de suflet, zice Domnul, și nu veți duce lipsă nici de cele necesare trupului și vieții biologice.

Iar „dreptatea lui Dumnezeu” înseamnă poruncile Lui. Altfel spus, cel care viețuiește în dreptate și împlinește poruncile Lui nu va fi niciodată părăsit de El.

Un alt sfat al Mântuitorului este să lăsăm grijile de mâine pentru ziua de mâine. Cele mai multe griji se nasc din gândul la viitor. Ce vom face, ce se va întâmpla, ce va fi cu noi, cum ne vom descurca?

„Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei necazul ei”.

Trăirea în prezent ne ajută să scăpăm de grijile cele copleșitoare. Nimeni nu știe viitorul și nici nu-l poate controla.

Singura soluție rămâne să ne predăm pe noi înșine în seama lui Dumnezeu și să ne relaxăm dinspre toate grijile care vor să ne acapareze și să ne ucidă mintea și sufletul.  

„Vom trăi cu griji, dar nu vom trăi cu îngrijorări. Și nu vor fi grijile acestea ca o povară să le ducem pe spate. E greu să le ducem singuri”.

Citește și: „Hristoase al meu, începând de astăzi eu nu mî mai stresez. De acum Te vei stresa Tu în locul meu! Nu ne spui Tu să nu ne facem griji?”

Sursă articol: Neamț24 Știri, De la stres la liniște în Postul Paștelui ca remediu pentru sănătatea duhovnicească a tinerilor: https://www.youtube.com/watch?v=9RE9L9LbwkQ&t=1379s&ab_channel=Neamt24Stiri

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.