Sfântul Efrem Cel Nou (5 mai) – Cel Mai Grabnic Sfânt Ajutător

Sfântul Efrem Cel Nou este unul din cei mai nou-descoperiţi sfinţi făcători de mari minuni. În România au apărut deja foarte multe cărți în care oamenii povestesc despre minunile pe care sfântul le-a săvârșit.

Sfântul Efrem cel Nou este unul din cei mai aproape simțiți sfinți, care răspunde degrabă rugăciunilor credincioșilor.

Sfantul Efrem cel Nou: Se intampla minuni

Acest minunat sfânt a fost descoperit în secolul XX de către o măicuţă de la Mănăstirea Buna Vestire din oraşul grecesc Nea Makri, Grecia, acolo unde află și moaştele sfântului.

Locul acela se mai numeşte şi Colina Neprihăniţilor. Sfântul este prăznuit la data de 3 ianuarie – ziua aflării Sfintelor Moaşte şi pe 5 mai – ziua morţii sale martirice.

Viaţa Sfântului Efrem cel Nou

Sfântul Efrem Cel Nou s-a născut sub numele de Constantin, în ziua Prăznuirii Sfintei Cruci, lucru deloc întâmplător.

Acest sfânt avea să cunoască el însuşi drumul şi crucea patimilor care duc spre Mirele Hristos – destinaţia dorită de sfânt încă din tinereţe. Efrem cel Nou s-a făcut monah pe când avea numai 14 ani.

Acesta a pătimit suferințe și chinuri cumplite, pe când avea 42 de ani. Fericita descoperire a moaştelor sale s-a făcut print-o mare minune în 1950, pe data de 3 ianuarie.

Sfântul său trup este întreg. Din el izvorăşte un miros bine-plăcut de mir. De aceea el este numit şi Tămăduitorul, întrucât mirul care curge de la icoana sa este făcător de minuni.

Petrecând 27 de ani în mănăstire, sfântul a dus o viaţă liniştită dar aspră, de rugăciune şi post. El a urmat lui Hristos în toate, inclusiv în moartea mucenicească pe lemn. Datorită stării sale îmbunătăţite, Sfântul Efrem Cel Nou a fost hirotonit ieromonah (preot).

Mănăstirea în care se afla sfântul a fost atacată în anul 1442 de către otomanii păgâni. Întreaga Peninsulă Atica fusese ocupată de turci cu câţiva ani înainte.

Mănăstirea a fost pângărită şi distrusă de păgâni. Toţi călugării din mănăstire au fost ucişi prin decapitare, cu excepţia Sfântului Efrem.

Acesta se afla în acel ceas într-o peşteră din afara mănăstirii – un loc tăinuit în care monahul obişnuia să petreacă în mare nevoinţă duhovnicească.

Un an mai târziu, otomanii s-au reîntors, prinzându-l de această dată şi pe Sfântul Efrem Cel Nou. În data de 14 Septembrie, ziua în care împlinea 41 de ani, sfântul a fost luat rob de turci. Aceasta este ziua predestinată de Dumnezeu începutului pătimirilor sale.

Sfântul a fost torturat opt luni şi jumătate, în curtea mănăstirii. Însă chinurile groaznice la care a fost supus n-au reuşit să-l facă pe acesta să se lepede de credină.

Ba mai mult, el se arăta netulburat de cele ce se petreceau, având mereu faţa luminată. Vâzând acestea, turcii s-au înflăcărat şi mai mult de mânie şi l-au chinuit într-un chip şi mai crunt.

Numai o minte diavolească putea să scornească mulţimea chinurilor cu care l-au schingiuit păgânii pe sfântul mucenic.

Patimile groaznice

Patimile sale au fost după cum povesteşte însuşi sfântul într-un vis în care s-a arătat: a fost pironit cu cuie de un copac şi spânzurat cu capul în jos, întocmai ca în martiriul apostolilor lui Hristos.

A fost apoi străpuns cu o mulţime de cuie lungi de fier în tot corpul.

În pântece i-au înfipt un lemn aprins care i-a ars interiorul. Astfel s-au încheiat chinurile trupeşti ale Sfântului mucenic.

Sălbăticia torturilor suferite nu l-au făcut pe sfânt să lepede credinţa creştină şi să se facă musulman. El a adormit în Domnul pe 5 mai, într-o joi – ziua patimilor Mântuitorului.

Aflarea moaştelor Sfântului Efrem cel Nou

Neprihănitele sale moaşte au fost aflate prin descoperire dumnezeiască după cinci sute de ani. În anul 1950 s-a construit o nouă mănăstire de maici pe locul celei vechi.

Stareţa mănăstirii, maica Macaria se gândea mult la mulţimea sfinţilor martiri cau au pătimit acolo şi dorea cu evlavie să afle moaştele a măcar unuia dintre aceştia.

Multă vreme s-a rugat maica să îi împlinească Domnul cererea. Şi minuna s-a petrecut după cum urmează:

Maica a primit un gând de sus cu privire la un anumit loc din zonă şi astfel s-a grăbit să roage pe unul din muncitori să sape acolo.

Acesta însă nu a dorit să împlinească cererea maicii, crezând că glumeşte. Maica atunci s-a rugat lui Dumnezeu să-l întoarcă pe muncitor. Ducându-se în treaba lui, muncitorul nu a mai fost în stare de nimic.

S-a întors aşadar mâhnit şi a început să sape, lipsit de orice credinţă că va găsi ceva. Maica i-a cerut să sape mai uşor, ca nu cumva să atingă din greşeală Moaştele.

Muncitorul a râs, dar la scurt timp a dat de Capul unui sfânt care emana un miros minunat. Vâzând acestea, muncitorul a căzut la pământ de spaimă.

Maica a îngenunchiat de bucurie şi s-a rugat cu evlavie. A săpat mai departe cu mâinile, găsind mânecele rasei sfântului monah şi apoi corpul întreg al acestuia, păstrat neputerzit, în pefectă stare.

În acel loc s-a săvărşit mai târziu slujba Vecerniei. În timpul slujbei, maica a auzit în spatele ei paşii unui bărbat care păşea apăsat pe pământ.

Dintr-o dată a auzit următoarele: „Cât timp vrei să mă mai laşi aici?” Întorcându-se, maica a văzut un călugăr înalt, cu barba lungă până la piept. Aceasta i-a făgăduit că mâine, când se va lumina de zi va avea grijă de el.

Maica a împlinit făgăduinţa, şi a doua zi a curăţat Sfintele Moaşte, aşezându-le în altarul bisericii. În noaptea aceea, sfântul s-a arătat din nou maicii, în vis, destăinuindu-i numele şi viaţa lui.

Moaştele au fost apoi aşezate în faţa sfintei sale icoane, spre rugăciune şi închinare.