Ciuperci Pleurotus fripte la airfryer (pane de Pleurotus) – zici că-s aripioare de pui!
Data viitoare când vedeți prin magazine ciuperci Pleurotus, cumpărați o cutie și preparați-le după metoda prezentată mai jos.
Este o rețetă inedită, absolut cuceritoare. Ciupercile se dau printr-o compoziție lichidă, apoi se îmbracă într-un strat de pesmet făcut din ovăz și drojdie nutrițională.
Se rumenesc în friteuza cu aer cald până se usucă puțin. Seamănă cu aripioarele de pui prăjite, iar altele cu pulpe de pui inferioare. Cine le va gusta nu-și va da seama din ce sunt făcute!
Vă provoc să încercați rețeta. Am găsit pe site-ul autoarei de rețete vegane și sănătoase „Ela Vegan” și am fost plăcut surprinsă de rezultat.
În loc de făină de grâu se folosește făină de năut, iar pesmetul este făcut din fulgi de ovăz și fulgi de drojdie inactivă.
Rețete similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete cu ciuperci, pe care le puteți încerca:
Ciuperci călite cu ceapă verde și pătrunjel – rețetă de post bună pentru imunitate
Ciuperci coapte cu nuci la airfryer – rețetă fără ulei
Ciorbă „de burtă” cu ciuperci Pleurotus – rețetă de post
Ingrediente
- 200 g de ciuperci pleurotus
- 180 g de lapte vegetal
- 1/2 lingură de oțet de mere
- 50 g de făină de năut
- 1 linguriță de muștar dulce
Ingrediente pentru crustă (pesmet)
- 90 g de fulgi de ovăz
- 3 linguri de fulgi de drojdie inactivă
- 1 1/2 lingurițe de sare
- 1 linguriță de pudră de usturoi sau usturoi granulat
- piper măcinat, după gust
Mod preparare rețetă
- Spălați ciupercile și desfaceți-le în bucăți mai mici. Trebuie să arate ca niște „aripioare". Lăsați-le întro sită, să se scurgă de apă.
- Pregătiți compoziția lichidă: amestecați într-un bol laptele, făina de năut și oțetul. Eu am pus de asemenea sare, curry și piper. Amestecați bine cu un tel, până se dizolvă făina de năut.
- Pregătiți acum pesmetul pentru crustă: dați fulgii de ovăz prin râșnița electrică de cafea și transformați-i în făină. Amestecați făina de ovăz cu fulgii de drojdie inactivă și condimentele. Puneți acest pesmet pe o farfurie mai întinsă.
- Puneți hârtie de copt în vasul friteuzei și așezați vasul pe masa de lucru.
- Ciupercile se dau rând pe rând prin compoziția lichidă, apoi prin pesmet, din nou prin compoziția lichidă și iarăși prin pesmet.
- Așezați ciupercile în vasul de la airfryer. Nu le îngrămădiți, ci lăsați un mic spațiu între ele, ca să le puteți întoarce.
- Stropiți-le cu ulei de măsline (vă puteți ajuta de o sticlă cu pulverizator, sau stropiți-le cu mâna).
- Coaceți ciupercile la 180-200 de grade Celsius pentru circa 15 minute. Scoateți vasul și întoarceți ciupercile pe cealaltă parte. Stropiți-le din cu ulei și mai lăsați-le încă 7-10 minute, sau până când sunt rumene și ușor uscate.