Cheesecake fără zahăr și făină – rețetă pentru diabet, keto
Acest cheesecake fără zahăr și făină este la fel de gustos ca și cel tradițional, chiar dacă nu conține gluten.
Se prepară cu făină de migdale și eritritol. Aceste ingrediente nu au un impact mare asupra zahărului din sânge.

Imagine sugestivă: Cheesecake fara zahar si faina – reteta pentru diabet, keto: Chanldervid85
Recomandăm acest desert persoanelor care au diabet, urmează dieta ketogenică (keto) sau țin cură de slăbire.
Cheesecake diabet – rețetă
Ingrediente blat:
- 170 g de făină de migdale (v-o recomand pe aceasta)
- 3 linguri de unt topit
- 2 linguri de pudră de eritritol (vi-l recomand pe acesta)
Ingrediente pentru cremă
- 681 g de cremă de brânză
- 85 g de eritritol
- 80 g de smântână
- 2 lingurițe de esență de vanilie (v-o recomand pe aceasta naturală)
- 1 linguriță de suc de lămâie
- 3 ouă mari
Ingrediente pentru topping
- 306 g de smântână
- 2 linguri de pudră de eritritol
- 1 linguriță de extract de vanilie
- opțional: fructe proaspete
Mod de preparare
Preîncălziți cuptorul la 160 de grade Celsius. Tapetați un inel culinar de 23 cm. cu hârtie de copt.
Amestecați într-un bol ingredientele pentru blat. Compoziția trebuie să fie umedă și sfărâmicioasă. Presați-o pe fundul tăvii cu degetele într-un strat compact și uniform. Vă puteți ajuta de dosul unui pahar.
Coaceți blatul 6-8 minute, cât să se rumenească ușor. Scoateți tava din cuptor și lăsați blatul să se răcorească.
Puneți crema de brânză într-un bol și bateți-o cu mixerul până devine pufoasă. Adăugați îndulcitorul și mixați până se dizolvă.
Adăugați smântâna, extractul de vanilie și sucul de lămâie. Mixați din nou puțin până rezultă o cremă fină. Nu exagerați cu mixatul.
Incorporați ouăle rând pe rând, amestecând cu lingura după fiecare. Turnați compoziția peste blatul răcorit și nivelați la suprafață. Dați tava din nou în cuptor, pe raftul din mijloc pentru 60-70 de minute.
Nu vă faceți griji dacă mijlocul este moale și se mișcă, se va întări după răcire.
Lăsați prăjitura în cuptior, cu ușa între-deschisă pentru 30 de minute. Scoateți apoi tava din cutor. Treceți cu un cuțit pe marginile prăjiturii și lăsați-o la răcit complet.
Acoperiți apoi prăjitura cu o folie și dați-o la frigider. Trebuie să stea la rece minim 8 ore înainte de a o scoate din formă.
Tăiați cheesecake-ul ca pe tort. Îl puteți decora cu fructe proaspete tăiate sau cu frișcă naturală.
Păstrați tortul într-o caserolă în frigider. Rezistă până la 5 zile.
Rețete similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de cheesecake fără zahăr și făină:
Cheesecake cu 120 kcal/porție, din 3 ingrediente (fără zahăr, făină, ulei)
Cheesecake cu brânză și portocale – niciun gram zahăr, făină sau ulei
Cheesecake keto fără zahăr și făină – pentru diabetici și nu numai
Cheesecake cu dovleac fără zahăr – bun și pentru diabetici
Sursă rețetă: Diet Doctor, Low carb cheesecake with sour cream topping: https://www.youtube.com/watch?v=BuibYYOBP5c&list=PLPTndB1S1lEA8EJc3NWLCHnQF_4XiXsKV&index=17&ab_channel=DietDoctor