Când scoți uleiul din alimentație slăbești rapid – dr. Susan Thompson

Uleiul este unul din acele ingrediente restricționate în curele de slăbire. De ce? Pentru că are foarte multe calorii. O linguriță de ulei are 100 de calorii.

Pe lângă faptul că îngrașă mult, uleiurile procesate provoacă inflamații în corp. Dr. Susan Pierce Thompson vorbește într-un vlog recent despre beneficiile renunțării la ulei.

Cand scoti uleiul din alimentatie slabesti rapid - dr. Susan Thompson

Cand scoti uleiul din alimentatie slabesti rapid: Nensuria

Experiment: excluderea uleiului din dietă 7 zile

În ultima vreme a început să aibă dureri articulare. Acuza în special dureri de genunchi, dureri de șold, dureri de umăr.

S-a gândit ce schimbări să facă în dietă pentru a-și îmbunătăți sănătatea articulațiilor. A decis să facă un experiment în care să elimine uleiul din dietă o perioadă.

Uleiul, la fel ca alte alimente procesate, este pro-inflamator. Adică favorizează apariția inflamațiilor și a durerilor.

Susan a eliminat uleiurile și a început să consume doar grăsimi integrale, precum avocado, nuci, semințe și tahini (făcut doar din semințe de susan).

Pentru salate a folosit un dressing creat din tahini, suc de lămâie, oțet, sare și eventual puțin muștar. Fără niciun pic de ulei.

Cât privește gătitul, a ales să folosească vase care nu necesită ulei. A optat pentru fierberea la abur, coacerea în cuptor sau la air-fryer. De exemplu, când a vrut să gătească spanac, a pus frunzele într-o tigaie cu puțină apă și le-a călit așa.

Rezultate: scădere rapidă în greutate

Fără ulei deloc la gătit și în salate, Susan a experimentat o scădere accelerată în greutate. Nu a scăpat de durerile articulare, dar a slăbit foarte mult într-o săptămână, fapt care a făcut-o să se întrebe cât de mult ulei folosea înainte.

Citește și – Renunțați o lună la ulei și veți slăbi spectaculos! – dr. Mihaela Bilic 

În urma acestui experiment, recomandă celor care vor să slăbească sau sunt în perioada de menținere să acorde atenție cantității de ulei pe care o folosește la gătit. Mulți nu conștientizăm cât de mult ulei punem la prăjit sau în salate.

Folosiți uleiul ca un condiment

Susan consideră că uleiul ar putea fi un factor contributor la creșterea în greutate. Excluderea acestuia pentru o perioadă ar putea ajuta la optimizarea curei de slăbire.

După acest experiment temporar, includeți uleiul în cantități mici. Susan spune că acesta trebuie folosit doar ca un condiment – câteva picături sau un firicel.

Puteți folosi în acest sens o sticlă de ulei cu pulverizator. Se dau câteva pufuri în tigaie sau peste salată și atât.

O altă metodă este să umeziți un șervețel de hârtie cu ulei și să ștergeți cu el tigaia. Astfel veți crea o peliculă foarte subțire de ulei în tigaie, cât să puteți căli sau rumeni ceva.

Gătiți fără ulei

Legumele și carnea pot fi gătite fără ulei deloc. Se pune capacul, se lasă focul la mic și se călesc în sucul lor propriu. Sau se adaugă puțină apă.

Citește și – Maioneză de post fără ulei – rețetă dietetică

Inclusiv ouăle pot fi prăjite fără ulei, sub capac. Aburul care se creează în interior gătește oul fără să fie nevoie de ulei.

Pe site-ul nostru puteți găsi numeroase rețete fără ulei, de la salate și mâncăruri preparate, până la maioneză, sosuri, pâine, lipii și dulciuri făcute în casă. 

Consumați grăsimi integrale

Nu este indicat să excludem complet grăsimile din alimentație. Acestea sunt esențiale pentru creier, absorbția nutrienților, hormoni și nu numai.

Dacă renunțați la uleiurile procesate, consumați grăsimi integrale precum avocado, nuci, semințe, pește gras etc. 

Sursă articol: Bright Line Eating, Some thoughts on oil: https://www.brightlineeating.com/blog/some-thoughts-on-oil/?utm_source=fb&utm_medium=post&utm_campaign=lgen&utm_content=vlog&utm_term=230308&fbclid=IwAR0SP2KDD1ILu9tPfH-WEa8PKahOKOPSPOQm5jZs8GZZx2UPZoa9LwOxCls

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.