Rugăciune 20 februarie către Sfântul Leon, arzătorul vrăjilor și tămăduitorul bolnavilor

În luna februarie se face pomenire de doi sfinți care poartă numele Leon. Primul – Sfântul Leon cel Mare, episcopul Romei, este prăznuit pe data de 18 februarie.

Al doilea este Sfântul Leon episcopul Cataniei și este prăznuit pe 20 februarie. Acesta s-a luptat mult cu idolatria care stăpânea cetățile în vremea sa și multe minuni a săvârșit încă de când era în viață.

Rugaciune Sfantul Leon - arzatorul vrajilor

Rugaciune Sfantul Leon – arzatorul vrajilor: Ziarul Lumina

Sfântul Leon al Cataniei, făcătorul de minuni

Sfântul Leon, episcopul Cataniei a trăit în secolul al 7-lea, pe timpul domniei lui Constantin (641-668). S-a născut în Ravena (Italia de azi), din părinți credincioși și înstăriți.

Ducea o viață curată și îmbunătățită, fiind plăcut și cinstit de toți care îl cunoșteau. Pentru aceasta a fost ales episcop al cetății. Pe lângă nevoințele personale cu care se ostenea, se îngrijea și de sufletele celor săraci, orfani și văduve, făcând mult milostenii.

Pentru petrecerea sa sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat cu înțelepciune duhovnicească și cu darul facerii de minuni.

I se spune „făcător de minuni” deoarece pe când era încă în trup a săvârșit fapte cu totul minunate.

Odată, numai prin rugăciunea sa a surpat un idol la pământ. Însă cea mai înfricoșătoare minune a fost cea legată de vrăjtorul Eliodor. Acesta înșela multe suflete cu vrăjile pe care le făcea având de partea lui puterea celui rău.

De multe ori Sfântul Leon l-a povățuit pe el să se lepede de răutățile lui și de slujirea diavolească și să se întoarcă la Hristos. Însă acela nu vroia, ci mai multe fapte mincinoase săvârșea, netemându-se de pedeapsa lui Dumnezeu.

Într-o zi, a cutezat să intre în Biserică și să batjocorească Sfintele Taine. Deci Sfântul Leon, îngenunchind, s-a rugat lui Dumnezeu ca să rușineze faptele lui.

Și după ce a făcut rugăciune, a ieșit din altar și l-a legat pe Eleodor cu epitrahilul său de grumaji, zicându-i: „Domnul Dumnezeu, cel ce a gonit din cer pe tatăl tău, diavolul, să te certe ca să nu mai poți lucra vrăjile tale, spre amăgirea și pierzania multora”.

După aceasta, l-a dus pe vrăjitor în locul celor osândiți numit Ahilion și a dat poruncă să se facă un foc mare cu lemne.

Apoi l-a tras pe Eleodor în foc împreună cu el. Și a stat acolo până când vrăjitorul a ars de tot și s-a prefăcut în cenușă. Iar Leon nicidecum nu s-a vătămat, ci a ieșit din foc ca un biruitor al dreptei credințe, având veșmintele neatinse de flăcări.

Aceasta și alte mari lucruri minunate a făcut Sfântul Leon. Că pe orbi îi făcea să vadă, iar celor slăbănogi le întrema mădularele. Și toată boala și neputința le tămăduia cu darul lui Dumnezeu, rugându-se și punându-și mâinile pe cei bolnavi.

Ba și după moarte s-a arătat făcător de minuni și tămăduitor al bolnavilor. Că o femeie care avea curgere de sânge de mulți ani și nu afla vindecarea niciunde, s-a aflat în Catania în ziua mutării Sfântului Leon la Domnul. Iar ea, luând îndrăzneală, a căzut la sfintele lui moaște și s-a rugat să o vindece.

Iar rugăciunea ei fierbinte nu a fost trecută cu vederea, căci după credința ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

Chiar și astăzi acest bineplăcut al Domnului face minuni cu cei care îl cheamă în rugăciune.

Canon de rugăciune către Sfântul Leon al Cataniei

Cântarea 1

Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţindu-te cu ungerea preoţiei, preafericite, ai împodobit-o pe dânsa cu chipurile virtuţilor, prealăudate.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un strugure copt storcându-ţi cugetul, înaintea tuturor ai pus paharul de veselie al înţelepciunii tale, părinte.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai moştenitor al scaunului Apostolului Petru, având acelaşi gând cu el şi aceeaşi râvnă a credinţei, înţelepţitule de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu strălucirea dogmelor tale, ai risipit norul cel întunecos al eresurilor, ierarhe al Domnului, de Dumnezeu insuflate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind osândit cel întâi zidit pentru călcarea Poruncii, l-ai slobozit, Maica lui Dumnezeu, Preacurată, născând pe Mântuitorul.

Cântarea a 3-a

Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlp al Ortodoxiei, cu osârdie aducând, l-ai ridicat Bisericii lui Hristos, Preaînţeleptule Leon; pe acela Biserica avându-l, risipeşte cetele şi adunările cele fără de Dumnezeu ale ereticilor.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plin fiind de ceresc şi Dumnezeiesc har, părinte, stai în ajutorul dogmelor Bisericii, luptând împotriva tuturor bârfelilor ereticilor celor fără de Dumnezeu, Preamărite Leon, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminat fiind, cuvioase, de Lumina Cea Preastrălucitoare, ai arătat Întruparea Cuvântului cea de negrăit şi Dumnezeiască, spunând că îndoită este firea şi îndoită este lucrarea lui Dumnezeu, Celui Ce S-a Întrupat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înfrumuseţatu-te-ai ca o Mireasă cu frumuseţile fecioriei, Ceea ce eşti Plină de daruri, Fecioară, Maică Nenuntită; că mai mult decât toată zidirea te-ai umplut de daruri, ca Una ce ai născut pe Cuvântul, Pricinuitorul tuturor.

Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Cântarea 4-a

Cuvinte din Munte Umbros, din Una Născătoare de Dumnezeu, cu Dumnezeiască vedere, proorocul mai înainte a cunoscut că Te vei Întrupa. Şi cutremurându-se slăvea Puterea Ta.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Leu cu adevărat te-ai arătat, preafericite, alungând departe vulpile cele tulburătoare şi cu răcnetul cel împărătesc înspăimântând cugetele celor fărădelege.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu năvălirile dogmelor tale ai acoperit urmele eresurilor cele urâtoare de Dumnezeu, descoperind adevărul cel ascuns, învăţătorule de cele Tainice, preacinstite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Zori dinspre apus ai răsărit, de trei ori fericite, trimiţând ca nişte raze Bisericii cartea dogmelor dreptei credinţe, de Dumnezeu cugetătorule şi luminând sufletele noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Omoară pornirile patimilor mele, Fecioară, conteneşte Preabună, tulburarea greşealelor, pierzând viforul păcatului cu liniştea ta, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 5-a

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Ci, Te rog întoarce-mă şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduitor al îndoitei lucrări a Mântuitorului Hristos te-ai făcut, fericite; căci ai zis că fiecare din firile pe care le are lucrează prin împărtăşirea cu cealaltă, cu care este împreună, înţelepţitule de Dumnezeu, ierarhe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cunoscut-ai pe Cuvântul că este întocmai de o Putere cu Tatăl şi ai crezut, de trei ori fericite, că S-a Întrupat; şi ai propovăduit că amândouă însuşirile lucrează după potriva Trupului şi a Dumnezeirii, fără amestecare şi fără schimbare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Taina cea mai înainte de toţi vecii, cunoscută numai de Dumnezeu, că Cel Ce stăpâneşte toate zidirile Se va face Om şi Se va Întrupa fără de schimbare, din tine, Fecioară, s-a văzut luând sfârşit.

Cântarea a 6-a

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad; şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmaşul de acum al Cinstitului Petru s-a îmbogăţit şi cu întâistătătoria aceluia; că dobândind râvnă fierbinte a alcătuit din îndemn Dumnezeiesc o carte, în care a zădărnicit frământătura şi amestecarea eresurilor celor tulburătoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Un Singur Fiu, pe Hristos şi Domnul, Cel Născut mai înainte de veci din Tatăl şi pentru noi din Fecioară Născut, Care S-a arătat de o fire cu noi, L-ai propovăduit mai presus de fire, slujitorule al celor de negrăit, de Dumnezeu insuflate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ţie Preacurată, noi credincioşii, mărturisindu-te Mijlocitoarea mântuirii noastre, îţi strigăm: Bucură-te Preacinstită; Bucură-­te Fecioară Mireasă; Bucură-te Muntele lui Dumnezeu cel Umbros, că tu ai izvorât lumii Bucuria cea cu adevărat Nesfârşită.

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad; şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

CONDAC

Pe scaunul arhieriei şezând, mărite, gurile leilor celor cuvântători astupându-le cu dogme de Dumnezeu insuflate, lumina cunoaşterii de Dumnezeu a Preacinstitei Treimi ai luminat-o turmei tale. Pentru aceasta ai fost preamărit ca un Dumnezeiesc preot al harului lui Dumnezeu.

Cântarea a 7-a

Tinerii iudei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, strigând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Genelor tale nu ai dat somn, până ce nu ai smuls din rădăcină rătăcirea lui Eutihie cel fără de minte, strigând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Un singur Ipostas în două Firi, mărturisind pe Hristos, cu două lucrări şi cu două voiri, acum cânţi: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Acum scap la tine, Maica lui Dumnezeu, fiind strâns legat cu lanţurile greşealelor mele. Pentru milostivirea milei izbăveşte-mă pe mine, cel ce-ţi strig: Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Preacurată.

Cântarea a 8-a

De şapte ori a ars cuptorul nebuneşte chinuitorul haldeilor pentru cinstitorii de Dumnezeu. Dar văzându-i pe aceştia mântuiţi de o Putere mai mare, Făcătorului şi Mântuitorului striga: tineri bine cuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un soare cu totul strălucitor de la apus ai răsărit, lucru cu adevărat minunat, grăitorule de Dumnezeu, nimicind în chip vădit amestecul şi împreunarea lui Eutihie şi ai sfărâmat împărţirea lui Nestorie, învăţând să cinstim un Hristos în două Firi, Neîmpărţit, Neschimbat şi Neamestecat.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndemnat fiind de Dumnezeu, ai însemnat învăţăturile dreptei credinţe ca pe nişte lespezi scrise de Dumnezeu, tâlcuindu-le Dumnezeiescului popor şi adunării cinstiţilor învăţători ca un al doilea Moise, strigând: preoţi lăudaţi, tineri bine cuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Întrupat ai cunoscut, Preacuvioase, Sfinte Ierarhe Leon, pe Cel Ce mai înainte era fără de trup, pe Cuvântul Tatălui, Cel Unul-Născut şi împreună fără de început şi ai învăţat că Cel mai presus de vreme a venit sub vreme, mărginit fiind cu trupul, dar ca Ziditor necunoscând mărginire, strigând: preoţi bine cuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu îmbrăcămintea Trupului S-a îmbrăcat din sângele tău, Preacurată, Dumnezeu, Cel Ce a luminat cerul cu soarele şi luna, frumuseţile luminătorilor, arătându-te pe tine un alt Cer Însufleţit; pe Care tinerii îl bine cuvintează, preoţii îl laudă, popoarele îl preaînalţă întru toţi vecii.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori a ars cuptorul nebuneşte chinuitorul haldeilor pentru cinstitorii de Dumnezeu. Dar văzându-i pe aceştia mântuiţi de o Putere mai mare, Făcătorului şi Mântuitorului striga: tineri bine cuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Înfricoşatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat: că Dumnezeu S-a arătat oamenilor Trupeşte; şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, credincioşii te mărim.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Străluceşti acum, povăţuitorule în Taine al lui Hristos, împodobit fiind cu cununa dreptei credinţe şi ca un preot credincios eşti cu adevărat îmbrăcat în dreptate, dănţuind în Raiul Desfătării, Dumnezeiescule păstor; roagă neîncetat pe Stăpânul pentru turma ta.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Unde se găsesc întâistătătoriile şi scaunele şi cetele patriarhilor, acolo te-ai sălăşluit acum după vrednicie, Sfinte Părinte Leon, Preafericite; ca un adevărat patriarh, fiind luminat de credinţă şi de har. Pentru aceasta toţi pururea te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Depărtându-te de viforul vieţii, te-ai apropiat de Hristos, Preaalesule Leon, odihnindu-te în locul cu verdeaţă, acolo unde sunt Râul Desfătării şi Lumina Cea Neînserată şi Veselia Cea Nespusă şi Bucuria Cea Veşnică.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Viaţă Adevărată culeg, nefiind păgubit de pomul cunoştinţei. Că tu, Preacurată, ai odrăslit pe Hristos, Pomul vieţii, Care a făcut cunoscut tuturor intrările vieţii. Pentru aceasta pe tine, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, credincioşii te mărim.

Înfricoşatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat: că Dumnezeu S-a arătat oamenilor Trupeşte; şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, credincioşii te mărim.

SEDELNA

Luminat fiind de Strălucirile Dumnezeieştilor dogme, ai făcut să strălucească Lumina Ortodoxiei şi ai micşorat întunericul eresurilor, fericite; şi mutându-te din viaţă, te-ai sălăşluit în Lumina Cea Neînserată, Cuvioase Leon; roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Dumnezeiesc Cort te-ai făcut Cuvântului, Singură Preacurată Fecioară Maică, cu curăţia fiind mai presus de îngeri. Pe mine care mai mult decât toţi am ajuns ţărână, fiind întinat de greşelile trupului, curăţeşte-mă cu rugă­ciunile tale, prin Apele cele Dumnezeieşti, dându-mi, Preacurată, mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Mieluşeaua Cuvântului cea Neprihănită, Maica lui Dumnezeu cea Nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Răsărit dintr-Însa fără de durere, tânguindu-se precum se cuvine unei maici, striga: vai mie, Fiul Meu! Pentru ce pătimeşti, vrând a mântui pe om de patimile necinstei?

Citește și: Rugăciune către Sfântul Mucenic Anastasie Persul, risipitorul vrăjilor și farmecelor

Surse articol:

1. Ortodoxism: https://www.ortodoxism.ro/proloagele/februarie/Proloage20Feb.shtml
2. Doxologia, Viața Sfântului Ierarh Leon, Episcopul Cataniei: https://doxologia.ro/viata-sfantului-ierarh-leon-episcopul-cataniei
3. Creștin Ortodox, Rugăciuni către Sfântul Ierarh Leon, Episcopul Cataniei: https://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciuni-catre-sfantul-ierarh-leon-episcopul-cataniei-158034.html
4. Doxologia, Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Leon, Episcopul Cataniei: https://doxologia.ro/canon-de-rugaciune-catre-sfantul-ierarh-leon-episcopul-romei

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.