Când vă încearcă deznădejdea, gândiți-vă la marea iubire a lui Dumnezeu

Cu toții suntem încercați din când în când de gânduri de deznădejde. Important este să nu lăsăm ca această stare de iad să ne acapareze mintea și sufletul.

Pierderea nădejdii este un mare pericol pentru viața noastră, deoarece ne poate arunca în brațele disperării și ale morții.

Deznădejdea este un mare păcat, căci ea arată puțina noastră credință în Dumnezeu. Sau arată lipsa noastră de încredere în ajutorul Său.

Ea este de asemenea un simptom de mândrie. Omul smerit nu se teme, nu se tulbură la vreme de necaz sau de încercare. El rămâne drept, tare și așteaptă mântuirea de la Dumnezeu, nu de la oameni.

Cel smerit nu își pierde nădejdea. Smerenia tocmai pe aceasta este întemeiată: pe multa nădejde în Dumnezeu și în mila Lui.

Citește și – Dumnezeu se îngrijește de mântuirea noastră, iar diavolul să ne arunce în deznădejde – Sfântul Nicolae Velimirovici

Omul nu poate face nimic prin forțele proprii. Dacă Dumnezeu nu vrea, nimic nu se poate săvârși sau împlini.

Știind aceasta, creștinul nu are motive să se teamă sau să își piardă cumpătul. Nici măcar în cele mai groaznice momente din viața sa.

El este încredințat că tot ceea ce i se întâmplă este rânduit de Domnul spre folosul lui. Având această siguranță, nu deznădăjduiește, ci rabdă toate cu bărbăție și credință.

Dar chiar și celor mai credincioși li se poate întâmpla să fie ispitiți cu gânduri de deznădejde. Împotriva acestor gânduri întunecate trebuie să punem gânduri de lumină.

Citește și – Deznădejdea nu ne lasă să vedem că ușa Raiului e deschisă

Arhimandritul Ioan Krestiankin o sfătuia pe o femeie care căzuse în deznădejde să cugete la dragostea și mila lui Dumnezeu față de noi.

„Când vrăjmașul se apropie cu deznădejdea de dumneavoastră, fugiți cu gândul la iubirea fără de margini a lui Dumnezeu și la milosârdia Lui”.

Iar împotriva mândriei – care vine deseori asupra noastră ca să ne despartă de Dumnezeu, trebuie să așezăm smerita cugetare. Mintea noastră semeață se va smeri dacă ne vom aduce aminte de păcatele noastre și de „adâncimea căderii” noastre.

Trebuie să știm că deznădejdea este o cursă a diavolului, care vrea să ne arunce în păcatul disperării.

Creștinul trebuie să ducă o luptă crâncenă cu propriile sale patimi, cu ispitele de la diavol și de la lume.

Odihna nu este pentru viața aceasta. Noi aici suntem ca să ne luptăm și să câștigăm mântuirea.

Citește și – Alungați descurajarea, căci ea duce la întristare adâncă! Starețul Iosif Vatopedinul

Viața celor care vor să urmeze Domnului nu este ușoară. Este nevoie de multă trudă pentru a birui toate capcanele celui rău.

„Așa să vă petreceți toată viața, în lupta cu sine și cu vrăjmașul. Pace va fi, cu milostivirea lui Dumnezeu, numai după moarte. Pe pământ nu-i Rai și nici noi nu suntem îngeri”.

Dar din această luptă nu trebuie să lipsească niciodată optimismul.

Când ne pierdem optimismul, nădejdea și bucuria – ceva în mod sigur nu merge bine – spunea Părintele Moise Aghioritul.

Deznădejdea este, așa cum spuneam mai sus, un semn de mândrie. Așadar, să ne cercetăm cu sinceritate atunci când ne încearcă deznădejdea și să vedem dacă nu cumva întristarea noastră profundă se datorează mândriei.

Citește și – Nici o armă nu este mai puternică în mâna diavolului ca deznădejdea – Sfântul Ioan Gură de Aur

Surse articol:

1. Arhimandritul Ioan Krestiankin, Când se apropie deznădejdea, fugiți cu gândul la iubirea fără margini a lui Dumnezeu, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/cand-se-apropie-deznadejdea-fugiti-cu-gandul-la-iubirea-fara-margini-lui
2. Monahul Moise Aghioritul, Doxolgia: https://doxologia.ro/citate-ortodoxe/cand-lipseste-din-nevointa-duhovniceasca-optimismul-nadejdea-bucuria-cea-adevarata