Nici o armă nu este mai puternică în mâna diavolului ca deznădejdea – Sfântul Ioan Gură de Aur

Două extreme pot pune în pericol mântuirea noastră: deznădejdea și nepăsarea. Nici întristarea peste măsură, nici indiferență prea multă.

Pe cel sensibil diavol îl hipersensibilizează și-i insuflă gânduri negre, ca să-l ducă la deznădejde. Iar pe cel încrezător în sine, îl învârtoșează la inimă ca să fie nesimțitor și să nu se preocupe de mântuirea lui.

Pe cel căzut în păcat, deznădejdea îl împiedică să se ridice, iar pe cel care stă în picioare, nepăsarea îl face să cadă, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Toate bunătățile pe care le-a dobândit cineva se pierd prin deznădejde. La fel, toate relele pe care le are cineva nu pot pleca de la el dacă este nepăsător.

„Nepăsarea îl coboară din ceruri, pe când deznădejdea îl coboară de tot în prăpastia răutății. Iată cât de mare este puterea celor două patimi”.

Diavolul, spune Sfântul Ioan Gură de Aur nu este atât de mulțumit atunci când păcătuim pe cât de satisfăcut este când deznădăjduim. Din această stare ne poate manevra cum vrea, ducându-ne până la păcatul împotriva Duhului Sfânt.

Cel care plânge pentru păcatele sale trebuie să plângă cu smerenie, pentru că smerenia întărește inima în credință și o umple de nădejde. Iar cei care văd un astfel de om care se pocăiește pentru viața sa, trebuie să-i arate din nou încredere ca să-l întărească pe calea cea bună.

Sfântul Apostol Pavel le scrie corintenilor să-l alunge de la ei pe cel care a păcătuit (ca să-l determine astfel să se îndrepte). Iar când a aflat că s-a pocăit, i-a sfătuit să-l primească înapoi, să-l ierte și să-l mângâie, „ca să nu fie copleșit de prea multă întristare”.

Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă teama Apostolului de această armă a diavolului care este deznădejdea, și de aceea spune că i-a încurajat pe corinteni să-i arate dragoste celui ce a căzut și s-a ridicat.

Dumnezeu nu se mânie atât că greșim, ci că nu ne sculăm din starea în care suntem și nu ne îndreptăm.

El nu ne reproșează când ne întoarcem, și nu ne disprețuiește, ci ne primește cu iertare și cu dragoste ca pe fiul cel risipitor, căzându-ne pe umăr și repunându-ne în starea cea dintâi, adică dinainte de a fi păcătuit.

„Oricât ar dura viața noastră, să nu deznădăjduim. Nădăjduind spre Domnul și cunoscând iubirea Sa de oameni fără margini, să alungăm de la noi orice răutate și să mergem pe calea virtuții, să ne căim și să ne îndepărtăm de toate păcatele noastre, ca să putem să stăm cu îndrăzneală dinaintea înfricoșătorului scaun de judecată al lui Hristos, și să intrăm în Împărăția cerurilor, cu harul lui Dumnezeu”.

____________________________

Sursă: Sfântul Ioan Gură de Aur, Deznădejdea şi nepăsarea, Problemele vietii, Editura Egumenița: https://www.ioanguradeaur.ro/724/deznadejdea-si-nepasarea/