Dumnezeu se îngrijește de mântuirea noastră, iar diavolul să ne arunce în deznădejde – Sfântul Nicolae Velimirovici

Sfântul Serafim de Sarov ne arată cele două puteri care lucrează asupra noastră: Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, Care ne îndrumă spre tot lucrul cel bun care duce la mântuire, și duhul cel rău, care duce la pierzanie.

„După cum Domnul se îngrijește de mântuirea noastră, asemenea și diavolul, ucigașul de oameni, se îngrijește a arunca sufletul omului în deznădejde”.

Această mare ispită, a deznădejdii, îi biruiește îndeosebi pe cei slabi în credință. Iuda este cea mai grăitoare pildă de deznădejde din Sfânta Scriptură.

„Iuda vânzătorul era slab de inimă și nedeprins cu lupta, și de aceea diavolul, văzându-i deznădejdea, l-a lovit și l-a făcut să se spânzure”.

Iar cea mai bună pildă de pocăință și nădejde este Sfântul Apostol Petru, care deși căzuse în mare păcat – lepădarea de Hristos, nu a deznădăjduit, „ci mai vârtos a vărsat amare lacrimi din toată inima sa arzătoare, iar diavolul, văzând aceasta, a fugit de la dânsul ca ars de foc”.

Iată cum se biruie deznădejdea: prin umilința inimii și prin pocăință. Smerenia întotdeauna aduce nădejde de mântuire și încredere în mila și iertarea lui Dumnezeu.

Iar când se apropie de noi ispita deznădejdii, din pricina necazurile ce se abat asupra noastră sau a păcatelor, să zicem cu îndrăzneală duhului celui viclean, cum ne povățuiește Cuviosul Antioh:

„Ce ai cu noi, o, lepădatule de Dumnezeu, izgonitorule din Rai și slugă a celui rău? Neputincios ești a ne ispiti să facem vreun lucru rău, căci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are putere asupra noastră, a tuturor.

Iar tu, o, ucigașule, depărtează-te de la noi! Întărindu-ne cu cinstita Cruce a lui Hristos, noi călcăm peste capul tău cel de șarpe”.

_____________________________________

Sursă: Sfântul Nicolae Velimirovici, Deznădejdea, Dicționarul Vieții Veșnice, Editura Egumenița, 2014, pp. 104-105