„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!”

Aceste cuvinte apar în Psalmul 45 din Psaltire și par să se adreseze altor popoare, altor generații, altor vremuri. Însă în contextul actual, ele par un mesaj adresat direct nouă.

Este un îndemn care ne spune să ne oprim din toate lucrurile și lucrările noastre și să luăm aminte la cine este Dumnezeul nostru. Pentru că lucrările noastre sunt departe de voia și poruncile lui Dumnezeu.

Coronavirus

Calea noastră s-a abătut de la viața veșnică și merge se îndreaptă spre destinația opusă.

Așa cum spune în Canonul Îngerului Păzitor, ființa noastră este o amestecătură de pământ, tină și țărână, de aceea ne lipim inima de pământ și cu greu ne ridicăm spre cele cerești.

„Avându-mi eu trupul mamă, iar tina tată și țărâna strămoș, prin înrudirea cu acestea, la pământ neîncetat caut; ci dă-mi, ajutătorul meu, ca fără frică să mă uit vreodată și în sus la frumusețea cerului”.

Înalt Prea Sfințitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale Meridionale, face câteva remarci esențiale, în contextul pandemiei de Coronavirus, țesute parcă pe marginea acelui verset din Psalmul 45:

„Dincolo de panică și frică, de nebunia cumpărăturilor făcute fără rost, de glumele uneori nesărate, ce vin dintr-o teamă ascunsă, dincolo de toate acestea, s-a făcut liniște. Liniștea de care umanitatea nu a mai avut parte de foarte mulți ani […]”.

Oprirea zgomotelor exterioare, încetarea tuturor căutăturilor, potolirea dorințelor– este o condiție de bază a liniștirii noastre lăuntrice.

În spatele acestei liniști care s-a așternut peste întreaga lume odată cu apariția Coronavirusului se află încă multă frică și tulburare. Sunt multe întrebări la care nu avem răspuns.

Însă cei care reușesc să se detașeze de amalgamul de informații care curge neîncetat, pot găsi multe răspunsuri în propria lor tăcere și liniștire.

Propria noastră conștiință ne poate da cele mai adevărate răspunsuri. Ca să putem auzi glasul lui Dumnezeu, noi trebuie să tăcem. Să ne oprim din pălăvrăgeala neîncetată în care ne petrecem timpul.

„Este afară o liniște teribilă, în toată lumea asta. Oamenii s-au oprit în loc în nebunia care s-a numit impropriu: Viață! Abia acum ar trebui să înțelegem că ceea ce am trăit, până a început pandemia, nu era viața noastră”.

Deseori, pentru a ne putea opri din alergătura noastră permanentă trebuie să ni se întâmple ceva rău. Doar necazurile au puterea de a ne întrerupe din activitățile noastre cotidiene în slujba trupului.

Toate eforturile și puterile noastre le punem în slujba trupului și a lumii. Nu mai slujim lui Dumnezeu, ci lui Mamona și slujitorilor săi.

„Fiecare dintre noi alerga după ceva, după cineva și mai ales după putere și bani. Că banii conferă puterea sau puterea conferă bani, nici nu mai are importanță”.

Abia atunci când ne este afectată sănătatea și când ne este pusă viața în pericol ne oprim din ale noastre. Abia atunci când vine peste noi o încercare grea reușim să coborâm în lăuntrul nostru și să atingem o oarecare stare de pocăință, smerenie și rugăciune.

Citește și: Inima care nu s-a zdrobit de loviturile durerilor și nu s-a smerit prin necazuri nu poate primi harul lui Dumnezeu

Lumea de azi se îndreaptă într-o direcție greșită. Oricine poate vedea acest lucru. Putem, așadar, recunoaște că pandemia de Coronavirus ne este de folos?

„Omenirea și-a vândut sufletul, a uitat să iubească, să zâmbească, să dea dovadă de empatie, toleranță, înțelegere și mai ales iertare”.

Da, această boală care a cuprins omenirea ne poate ajuta să ne oprim, să ne liniștim, să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne punem la încercare, să cultivăm virtuți care nu au apucat să crească în noi.

„[…] A venit o secundă în viața noastră în care suntem nevoiți să ne izolăm. Izolarea nu e un lucru rău. Vom avea o vreme să ne împrietenim din nou cu noi, cu oamenii la care ținem, cu familiile noastre, cu sufletele noastre”.

Este momentul să deschidem ochii și urechile, nu spre canalele de știri, ci spre glasul care strigă înlăuntrul nostru.

Vom descoperi că necazurile au un scop în viața noastră. Dumnezeu îngăduie să se întâmple ceea ce ne este de folos pentru mântuire.

Iar mântuirea înseamnă salvarea sufletului pentru viața veșnică, nu a trupului pentru viața aceasta trecătoare.

Citește și: Nu trebuie să ne rugăm să fim feriți de necazuri, ci să primim puterea de a suporta ceea ce trăim

„Din toată nebunia asta, vor apărea și lucruri bune, poate mărețe. Moare o lume pentru ca alta să se nască!”

Plantele, vietățile, natura înconjurătoare – își urmează cursul lor firesc. Ele nu par afectate câtuși de puțin de boala aceasta molipsitoare care seceră atâția oameni.

Totuși, pentru noi, viața a căpătat o lumină sumbră. Natura ascultă de porunca lui Dumnezeu, dar omul a lepădat înapoia sa cuvintele Lui.

Răspunsul la întrebarea „De ce toate acestea?” este simplu:

„Când noi, oamenii, ne credem dumnezei, Dumnezeu alege un virus, ceva care nu se vede, să ne arate tuturor, nouă, măsura. Să înțelegem că vine o vreme pentru toate”.

Psalmul 45

1. Dumnezeu este scăparea și puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.
2. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul și se vor muta munții în inima mărilor.
3. Venit-au și s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au munții de tăria Lui.
4. Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfințit locașul Lui.
5. Dumnezeu este în mijlocul cetății, nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineață.
6. Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărățiile; dat-a Cel Preaînalt glasul Său, cutremuratu-s-a pământul.
7. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
8. Veniți și vedeți lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ.
9. Pune-va capăt războaielor până la marginile pământului, arcul va sfărâma și va frânge arma, iar pavezele în foc le va arde.
10. Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu, înălța-Mă-voi pe pământ.
11. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.