Nu trebuie să ne rugăm să fim FERIȚI de necazuri, ci să primim puterea de a SUPORTA ceea ce trăim

Creștinii au un singur model în viață: Mântuitorul Iisus Hristos. Uitându-ne la felul în care El a trăit pe pământ și comparând scurta Sa existență în lume cu a noastră, nu putem vedea decât o mare discrepanță.

Mânuitorul a viețuit în sărăcie, în smerenie, în rugăciune, în post, în priveghere, în necazuri, în defăimări, în ascultare deplină față de Dumnezeu Pe toate și le-a asumat de bunăvoie, inclusiv moartea pe cruce.

A fost neîncetat prigonit și urmărit. S-a aflat de nenumărate ori în pericol de moarte, căci fariseii căutau mereu să-L ucidă. A trăit în foame și sete, în arșiță și în frig. Nu avea nici măcar un loc unde să-și plece capul să se odihnească. A trăit în osteneli mari străbătând orașele și satele pentru a propovădui Evanghelia și a tămădui pe cei bolnavi trupește și sufletește.

A fost batjocorit, ocărât, scuipat, judecat și condamnat la moarte pe nedrept. A murit în locul celor pe care i-a iubit. Nu a încetat să-i iubească pe oameni, nici măcar pe cei care L-au răstignit, rugându-se pentru iertarea lor.

Iată de ce nu trebuie niciodată să cerem să ne izbăvească Dumnezeu de necazuri, pentru că viața noastră este plină de desfătări, comparativ cu viața Mântuitorului. Dacă El a suferit, noi de ce fugim de Cruce? Sfinții Părinți nu spun să căutăm crucea, ci să nu fugim de ea când vine.

„Nu trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu să nu ne trimită boli sau să ne ferească de suferințe, ci trebuie să-L rugăm să ne dea tăria de a suporta ceea ce trăim”.

Aceasta este calea creștinului. El nu fuge de cruce, ci îmbrățișează suferința și caută să găsească în ea o cale de mântuire, de izbăvire a păcatelor.

„Creștinismul – spunea Părintele Nicolae Steinhardt, nu ne scapă de suferință, dar ne oferă miraculosul mod de a o suporta”. Acest adevăr îl pot mărturisi mulți din cei care au trecut prin temnițele comuniste.

Spre deosebire de alte „religii”, ortodoxia (dreapta credință) nu ne salvează de suferință, ci ne ajută să o depășim, să o biruim duhovnicește, să găsim sensuri profunde și personale în ea, să descoperim taine neștiute ale mântuirii.

Când suntem greu încercați, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne fie alături și să ne ajute să păstrăm integritatea spirituală și „să alegem să continuăm viața, oricum ar fi”, spune Valerio Albisetti.

Suferința creștinului nu trebuie să ducă niciodată la deznădejde, ci la forță, la curaj, la o cunoaștere mai profundă. Nu există Înviere fără Cruce și nici cruce fără Înviere.

„Trebuie să înveți să accepți durerea. Înseamnă că ești viu”.

Cei care fug de suferință, fug de responsabilități, de ei înșiși. Pentru că suferința ne ajută să ne întâlnim cu toate slăbiciunile, fricile, neajunsurile, micimile, defectele și patimile noastre.

Nimic din cele rele care ni se întâmplă nu trebuie privite ca un eveniment negativ, ci ca un prilej de cunoaștere a propriei noastre firi și a lui Dumnezeu.

„A ști că trebuie să mor, face ca pentru mine viața să fie mai bogată în înțelesuri, tocmai pentru că timpul devine limitat, și orice lucru pe care trebuie să-l faci devine o alegere reală”.

Sursă: Altarul Credinței, O metodă simplă pentru a trăi mai senin: http://altarulcredintei.md/metoda-simpla-pentru-a-trai-mai-senin/