Psalmul 37 – al celui suferind din pricina necazurilor și bolilor

Cartea Psalmilor este un izvor bogat de înțelepciune pentru cei care vor să cunoască sensuri adânci ale vieții și morții, ale suferinței, ale urmărilor ascultării sau neascultării de Dumnezeu.

Psalmul 37 este un psalm al Regelui David, în care vorbește despre suferință, așezând-o în relație cu păcatele sale și cu ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da.

Este un psalm inclus în slujba Utreniei, care exprimă profunda pocăință a celui cuprins de necazuri. Totodată, acesta arată triumful încrederii în Dumnezeu asupra tuturor încercărilor, și așteptarea mântuirii.

Pocăința se arată a fi, în cele mai multe cazuri, singurul mijloc de izbăvire dintr-o stare de suferință. Singur Împăratul David spune că Dumnezeu nu urgisește inima care este înfrântă și smerită (Ps. 50), adică plină de umilință.

Este rugăciunea unui om strivit de boală și prigonit pe nedrept. Din pricina durerii cumplite, își strigă suferința către Dumnezeu, cu o profundă recunoaștere a stării sale păcătoase.

Sfântul Arsenie Capadocianul, care atribuia fiecărui psalm o anumită „lucrare” asupra sufletului sau într-o situație concretă de viață, spunea că Psalmul 37 se poate ci „când te dor maxilarele din pricina dinților stricați”.

 

Psalmul 37

„Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuțimea Ta să mă cerți. Că săgețile Tale s-au înfipt în mine și ai întărit peste mine mâna Ta.

Nu este vindecare în trupul meu de la fața mâniei Tale; nu este pace în oasele mele de la fața păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârșit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine.

Chinuitu-m-am și m-am gârbovit, toată ziua mâhnindu-mă umblam. Că șalele mele s-au umplut de ocări și nu este vindecare în trupul meu.

Necăjitu-m-am și m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele. Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea și suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea și lumina ochilor mei, și aceasta nu este cu mine.

Prietenii mei și vecinii mei în preajma mea s-au apropiat și au șezut; și cei de aproape ai mei departe au stat. Și se sileau cei ce căutau sufletul meu și cei ce căutau cele rele mie grăiau deșertăciuni și vicleșuguri toată ziua cugetau.

Iar eu ca un surd nu auzeam și ca un mut ce nu-și deschide gura sa. Și m-am făcut ca un om ce nu aude și nu are în gura lui mustrări. Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu, că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmașii mei; și când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semețit.

Că eu spre bătăi gata sunt, și durerea mea înaintea mea este pururea. Că fărădelegea mea eu o voi vesti și mă voi îngriji pentru păcatul meu;

Iar vrăjmașii mei trăiesc și s-au întărit mai mult decât mine și s-au înmulțit cei ce mă urăsc pe nedrept. Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune, mă defăimau că urmam bunătatea.

Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele”.

_____________________

Sursă: Psaltirea, Pr. Ioan Usca si Prof. Ioan Traia- Comentarii la Psalmul 37: https://psaltirea.wordpress.com/2008/11/05/pr-ioan-usca-si-prof-ioan-traia-comentarii-la-psalmul-37/#_ftnref1