Ceai de Semințe de In – Preparare și Indicații Terapeutice

Semințele de in sunt bogate în fibre și acid alfa linolenic, un un acid gras esențial responsabil în mare parte de beneficiile asupra inimii. Ceaiul de semințe de in este un remediu naturist mai puțin cunoscut de noi. Este excelent pentru furnizarea de componente importante pentru sănătate, cum sunt acizii grași Omega, lignani și fibre.

Ceai de Semințe de In

Ceai de Semințe de In

Ceai de Semințe de In – Beneficii

1. Tuse, dureri în gât

Semințele de in conțin mucilagii care ajută la calmarea durerilor în gât și a plămânilor iritați de la tuse. Ceaiul de semințe de in este recomandat și în caz de gripă și răceală, sau pentru prevenirea astmului, datorită proprietăților anti-inflamatorii.

2. Sănătatea gastro-intestinală

Ceaiul de semințe de in este foarte bun pentru curățarea sistemului digestiv. Cantitatea mare de fibre solubile și magneziu din semințele de in ajută la pentru atenuarea tulburărilor gastro-intestinale: diaree, constipație, arsuri la stomac sau gastrită. Ceaiul de semințe de in poate atenua aceste simptome. Acest ceai este de asemenea eficient în calmarea crampelor abdominale, dar și în stimularea funcției rinichilor și a vezicii urinare.

3. Sănătatea cardiovasculară

Un alt mare beneficiu în a consuma acest ceai este îmbunătățirea funcției cardiovasculare. Acizii grași prezenți în semințele de in ajută la prevenirea bolilor de inimă, prin reducerea riscului de inflamare a arterelor, menținerea sănătății vaselor de sânge și a trombocitelor. Mai mult, ceaiul de semințe de in ajută la scăderea colesterolului și a tensiunii arteriale și prevenirea afecțiunilor asociate, și la reducerea bătăilor de inimă neregulate.

4. Sănătatea femeii

Ceaiul de semințe de in conține hormoni numiți fitoestrogeni, care sunt beneficiu femeilor afectate de simptome premenstruale sau de menopauză, cum sunt bufeurile, durerile de cap, crampe abdominale, sensibilitatea sânilor și alte tulburări specifice. Studiile au arătat de asemenea că ceaiul de in poate ajuta la prevenirea unor tipuri de cancer la femei, cum este cancerul ovarian și cancerul de sân. Femeile în perioada de postmenopauză care au consumat 40 de grame de semințe de in (zdrobite) pe zi timp de 6 săptămâni, au experimentat o rată mai mică a incidenței bufeurilor cu 60%.

5. Prevenirea cancerului

Semințele de in conțin un tip de fitoestrogen lignanic, un antioxidant puternic. Acesta este considerat de medici un bun combatant al cancerului de sân prin stoparea creșterii și înmulțirii celulelor de cancer mamar.

Alte beneficii

Ceaiul de semințe de in este excelent pentru hidratarea organismului, și aceasta este o veste bună pentru cei care nu consumă suficientă apă pe parcursul zilei. Natura gelatinoasă a ceaiului calmează colonul și permite absorbția unui volum mai mare de apă. Datorită efectelor anti-inflamatoare, ceaiul de semințe de in poate preveni artrita reumatoidă și osteoporoza.

Ceaiul de semințe de in este de asemenea benefic pentru tratarea depresiei și îmbunătățirea calității părului și pielii atunci când este aplicat extern.

Cum se prepară ceaiul de semințe de in

Pentru a face o ceașcă de ceai cald de semințe de in trebuie doar să macini câteva semințe de in și să adaugi o linguriță la o cană de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10 minute, se strecoară, se presară un pic de scorțișoară și se îndulcește cu miere de albine sau se adaugă un pic de zeamă de lămâie.

Ceaiul de semințe de in nu trebuie consumat pe perioada sarcinii și alăptării, decât la recomandarea medicului.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. Multumim , foarte interesant ! Ceaiul de in bun ptr toti de la strabunici la nepoti .
    Multumim mult !!!!!!!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.