Unguent de dafin, usturoi și cuișoare – remediu pentru dureri și afecțiuni ale pielii

Un unguent benefic sănătății, pe care îl putem prepara în casă, este unguentul de dafin, usturoi și cuișoare.

Aceste ingrediente, pe care le folosim în bucătărie, au beneficii importante și pot fi întrebuințate și în scop terapeutic.

Unguent de dafin

Unguent de dafin: Freepik.com

De altfel, plantele aromatice și mirodeniile sunt înzestrate cu proprietăți curative remarcabile.

Beneficiile dafinului

În medicina tradițională, frunzele de dafin sunt folosite contra durerilor articulare și musculare, contra reumatismului, varicelor, contuziilor, luxațiilor și entorselor.

Dafinul ajută de asemenea în varcice, infecții ale pielii și arsuri provocate de soare.

Nu mai puțin valoroasă este utilizarea dafinului în scop cosmetic. Datorită efectelor sale antibacteriene, ajută la combaterea mătreții și a infecțiilor scalpului.

Beneficiile usturoiului

Usturoiul are la rândul lui activități antibiotice naturale, dar și antiinflamatoare. Este util în infecții fungice, bacteriene și de natură virală. Ajută în acnee, mătreață, iritații, erupții.

Conține seleniu și vitamine care susțin sănătatea părului și a pielii capului.

Beneficiile cuișoarelor

Cuișoarele sunt un puternic analgezic și antiinflamator, fiind recomandate împotriva durerilor de artrită și a infecțiilor.

Sunt un bun antiseptic, stimulent al circulației sangvine și tonic imunitar.

Dacă vă ungeți cu acest unguent, vă va proteja împotriva țânțarilor și insectelor.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete pe bază de dafin pe care vă recomand să le încercați:

Ceai antiinflamator din dafin și turmeric – reduce durerile articulare și balonarea, îmbunătățește digestia
Ulei de dafin și cuișoare – rețetă pentru piele, păr și sănătatea internă
Puneți dafin și rozmarin la macerat în ulei de măsline – balsam pentru dureri de oase și varice
Cura cu ceai de dafin pentru diabet și viroze respiratorii

Unguent de dafin

Unguent de dafin, usturoi și cuișoare

Ingrediente
  

  • 7-8 frunze de dafin uscat
  • 1 căpățână de usturoi
  • 1 lingură de cuișoare întregi
  • 100 ml de ulei
  • 10 g de ceară

Mod preparare rețetă
 

  • Rupeți frunzele de dafin și puneți-le într-un borcan de sticlă.
  • Măcinați cuișoarele prin râșnița electrică de cafea și puneți pulberea rezultată în borcan.
  • Turnați uleiul și amestecați puțin.
  • Puneți un prosop într-o crăticioară. Așezați borcanul pe prosop și turnați apă în cratiță, până se umple pe jumătate.
  • Puneți cratița pe foc și fierbeți conținutul borcanului la bain-marie pentru 20 de minute din momentul în care apa a început să clocotească.
  • Scoateți borcanul din apă și filtrați uleiul printr-un tifon așezat deasupra unui alt borcan. Stoarceți bine tifonul pentru a extrage tot uleiul din ingrediente.
  • În borcanul cu uleiul strecurat se pune ceara tocată sau dată prin răzătoare.
  • Introduceți borcanul în cratița cu apă și lăsați la bain-marie până se topește ceara.
  • Când ceara a devenit lichidă, amestecați bine și turnați conținutul în recipientele dorite: borcane, cutii sterilizate în prealabil și bine uscate.
  • Se lasă la răcit complet, apoi recipientele se închid cu capace. Se dau la frigider și se păstrează la rece.

Notă

Acest unguent de dafin, usturoi și cuișoare se folosește în cursul serii. Se aplică pe zonele afectate și se masează ușor.
Sursă rețetă: TRINITAS TV, Unguent cu dafin, usturoi și cuișoare: https://www.youtube.com/watch?v=wln7CN0FwLI&ab_channel=TRINITASTV

 

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.