Seleniul reduce drastic căderea părului la persoanele cu afecțiuni tiroidiene

Dacă îți cade părul excesiv și ai încercat toate remediile posibile, ar trebui să verfici starea glandei tiroide.

Când tratamentele externe nu funcționează, cel mai probabil ai o afecțiune subiacentă și implicit deficite nutriționale care trebuie corectate.

Seleniul reduce drastic caderea parului la persoanele cu afectiuni tiroidiene

Seleniul reduce drastic caderea parului la persoanele cu afectiuni tiroidiene: Freepik.com

Legătura dintre tiroidă și sănătatea părului

La persoanele care suferă de afecțiuni tiroidiene, căderea părului este unul din cele mai frecvente simptome.

În cazul hipertiroidismului, secreția excesivă de hormon tiroidian afectează foliculii de păr. În cazul hipotiroidismului, producția insuficientă de hormoni tiroidieni duce la subțierea, uscarea și căderea părului.

Legătura dintre seleniu, tiroidă și căderea părului

Seleniul este un nutrient-cheie pentru sănătatea tiroidei și implicit a părului. Cea mai mare cantitate de seleniu se află concentrată în țesutul tiroidian. El protejează practic glanda tiroidă de stresul oxidativ și are un rol activ în producția de hormoni tiroidieni.

Deficitul de seleniu este asociat cu afecțiunile tiroidiene, în special cu boala Hashimoto.

Seleniul este un mineral cu proprietăți antioxidante, anticancerigene, cardioprotectoare și neuroprotectoare. Susține buna funcționare a tiroidei, sistemului imunitar și a metabolismului.

Persoanele care au lipsă de seleniu pot avea următoarele simptome:

  • unghii albite
  • cădere excesivă a părului
  • dermatită
  • slăbiciune musculară
  • miopatie cardiacă
  • anemie
  • disfuncții hepatice

Seleniul reduce căderea părului la persoane cu boli tiroidiene

Studiile au arătat că suplimentarea cu seleniu reduce numărul de anticorpi care atacă tiroida și îmbunătățește starea de bine și de sănătate a pacienților. Îmbunătățește inclusiv structura și aspectul ecografic al glandei tiroide.

Acest mineral poate reduce semnificativ căderea părului la persoanele cu tiroidită autoimună (Hashimoto), hipertiroidie sau hipotiroidie.

Surse naturale de seleniu

Seleniul se găsește în anumite tipuri de alimente:

  • 5 g de nuci braziliene – 174% din doza zilnică recomandată
  • 85 g de stridii – 238% din DZR
  • 85 g de ton cu aripioare galbene – 167% din DZR
  • 84 g de piept de pui – 12%% din DZR
  • 2 ouă mari (100 g) – 56% din DZR
  • 159 g de halibut – 171% din DZR
  • 4 sardine (478 g) – 46% din DZR
  • 28 g de semințe de floarea-soarelui – 27% din DZR

O altă sursă naturală de seleniu este drojdia inactivă. La magazinele naturiste se găsesc suplimente de seleniu natural extras din drojdia nutrițională inactivă.

Eu am încercat acest supliment și este foarte eficace. Am constatat că în perioadele în care iau seleniu, părul cade mai puțin. Seleniul a redus cu peste 50% căderea excesivă a părului.

Suplimentele cu seleniu pentru tiroidă – ce doză trebuie să iei

Farmacistul Izabella Wentz – specializat în bolile tiroidiene – susține că 63% dintre pacienții cu tiroidită autoimună se simt mai bine când iau suplimente cu seleniu.

Studiile au confirmat beneficiile acestui mineral. Seleniul diminuează cu 40% anticorpii TPO după 3-6 luni de suolimentare. Scăderea anticorpilor reduce semnificativ simptomele acestei boli, inclusiv stările de anxietate, iritabilitate sau depresie.

Potrivit studiilor, 200 mcg de seleniu pe zi ajută la reducerea anticorpilor care atacă tiroida. Această doză este greu de obținut din dietă.

Dr. Wentz recomandă 200 mcg de seleniu pe zi sub formă de selenometionină. Suplimentele care au sub 100 mcg de seleniu nu ameliorează boala Hashimoto. Doze de peste 800 mcg de seleniu pe zi devin toxice.

Un supliment care susține mult mai bine funcția tiroidei este Myo-Inositol cu seleniu. Această combinație de nutrienți remediază inclusiv insulinorezistența, care este asociată cu Hashimoto, ovare polichistice, lipsă de energie, infertilitate sau anxietate.

Articole similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole utile pe această temă:

Seleniul poate reduce anticorpii tiroidieni cu 40% in tiroida Hashimoto
5 minerale care ajută tiroida să funcționeze mai bine (hipotiroidism)
Seleniul, fierul și iodul – elemente cruciale pentru sănătatea tiroidei (studiu)
Ashwagandha reglează nivelurile de TSH, T3 și T4 în hipotiroidismul incipient

Surse articol:

1. Kobayashi R, Hasegawa M, Kawaguchi C, Ishikawa N, Tomiwa K, Shima M, Nogami K. Thyroid function in patients with selenium deficiency exhibits high free T4 to T3 ratio. Clin Pediatr Endocrinol. 2021;30(1):19-26. doi: 10.1297/cpe.30.19. Epub 2021 Jan 5. PMID: 33446948; PMCID: PMC7783124.
2. Harvard T. H. CAN, Selenium: https://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/selenium/
3. Palak Notes, 5 Unknown minerals and vitamins for thyroid hair loss (regrow your hair naturally), Miduty: https://miduty.in/blogs/recipes/5-unknown-minerals-and-vitamins-for-thyroid-hair-loss-regrow-your-hair-naturally
4. Jillian Kubala, 7 science-based health benefits of selenium, Healthline: https://www.healthline.com/nutrition/selenium-benefits#Best-dietary-sources-of-selenium

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.