Cum să faci ulei de păpădie pentru dureri articulare și afecțiunile pielii

Păpădia este una din cele mai umile plante vindecătoare ale naturii. Crește pe toate drumurile și ne oferă beneficii foarte mari.

Din florile sale putem face diverse preparate medicinale sau cosmetice.

Cum sa faci ulei de papadie pentru dureri articulare si piele

Cum sa faci ulei de papadie pentru dureri articulare si piele: 

În acest articol vă prezentăm o rețetă simplă de ulei de păpădie. Poate fi folosit pentru dureri și afecțiuni ale pielii.

Ulei de păpădie – rețetă

Păpădia se culege pe timp însorit, după ce s-a ridicat roua. Florile trebuie să fie deschise.

Se rup cu tot cu tije, se aduc în casă și se spală. Se lasă într-un lighean cu apă câteva minute să iasă insectele și impuritățile din ele. După ce le scoateți din apă, trebuie să le stoarceți ușor.

Rupeți-le cozile și înșirați-le într-un strat pentru a se usca. Le puteți pune pe o placă de lemn sau pe coli groase de hârtie.

Procesul de uscare poate dura 2-3 zile, depinde de cât de cald sau ventilat este spațiul în care le puneți.

Dacă recoltați păpădia dintr-un loc foarte curat, ferit de traficul animalelor și mașinilor, puteți utiliza florile direct, fără să le mai spălați. Însă chiar și în cazul florilor proaspete, este indicat să le lăsați la uscat.

Pentru prepararea uleiului de păpădie, florile trebuie să fie uscate complet, să nu aibă deloc apă sau umezeală. În caz contrar, uleiul se va râncezi.

Umpleți un borcan de sticlă curat cu florile de păpădie. Turnați peste ele ulei de măsline sau alt ulei de calitate, presat la rece.

Presați cu dosul lingurii pentru a îndesa bine florile. Acestea trebuie să fie scufundate complet în ulei. Dacă mai este nevoie, completați cu ulei.

Înfiletați capacul și așezați borcanul pe geam sau în alt loc în care bate soarele.

Florile de păpădie trebuie lăsate la macerat pentru minim 14 zile. După această perioadă, uleiul se strecoară printr-o sită și ulterior printr-un tifon des.

Transferați uleiul limpede obținut în sticle închise la culoare. Depozitați-l într-un loc lipsit de soare, lumină și umiditate.

Beneficii și moduri de utilizare

Păpădia conține vitaminele A, C, K, E, zinc, calciu, magneziu, zinc, fier și potasiu.

Poate fi folosită atât intern, cât și extern. Uleiul de păpădie este remediu excelent pentru uz extern. Are proprietăți antiinflamatoare, calmante, antibacteriene și detoxifiante.

Ajută la hrănirea, hidratarea și vindecarea pielii. Dă fermitate pielii, reduce aspectul ridurilor. Diminuează iritația în bolile de piele. Contribuie la curățarea porilor și a pielii.  Previne apariția coșurilor și acneii.

Totodată, atenuează durerile corporale. Iată câteva indicații terapeutice ale uleiului de păpădie:

  • articulații dureroase
  • dureri musculare
  • tensiune musculară
  • dureri de tendoane
  • dureri de oase
  • umeri sau gât înțepenit
  • tensiune sau dureri la nivelul sânilor
  • sâni umflați
  • piele uscată
  • piele crăpată
  • buze crăpate
  • zgârieturi, julituri, iritații ale pielii
  • tăieturi și arsuri minore
  • arsuri solare
  • înțepături sau mușcături de insecte
  • mâncărimi ale pielii
  • roșeața pielii
  • umflături, inflamații
  • acnee chistică
  • rozacee
  • eczeme
  • psoriazis
  • riduri, linii fine de expresie
  • puncte negre
  • pete de bătrânețe
  • hiperpigmentarea pielii

Cum să faci unguent din ulei de păpădie

Uleiul de păpădie poate fi transformat într-o cremă sau într-un unguent. Se pune într-un bol pe bain marie. Se adaugă ceară curată rasă sau tăiată mărunt. La 200 ml de ulei se folosesc circa 30 g de ceară.

Când ceara s-a topit, lichidul se toarnă în borcănele sau cutiuțe. După răcire se solidifică și poate fi folosit la masaj. Este bun și ca balsam de buze.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete terapeutice cu păpădie:

Unguent de păpădie cu untură (doar 2 ingrediente) – rețetă + utilizări
Cum să faci oțet de păpădie pentru salate, cu efect detoxifiant
Cum să faci cafea din păpădie – un curățitor excelent pentru ficat și sânge
Vinul din flori de păpădie – cum se face și pentru ce este bun
Salata din frunze de păpădie are beneficii uimitoare pentru organism!

Precauții

Persoanele alergice la plantele din familia Asteraceae pot dezvolta reacții adverse și la păpădie. Mai ales cele care au pielea sensibilă.

Surse articol:

1. Alexandra Vanessa, Ulei de păpădie: https://www.youtube.com/watch?v=ux9ZZZlVZbU&ab_channel=AlexandraVanessa
2. Herbal Revolution, Making + using dandelion oil: https://www.herbalrev.com/blogs/recipes/dandelion-oilc
3. Cosmedica Skincare, 5 Benefits of dandelion for your skin: https://cosmedica-skincare.com/blogs/news/5-benefits-of-dandelion-for-your-skin

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.