Chimionul distruge bacteria Helicobacter pylori

Articol documentat

Chimionul este un condiment foarte sănătos, cu proprietăți terapeutice puțin cunoscute.

Românii folosesc mai des chimenul decât chimionul. Deși seamănă în multe aspecte, cele două plante au arome diferite.

Chimionul distruge bacteria Helicobacter pylori

Chimionul distruge bacteria Helicobacter pylori: Rawpixel.com / Brgfx – Freepik.com

Profesorul Gheorghe Mencinicopschi spune în una din cărțile sale despre chimion că este un bun remediu pentru Helicobacter pylori.

Are o activitate bactericidă importantă, prin care poate distruge acest patogen puternic.

Bacteria Helicobacter pylori este una din cauzele cele mai frecvente ale ulcerelor gastrice și gastritei. Este asociată inclusiv cu apariția cancerelor stomacale.

Chimionul distruge Helicobacter pylori

Un studiu publicat în 2005 în „World Journal of Gastroenterology” a arătat că unele plante și condimente au efecte bactericide asupra bacteriei Helicobacter pylori.

Cele mai eficiente în eradicarea patogenului au fost turmericul, chimionul, ghimbirul, chilli, limba mielului, negrilica (chimenul negru), oregano și lemnul-dulce.

O altă cercetare apărută în același an în jurnalul „Phytotherapy Research” a arătat că extractele etanolice de chimion și propolis au efecte bactericide in vitro împotriva Helicobacter pylori.

Inclusiv frunzele de chimion (și de tarhon) Inhibă creșterea tulpinilor de H. pylori in vitro, potrivit unui studiu din 2010 apărut în „Planta Medica”.

Semințele de chimen negru (negrilică) sunt la fel de eficiente împotriva acestui patogen.

Ce este chimionul

Chimionul (Cuminum cyminum) face parte din familia pătrunjelului și țelinei (Apiaceae). Este cultivat în Asia, India și unele zone mediteraneene.

Indienii sunt mari consumatori de mirodenii, iar chimionul este un ingredient nelipsit din curry sau alte combinații asemănătoare.

Semințele sale – folosite în scop culinar și medicinale, sunt de fapt fructe.

Citește și – Semințele de chimion – bune pentru imunitate, răceli, diabet, tulburări digestive

Foarte bogate în fier 

Chimionul este bogat în fibre, proteine, vitamine din complexul B, vitamina E, vitamina C, calciu, cupru, fosfor, mangan, magneziu, zinc și antioxidanți.

Semințele se remarcă prin conținutul ridicat în fier (829%), terpeni, fenoli și flavonoide și uleiuri ezențiale – cuminaldehide și pirazine.

Scade grăsimile din sânge și grăsimea corporală 

Extractele de chimion au proprietăți antioxidante, antialergice, antiplachetare, hipoglicemiante și anti-obezitate.

Un studiu pe femei supraponderale, publicat în 2014 în jurnalul „Complementary Therapies in Clinical Practice” a arătat că pulberea de chimion (semințele măcinate) scade semnificativ:

  • nivelurile serice de colesterol și trigliceride
  • greutatea corporală, indicele de masă corporală
  • masa de grăsime
  • circumferința taliei

Doza de chimion folosită în studiu a fost de 3 grame de pulbere de chimion, de 2 ori pe zi. Chimionul a fost adăugat în iaurt. Cura a durat 3 luni.

Citește și – Semințele de chimion au un rol important în sindromul metabolic (obezitate abdominală, diabet, hipertensiune arterială)

Consumul de chimion ajută digestia. Reduce stresul și îmbunătățește memoria. Poate fi folosit și în artrită.

Sugestii de utilizare

Semințele de chimion pot fi folosite la produsele pe panificație, la sosuri, marinate, supe, preparate din carne sau pește.

Poate fi adăugate în orez, chiftele, biluțe din brânză.

Dr. Gheorghe Menciniocopschi susține că în combinație cu miere și piper, chimionul intensifică metabolismul, contribuie la scăderea grăsimilor din sânge (colesterol, trigliceride) și a glucozei.

Surse articol:

1. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, Chimion – Cuminum cymium, Crezi că știi să trăiești? Alimentația și Longevitatea, Editura Dharana, București, 2019, pp. 286-287
2. Sami Mnif, Sami AifaCumin (Cuminum cyminum L.) from traditional uses to potential biomedical applications, Chem Biodivers. 2015 May;12(5):733-42: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26010662/
3. H B Sowbhagya, Chemistry, technology, and nutraceutical functions of cumin (Cuminum cyminum L): an overview, Crit Rev Food Sci Nutr. 2013;53(1):1-10: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23035918/
4. Nutrition and You, Cumin Seeds Nutrition Facts: https://www.nutrition-and-you.com/cumin.html
5. Roghayeh Zare, Fatemeh Heshmati, Hossein Fallahzadeh, Azadeh Nadjarzadeh, Effect of cumin powder on body composition and lipid profile in overweight and obese women, Complement Ther Clin Pract. 2014 Nov;20(4):297-301: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/25456022/
6. Danilo Alfaro, What is Cumin? Uses, Benefits and Recipes, The Spruce Eats: https://www.thespruceeats.com/what-is-cumin-995638
7. A Nostro, L Cellini, S Di Bartolomeo, E Di Campli, R Grande, M A Cannatelli, L Marzio, V Alonzo, Antibacterial effect of plant extracts against Helicobacter pylori, Phytother Res. 2005 Mar;19(3):198-202: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15934015/
8. Megan Metropulos, Jillian Kubala, 6 Health Benefits of Cumin, Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/319562
9. Rachel O’Mahony, Huda Al-Khtheeri, Deepaka Weerasekera, Neluka Fernando, Dino Vaira, John Holton, and Christelle Basset, Bactericidal and anti-adhesive properties of culinary and medicinal plants against Helicobacter pylori, World J Gastroenterol. 2005 Dec 21; 11(47): 7499–7507: https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1541-4337.12355

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.