Ceaiul de pelin – leacul stomacului leneș

√ Articol documentat

Ceaiul de pelin este unul din cele mai bune remedii pentru stomacul leneș sau digestia lentă.  Utilizările medicinale ale pelinului datează de pe vremea dinastiei egiptene din anul 1.600 î.Hr.

Astăzi este folosit în toată lumea pentru beneficiile sale excepționale. Nici o altă plantă nu este mai rea la gust decât pelinul. Însă pe cât de amar, pe atât de vindecător este!

Cuprins

Toggle

Ce proprietăți are pelinul

Există peste 180 de specii de pelin. Planta este folosită din vechime ca tonic pentru afecțiunile organelor digestive.

Amăreala ei puternică se datorează conținutului de absintină și artabsină.

Pelinul mai conține ulei volatil bogat în azulene, flavonoizi, carotenoide, fitosteroli, acizi organici și vitaminele B6 și C.

Pelinul are următoarele proprietăți:

• stimulente digestive
• antiseptice
• antispasmodice
• carminative
• colagoge
• emenagoge (stimulează fluxul menstrual)
• febrifuge
• hipnotice
• narcotice
• vermifuge
• antitumorale

Pelinul reduce inflamația mucoasei gastrointestinale și combate viermii intestinali. Are de asemenea proprietăți diuretice, laxative și dezinfectante.

Citește și – Sirop de pelin cu miere – pentru eliminarea toxinelor și tulburări digestive

În ce boli ajută pelinul

Datorită faptului că stimulează secrețiile gastrice, este util în toate bolile digestive care au la origine o lenevire a stomacului.

• gastrită hipoacidă
• digestie lentă
• aciditate redusă a stomacului
• dispepsie
• constipație
• anorexia nervoasă
• vărsături
• edeme renale
• retenție de apă în țesuturi
• hidropizie
• gută

Citește și – Vinul de pelin – leac pentru persoanele cu bila leneșă (dischinezie biliară)

Pelinul – eficient în malarie, paraziți, boli de stomac, hepatice și biliare 

Organizația Mondială a Sănătății a aprobat utilizarea produsului „Artemisinin” în tratamentul formelor ușoare de malarie. Acest produs se găsește și la noi sub formă de capsule și conține extract de peliniță dulce.

A demonstrat efecte bune împotriva infecțiilor virale (herpes, HPV, virusuri hepatice) și a tumorilor canceroase.

Citește și – Pelinița dulce ucide 98% din celulele canceroase în 16 ore

Pelinul stimulează producția de bilă, îmbunătățește digestia și funcția hepatică și biliară. Eficiența sa crește dacă este folosit în asociere cu rădăcină de ghimbir sau mentă.

Pelinul ajută la scăderea temperaturii crescute a corpului. Este util și în febra cauzată de paraziții intestinali. Studiile au arătat că planta creează un mediu intestinal mortal pentru paraziți și alte microorganisme periculoase.

Pelinul poate fi folosit și pentru ameliorarea simptomelor sindromului colonului iritabil, precum balonare, crampe abdominale, constipație sau diaree. Are beneficii și în boala Crohn.

Ceaiul de pelin – prepararea și utilizări

Ingrediente

• 1 linguriță de pelin uscat
• 250 ml de apă clocotită

Preparare

Se fierbe apa, se adaugă pelinul și se stinge focul. Se lasă la infuzat sub capac timp de 15 minute.

Ceaiul de pelin se bea cu sorbituri mici, înaintea meselor. Pentru a fi mai ușor de consumat, se poate asocia cu frunze de mentă. Astfel, ceaiul rezultat va avea efecte și mai bune în indigestie și arsuri stomacale.

Se pot bea maxim 3 ceaiuri de pelin pe zi. tratamentul nu trebuie să dureze mai mult de 2 săptămâni.

Ceaiul de pelin poate fi întrebuințat și extern, pentru hemoroizi, vaginită atrofică sau plăgi purulente. Se folosește sub formă de băi, comprese sau spălături.

Contraindicații la pelin

Pelinul este o plantă puternică, pe care specialiștii o interzic femeilor gravide și femeilor care alăptează.

Este contraindicat și în bolile intestinale acute.

Nu depășiți cantitățile indicate, deoarece poate avea efecte toxice sau chiar mortale.

Citește și – Cum putem folosi pelinul pentru afecțiunile stomacului, ficatului și bilei

Surse articol:

1. Health Benefits Times, 9 health benefits of Wormwood: https://www.healthbenefitstimes.com/wormwood/
2. Ștefan Mocanu, Dumitru Răducanu, Pelinul, Plante Medicinale – Tezaur Natural în Terapeutică, Editura Militară, București, 1986, pp. 127-129