Maioneză de post din AVOCADO, gata în 5 minute, fără ulei

Maioneza de post se poate face din cartofi sau din pufuleți, însă cea mai reușită maioneză vegetală este cea din avocado. Se apropie cel mai bine de consistența și textura fină a maionezei din ou, și este mult mai sănătoasă, deoarece nu se face cu ulei. 

Maioneză Vegetală din Avocado

Maioneză Vegetală din Avocado

Maioneză din avocado – rețetă

Avocado este considerat de foarte multe persoane, inclusiv nutriționiști, un aliment perfect. Este foarte nutritiv, are o consistență untoasă din care se pot prepara creme pentru deserturi sau maioneză vegetală, și este înzestrat cu numeroase beneficii pentru sănătate, îndeosebi pentru sistemul cardiovascular. Studiile au arătat că persoanele care consumă des acest fruct sunt mai sănătoase.

Avocado

Avocado

Deși este foarte gras, avocado conține grăsimi bune, de tipul celor mononesaturate. Cei care consumă acest tip de grăsimi au un risc mai mic de boli de inimă și au tendința de a se menține mai slabi.

Avocado au proprietăți antiinflamatorii, și conțin foarte mulți antioxidanți (în special carotenoide).

Ingrediente

• 2 avocado
• ½ lămâie
• 1 lingură de oțet alb
• 1 vârf de cuțit de condimente (pulbere de usturoi, ceapă etc)
• sare de mare, după gust

Preparare

Avocado trebuie să fie coapte bine. Tăiați-le jumătate, până atingeți cu cuțitul sâmburele din centru. Pentru a le desface mai ușor, rotiți jumătățile. Scoateți sâmburii și cu ajutorul unei linguri, scoateți pulpa.

Puneți miezul de avocado în blender, împreună cu sucul proaspăt stors de la jumătate de lămâie, oțetul alb și condimentele alese.

Mixați până când rezultă o pastă fină, omogenă. Opriți din când în când pentru a curăța pereții blenderului și a amesteca bine toate bucățile de avocado. Adăugați sare după gust.

Dacă nu aveți în casă un blender sau un robot de bucătărie, puteți prepara maioneza astfel: pasați avocado cu o furculiță până obțineți un piure cât mai fin. Adăugați și restul ingredientelor și amestecați totul bine. Maioneza va ieși în acest caz mai grosieră decât la blender.

Maioneza de avocado trebuie păstrată la frigider, acoperită cu o folie de plastic, pentru a preveni oxidarea. Rezistă 1-2 zile la frigider. Se poate folosi la salată de vinete sau alte legume.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

4 comentarii

  1. Daca in loc de otet puneti ulei de masline,foarte benefi organismului este super!!

  2. Cu otet,na-m mai auzit ,cu ulei de Masline e un miracol !

  3. Sa mai adaugi si ulei de măsline … oricât de sănătos este acest ulei alaturi de avocado … cam multa grasime. Otetul se poate inlocui cu zeama de lamaie.

  4. In loc de otet simplu “alb” mai bine otet nepastorizat de mere biologic(de la magazinele naturiste) este sanatos,cu gust si aciditate naturala si fara solfati/conservanti.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.