Banalul cartof – un probiotic ieftin, benefic pentru intestinul nostru, dar prea puțin cunoscut!

Știați că banalul cartof poate deveni un aliment valoros pentru sănătatea noastră intestinală? Există o condiție, bineînțeles.

Cartoful trebuie răcit după gătire, pentru ca amidonul din el să se transforme într-o fibră binefăcătoare pentru microbiom.

Cartofii fierti si raciti se transforma intr-un aliment probiotic

Cartofii fierti si raciti se transforma intr-un aliment probiotic

Banalul cartof – un probiotic ieftin 

Banala salată de cartofi ar putea fi o mâncare mult mai sănătoasă decât credem dacă o lăsăm să stea la frigider peste noapte.

Nu mâncați cartofii calzi – deși sunt foarte gustoși! După ce i-ați gătit, lăsați-i să se răcorească și apoi puneți-i în frigider. Trebuie să stea la rece peste noapte ca să se creeze magia.

Amidonul din cartofi se transformă într-un amidon rezistent atunci când este gătit și răcit. Acest tip de amidon acționează ca o fibră prebiotică. El va hrăni efectiv bacteriile bune din intestin, contribuind la îmbogățirea microbiotei intestinale.

Cumpără complex probiotic

Probiotic Complex

Probiotic Complex

Cartofii fierți și răciți nu cresc mult glicemia

Cartofi răciți în frigider devin mai „prietenoși” nu doar cu intestinul, ci și cu glicemia. Un alt avantaj al consumului de cartofi răciți este că previn acele vârfuri glicemice care apar când mâncăm cartofi calzi.

Dr. Thomas Schmidt de la Universitatea din Michigan a realizat un studiu care aduce o lumină favorabilă asupra cartofilor. Aceștia sunt priviți ca un aliment bogat în carbohidrați, motiv pentru care mulți îi evită.

Amidonul rezistent din cartofi hrănește bacteriile intestinale benefice

Dr. Schmidt a arătat că amidonul rezistent din cartofi produce un efect benefic auspra intestinului. Cei 174 de studenți participanți la studiu au fost rugați să includă în dieta lor obișnuită suplimente alimentare cu amidon rezistent.

Grupul de intervenție a primit amidon rezistent din cartofi sau inulină din rădăcină de cicoare, iar grupul de control amidon de porumb.

Toate tipurile de amidon au modificat compoziția microbiotei intestinale, însă doar amidonul din cartofi a crescut producția de de butirat.

Amidonul rezistent este un tip de fibră „rezistentă” la digestie. Acesta nu este descompus de enzimele digestive din corp, ci de către anumite bacterii intestinale. În urma acestui proces este produs butiratul.

Acesta este un acid gras de lanț scurt care îmbunătățește digestia.

Vestea bună este că nu trebuie să mănânci în mod obligatoriu cartofii reci. Răcirea este importantă, dar asta nu înseamnă că nu poți reîncălzi cartofii. Cartofii răciți pot fi reîncălziți fără probleme și vor avea același efect benefic asupra intestinului.

Cei mai sănătoși sunt cartofii fierți în coajă și făcuți salată (ex. salată orientală) sau cartofii copți în cuptor, tot în coajă.

Surse articol:

1. Cleveland Clinic: https://health.clevelandclinic.org/butyrate-benefits
2. Gut Microbiota for Health, In defense of potatoes: https://www.gutmicrobiotaforhealth.com/in-defense-of-potatoes-how-resistant-starch-from-potatoes-affects-the-gut-microbiota/

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.