Dr. Leon Dănăilă: Cu cât crești în vârstă cu atât trebuie să consumi carne cât mai puțină
Neurochirurgul Leon Dănăilă este adeseori întrebat ce mănâncă și cum reușește să se mențină în formă la o vârstă atât de înaintată.
În prezent are 90 de ani și încă operează. Longevitatea sa impresionantă constituie o sursă de inspirație. Fără îndoială, domnia sa este în măsură să ne ofere sfaturi prețioase pentru o viață sănătoasă.
Cuprins
Cumpătarea în toate, mai ales la mâncare
Într-o emisiune realizată pentru postul Antena 3 CNN, dr. Dănăilă a dezvăluit câteva din secretele longevității creierului și nu numai.
Dr. Dănăilă a constatat că românii mănâncă foarte mult sau mai mult decât este necesar. De aceea, pe primul loc în topul secretelor longevității așează cumpătarea și echilibrul în toate. Mai ales în alimentație: fără vicii, fără abuzuri.
„Trebuie să fii foarte ponderat, din toate punctele de vedere: și cu băutura și cu mâncarea în special, pentru că aici se fac excese destul de mari”.
Se pot bea 150 ml de vin pe zi
Alcoolul nu este total interezis. Cine dorește, poate să consume câte un păhărel, inclusiv tărie. Important este să fie servite cu măsură.
„Omul are nevoie să bea și puțin vin, până la 150 de mililitri pe zi. 40 de grame de alcool poate să consume”.
Ciocolată și cafea
Alte alimente care sunt permise în doze mici pentru că fac bine creierului sunt ciocolata și cafeaua. Profesorul recomandă 20-30 g de ciocolată și 2-3 cafele pe zi pe zi.
Mai puțină carne
Consideră că aportul de carne trebuie diminuat odată cu trecerea anilor. „Cu cât crești în vârstă, cu atât mai puțină carne trebuie să consumi”.
Carnea este un aliment hrănitor, deoarece conține nutrienți importanți, precum proteine, vitamina B12 și fier. Însă nu trebuie să facem excese.
„Carne cât mai puțină, pentru că stagnează în tubul digestiv, dezvoltă anumite substanțe de putrefacție care nu sunt bune pentru organism.”
Grăsimea și untura de porc nu sunt bune deloc, spune profesorul. Aceste grăsimi saturate se depun în vasele de sânge, pot duce la ateroscleroză și la diminuarea speranței de viață.
Mai multă mișcare
În plus față de o alimentație sănătoasă contează, în egală măsură, mișcarea fizică. Dr. Dănăilă recomandă plimbările în natură, la aer curat. Acestea sunt deseobit de importante pentru creier, pentru sănătatea și bunăstarea generală a corpului.
„Mișcarea este foarte importantă în evoluția creierului. Sportul, mersul pe jos, educația fizică”.
Articole similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole utile pe această temă pe care vă recomand să le citiți:
7 secrete pentru un creier longeviv și sănătos – dr. Leon Dănăilă
Vreți să știți care este secretul longevității mele? Prof. dr. Leon Dănăilă (+90 ani)
Carnea, făina albă și zahărul produc boli care ne scurtează viața – prof. Ovidiu Bojor
Omului nu-i face bine carnea, ci salatele, fructele – Sfântul Porfirie Kavokalivitul
Surse articol:
1. Antena 3 CNN, Dr. Leon Dănăilă dezvăluie secretele longevității creierului: https://www.youtube.com/watch?v=LLqx31AAgFI&ab_channel=Antena3CNN
2. Jurnalul.ro, 7 Secrete ale prof. dr. Leon Dănăilă: https://jurnalul.ro/stiri/observator/cele-7-secrete-longevitate-creier-prof-dr-leon-danaila-minte-sanatoasa-952185.html
3. TRINITAS TV, Dieta alimentară a academicianului Leon Dănăilă: https://www.youtube.com/watch?v=W54hwOCfMuc&ab_channel=TRINITASTV