Conținut: Detalii
Țelina este una din legumele folosite cu regularitate în bucătăria româneasacă, mai ales în ciorbe și supe, dar și în salate.
Face parte din aceeași familie cu pătrunjelul și morcovul și are o aromă inconfundabilă.

Ce beneficii are țelina
A fost asociată cu reducerea riscului de diabet. Susține sănătatea inimii, a oaselor și a mușchilor.
Stimulează funcția tiroidei. Protejează creierul, ajută memoria. Combate inflamația sistemică și sprijină activitatea sistemului imunitar.
Bogată în fibre și minerale
În compoziția ei se găsesc de asemenea multe minerale, precum: iod, calciu, fosfor, magneziu, fier, mangan și potasiu.
Este o sursă bună de vitamine și antioxidanți: vitaminele A, C, K, flavonoide (apigenină, luteolină) și compuși anticancerigeni.
Citește și – În ce afecțiuni ajută țelina – prof. C-tin Pârvu
Ajută la pierderea în greutate
Sunt autori care recomandă rădăcina de țelină în curele de slăbire.
Ajută la scăderea în greutate datorită conținutului său foarte mic de calorii. Are în schimb multe fibre, care ajută la inducerea și menținerea sațietății mai mult timp.
În plus, crește metabolismul și acționează asupra tiroidei.
Iodul pe care îl conține ajută corpul să ardă mai multe calorii.
Poate fi inclusă cu succes în dieta persoanelor supraponderale sau obeze.
Datorită efectului diuretic, este indicată și celor care au retenție de apă.
Consumul de țelină stimulează activitatea intestinelor. Ajută digestia și previne constipațiile.
Citește și – Țelina merită clasificată drept un medicament natural
Susține sustemul imunitar
Compușii antioxidanți combat stresul oxidativ și inflamația. Prin aceste acțiuni susțin funcția sistemului imunitar.
Țelina a demonstrat de asemenea proprietăți antivirale, antibacteriene și antialergice.
Combate inflamațiile
Foarte multe din bolile cronice actuale au la bază o inflamație de grad scăzut, adică o inflamație cronică.
Această inflamație persistentă poate duce în timp la probleme grave de sănătate, precum degenerare celulară, infecții, boli cardiovasculare, obezitate sau depresie.
Iată de ce este important ca din dieta noastră să nu lipsească alimentele cu rol antiinflamator.
Susține sănătatea musculară
Țelina – la fel ca și pătrunjelul – conține apigenină. Acest antioxidant susține funcția musculară și reduce riscul de pierdere a masei musculare.
Ajută funcțiile cognitive
Apigenina și luteolina regăsite în țelină au efecte neuroprotectoare. Consumul de țelină crește capacitatea de învățare și memorare.
Citește și – Macerat de țelină, hrean și lămâie pentru curățarea ficatului
Utilă în hipotiroidism
Țelina este o sursă bună de iod alimentar. Acest element ajută în hipotiroidism, deoarece stimulează producția de hormon tiroidian.
Consumați țelină cu moderație dacă suferiți de hipertiroidism, anxietate sau insomnie.
Sugestii de servire

Rădăcina de țelină este foarte plăcută la gust.
O putem consuma crudă, sub formă de salată.
Fie se dă pe răzătoare, fie se taie bastonașe subțiri.
Se stropește cu puțin ulei de măsline și suc de lămâie și se servește ca atare sau ca garnitură.
Se poate asocia cu fenicul, gulie, morcov, păstârnac sau alte rădăcinoase.
Noutăți Științifice și Studii (Update 2026)
Cercetări recente publicate în Medical News Today (2025) confirmă faptul că apigenina din țelină poate îmbunătăți neurogeneza (formarea de noi neuroni), oferind protecție împotriva bolilor neurodegenerative. De asemenea, studii noi din 2024 subliniază eficiența fibrelor de țelină în reglarea microbiomului intestinal, favorizând bacteriile care produc compuși antiinflamatori. Mai mult, noi investigații clinice indică faptul că țelina poate reduce stresul oxidativ la nivel muscular după efort fizic intens, accelerând recuperarea și menținerea forței musculare datorită profilului său electrolitic bogat în potasiu și magneziu.
Întrebări Frecvente (FAQ)
1. Cum ajută țelina la stimularea tiroidei „leneșe” (hipotiroidism)? Țelina este o sursă naturală de iod, mineralul de bază pe care glanda tiroidă îl folosește pentru a produce hormonii T3 și T4. Acești hormoni dictează viteza cu care corpul tău arde caloriile. Prin furnizarea de iod și magneziu, țelina ajută la „repornirea” metabolismului lent, facilitând scăderea în greutate și creșterea nivelului de energie.
2. De ce este țelina considerată un aliment cu „calorii negative”? Deși conceptul tehnic de „calorii negative” este dezbătut, țelina se apropie cel mai mult de el: conține foarte puține calorii, însă necesită un efort digestiv și metabolic considerabil pentru a fi procesată. Fibrele sale bogate induc sațietatea rapid, reducând aportul caloric total la masa respectivă.
3. Există contraindicații pentru persoanele cu afecțiuni renale? Țelina are un efect diuretic pronunțat. Persoanele cu insuficiență renală severă sau cele care urmează un regim restrictiv în potasiu trebuie să consume țelina cu moderație. De asemenea, datorită conținutului de sodiu natural, persoanele cu hipertensiune severă trebuie să echilibreze consumul acesteia în cadrul dietei zilnice.
4. Este mai bine să consumăm țelina crudă sau fiartă? Pentru stimularea metabolismului și a tiroidei, țelina crudă (dată pe răzătoare în salate) este superioară, deoarece păstrează intacte enzimele și vitamina C. Totuși, prin fierbere ușoară (în supe), anumite minerale devin mai ușor de absorbit, iar fibrele devin mai blânde pentru persoanele cu un sistem digestiv sensibil sau gastrită.
Surse bibliografice
-
Medical News Today, What are the health benefits of celeriac: https://www.medicalnewstoday.com/articles/320374
-
Natural Life, Celeriac in order to boost your metabolism: https://www.naturallifeapp.com/natural_remedies/celeriac-in-order-to-boost-your-metabolism
-
PubMed, Apigenin and its role in skeletal muscle hypertrophy and neuroprotection: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29141573/
-
Journal of Food Science, Nutritional value and antioxidant capacity of Apium graveolens: https://onlinelibrary.wiley.com/journal/17503841
Cratiță de înaltă calitate Schmitter, 25L din aluminiu ceramic, perfectă pt. gemuri, sarmale și zacuscă+lingură silicon