Sirop de GHIMBIR, CIMBRU și BUSUIOC, cu miere, la rece (video)

Acest sirop este nemaipomenit în sezonul rece, când traversăm episoade de răceală, gripă, tuse, dureri în gât sau congestie nazală ori pectorală. Poate fi dat și copiilor, cu moderație, însă doar celor mai mărișori.

Puteți folosi orice fel de mirodenii doriți. Cimbrul este eficient în tuse și dureri de gât, și în plus are efecte energizante.

Sirop de Ghimbir și Miere

Busuiocul este de asemenea o plantă aromată benefică pentru sistemul respirator, precum și pentru sistemul nervos. Noi am folosit și oregano, pentru efectele lui împotriva răcelilor.

Ghimbirul este antiinflamator, imunostimulent și decongestiv. Are efecte bune atât asupra aparatului respirator, cât și asupra celui digestiv.

Sirop de Ghimbir

Sirop de ghimbir, cimbru și busuioc

Ingrediente

• 1 rădăcină de ghimbir
• 1 litru de apă
• 4-5 crenguțe de cimbru uscat
• 2 crenguțe de busuioc uscat
• 1-2 linguri de oregano mărunțit
• 4 steluțe de anason
• 600-700 g de miere

Preparare

Spălați rădăcina de ghimbir și tăiați-o bucăți mici. Fierbeți ghimbirul mărunțit cu apa circa 20-30 de minute.

Strecurați, și în ceaiul obținut, adăugați bucățile de anason rupte mărunt și crenguțele de cimbru și busuioc. Puneți capacul și lăsați plantele la infuzat încă 20-30 de minute.

Strecurați ceaiul (nu trebuie să fie clocotit, ci doar puțin fierbinte) și adăugați mierea lichidă. Amestecați cu un tel până ce mierea se dizolvă complet. Dacă doriți ca siropul să fie mai gros, mai adăugați miere.

Păstrați siropul într-un borcan. Poate fi ținut la temperatura camerei dacă intenționați să consumați zilnic, până se termină.

În timpul unei răceli, gripe, dureri în gât sau tuse, puteți lua câte 1 păhărel (40 ml), de 3 ori pe zi. Ajustați doza în funcție de gravitatea simptomelor.

Poate fi consumat și ca mijloc profilactic pentru prevenirea răcelilor, sau ca tonic imunitar, digestiv și nervos.

Atenție la contraindicații. Atât ghimbirul, cât și cimbrul pot interacționa cu unele medicamente. Vezi aici contraindicatii ghimbir și contraindicatii la cimbru

Sirop de Ghimbir cu Miere

rețeta video:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.