Salată de ciuperci cu maioneză de post – o rețetă reușită

Ciupercile cu maioneză sunt un aperitiv foarte popular la noi, preparat mai ales la ocazii festive. Deși maioneza este un ingredient indispensabil, în perioada postului putem folosi o maioneză vegetală. Ciupercile sunt de altfel un înlocuitor vegetal pentru carne, datorită proteinelor pe care le conțin și celor 18 aminoacizi esențiali.

Ciupercile sunt foarte hrănitoare și sățioase. Pe lângă proteine, conțin și foarte multe minerale (magneziu, calciu, fier, zinc, seleniu, mangan, cupru), vitamine (complexul B, vitaminele C, D ș E), și grăsimi bune în cantități mici.

Ciuperci cu Maioneză de Post

Ciuperci cu Maioneză de Post

Ciuperci cu maioneză din caju – rețetă

Ingrediente

• 1 kg de ciuperci champignon
• 2 căței de usturoi
• 50 g de caju
• 2 linguri de suc de lămâie
• 2 lingurițe de ulei
• sare

Preparare

Puneți nucile caju la înmuiat într-un bol cu apă călduță și lăsați-le la hidratat cel puțin 3 ore. Scurgeți-le de apă și puneți-le într-un blender împreună cu uleiul, muștarul, usturoiul, zeama de lămâie proaspăt stoarsă, turmericul, și puțină sare. Adăugați câte puțină apă în timp ce mixați, până ajunge la consistența unei paste cremoase, fine și omogene, asemănătoare unei maioneze.

Pentru a obține o culoare galbenă, asemănătoare maionezei cu ou, adăugați puțină pulbere de turmeric. Un alt ingredient opțional este muștarul, din care puteți adăuga ½ – 1 linguriță.

Dacă ciupercile sunt crude, proaspete, spălați-le cu atenție și puneți-le la fiert până se înmoaie bine. O variantă mai rapidă și mai puțin complicată este să folosiți ciuperci la cutie, care sunt deja fierte.

Tăiați ciupercile bucăți mici sau mai mari și puneți-le într-un bol încăpător. Adăugați maioneza de caju, puțină sare și ceva verdeață, după gust: pătrunjel, mărar tocat etc. Amestecați ușor și lăsați salata în repaos cel puțin o oră, pentru ca aromele să se întrepătrundă bine și mâncarea să aibă un gust mai bogat.

Această salată de ciuperci cu maioneză se poate servi cu pâine integrală și diferite murături sau legume.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.