Desert fără zahăr și făină – doar banane și ciocolată
Ce poate fi mai încântător decât să mănânci un desert care nu conține nici zahăr, nici făină?
Pare prea frumos ca să fie adevărat, nu-i așa? Ei bine, rețeta de mai jos este pe cât de ingenioasă, pe atât de reușită!
Oricine o poate încerca. Se face din două ingrediente principale: banane și ciocolată neagră.
Un alt avantaj al acestui desert este că se prepară la rece. Nu necesită fierbere, nici coacere în cuptor.
Cuprins
Desert fără zahăr și făină – rețetă
Ingrediente
- 200 g de ciocolată neagră
- 300 g de banane decojite
- opțional: 1 linguriță de pudră de scorțișoară
Mod de preparare
Rupe ciocolata bucăți și puneți-o într-un bol termorezistent. Așează bolul pe gura unui ibric cu apă care fierbe.
Topește ciocolata la bain-marie.
Desfă bananele de coajă, rupe-le bucăți și puneți-le în blender.
Mixează-le până obții un terci.
Toarnă piureul de banane peste ciocolata topită din bol. Adaugă acum și scorțișoara măcinată.
Amestecă ușor cu o lingură, până la incorporarea deplină a ingredientelor.
Trebuie să obții o compoziție omogenă, fină.
Crema de ciocolată rezultată poate fi consumată chiar și în acest stadiu. Este delicioasă.
Fiind suficient de densă, poate fi servită pe pâine. Poate fi folosită la umplerea clătitelor sau prăjiturilor.
Însă rețeta merge mai departe. Transferă compoziția ciocolătoasă într-o caserolă cu capac, în care ați pus hârtie de copt (mai înaltă decât compoziția).
Nivelează deasupra. Închide capacul. Introdu recipientul în frigider.
Lasă desertul să stea la rece câteva ore, sau până a doua zi.
Compoziția se va întări și va deveni solid.
Scoate vasul din frigider. Trage de hârtie pentru a scoate desertul.
Pune-l pe tocător. Desprinde hârtia. Taie-l pătrățele sau în formele dorite.
Arată ca o ciocolată de casă.
Bananele pasate îi dau o textură aerată.
Dacă ați încercat rețeta și v-a plăcut, împărtășiți-o cu prietenii voștri. Nu uitați să lăsați un comentariu.
Rețete similare
Tort de ciocolată de post, preparat la rece
Cea mai simplă tartă de ciocolată, fără coacere în cuptor
Cremă tartinabilă de ciocolată – alternativa sănătoasă la Nutella
Tort de ciocolată din 2 ingrediente (ghiciți care sunt?)
Note
Alege o ciocolată de calitate. Ea va fi ingredientul principal al rețetei, și gustul pregnant.
Asigură-te că are minim 70% cacao. Evită mărcile cu mult zahăr.
Bananele vor da desertului o dulceață naturală. Cu cât mai coapte, cu atât mai bine.
Deși este opțională, scorțișoara dă acestui desert un gust deosebit, ușor picant.
În compoziție puteți adăuga și alte ingrediente, precum: esență de rom sau vanilie, miez de nucă măcinat sau zdrobit grosier, alune, fistic, merișoare, stafide, coacăze uscate, unt de arahide, fructe de pădure etc.
Dacă folosiți o ciocolată de calitate, puteți oferi acest desert inclusiv copiilor.
Este o variantă mult mai rapidă decât ciocolata de casă.
Cacaua este bogată în antioxidanți și compuși care stimulează funcțiile cognitive și imunitatea.
Citește și – Ciocolata – „medicament” pentru minte, inimă și corp
Rețetă preluată din: Kichen mit Hanna, Desert de ciocolată în 5 minute: https://www.youtube.com/watch?v=u3AAeIU6lMQ&ab_channel=KochenmitHanna
Fotografia te duce in eroare, fără faina dar in poza are faina!! De ce nu ați încercat desertul sa ii puteti face și o fotografie? Ne lăsați pe noi sa riscam 🙂, oricum este o crema de ciocolata cu banane, nimic altceva, am făcut de multe ori, voi încerca și cu scorțișoară.
Aveți video către rețetă la finalul articolului. Chiar așa arată prăjitura. Ciocolata topită amestecată cu orice chestie lichidă sau moale devine aerată.