OMLETĂ italiană cu SPANC, BRÂNZĂ și LEGUME

Italienii au o denumire specială pentru omletă: frittata. Acest cuvânt provine din italienescul „friggere”, care înseamnă „fript”. Spre deosebire de omleta clasică, Frittata conține cel puțin un ingredient opțional, precum brânză, carne și legume.

Un alt element distinctiv este modul de preparare. Omleta tradițională se începe pe aragaz, într-o tigaie rezistentă la temperaturi mari, apoi se finalizează în cuptor.

Omleta cu spanac

Ingredientele adiționale nu se adaugă în ouăle bătute, ci se amestecă direct în tigaie. Omleta se coace în tigaie pe aragaz câteva minute, până când marginile sunt făcute, apoi se finalizează în cuptor. Poate fi servită caldă sau rece, la micul-dejun sau la cină.

Frittata cu spanac – rețetă

Din ingredientele date rezultă o omletă de 4 porții.

Ingrediente

• 3 ouă întregi
• 4 albușuri separate
• 300 g de cartofi
• 100 g de frunze de spanac
• 40 g de ardei gras roșu
• 30 g de mozzarella sau alt tip de brânză
• ½ ceapă
• 1 cățel de usturoi
• 2 lingurițe de ulei
• ½ linguriță de sare
• ¼ linguriță de piper
• 2 linguri de busuioc mărunțit

Preparare

Preîncălziți cuptorul la 175 de grade Celsius și pregătiți toate ingredientele. Puneți uleiul într-o tigaie, pe foc. Tocați usturoiul și căliți-l 1 minut, apoi adăugați frunzele de spanac spălate, stoarse și tocate mărunt. După 2 minute, luați compoziția de pe foc și transferați-o într-un bol.

Separat, bateți ouăle și albușurile cu puțină sare și piper, folosind telul sau un mixer electric.

Puneți din nou tigaia pe foc și adăugați puțin ulei. Căliți ceapa tocată mărunt până devine transparentă. Adăugați ardeiul roșu tocat mărunt și cartofii dați pe răzătoarea mică. Puneți sare și piper și lăsați legumele pe foc până ce cartofii se rumenesc ușor, circa 5 minute.

Luați o tavă cu pereți înalți sau un vas yena și puneți un strat de compoziția de cartofi și legume. Adăugați apoi un strat de spanac. Presărați busuiocul. Turnați stratul de ouă și presărați brânza fărâmițată sau rasă.

Introduceți tava în cuptor la foc potrivit. Frittata ar trebui să fie gata în 10-15 minute, sau până când omleta se încheagă.

Informații nutriționale per porție

16 g de carbohidrați
176 de kilocalorii
6 g de grăsimi
3 g de grăsimi mononesaturate
12 g de proteine
163 mg de colesterol
2 g de fibre
611 mg de sodiu

Surse:

1. Kelli Foster, „What’s the Difference Between a Frittata and an Omelet?” The Kitchn: https://www.thekitchn.com/whats-the-difference-between-a-frittata-and-an-omelet-word-of-mouth-216451
2. Viața cu Diabet, „Frittata de spanac”: https://viatacudiabet.ro/nutritie/idei-retete-culinare/frittata-de-spanac-97

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.