Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu “Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”

Acest minunat acatist a fost alcătuit pentru cinstirea unei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”.

Această icoană a fost zugrăvită de maicile de la Mănăstirea Leushinski din Rusia, în anul 1894, cu binecuvântarea Sfântului Ioan de Kronstadt, iar pomenirea ei se face în sâmbăta din săptămâna a 5-a din Postul Mare al Paștelui.

Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu “Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”

Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu “Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”

Înaintea acestei icoane s-a rugat Sfântul Serafim de Virița Maicii Domnului, asemenea Sfântului Serafim de Sarov, timp de o mie de zile, cerând mila lui Dumnezeu pentru pacea și mântuirea Rusiei.

Una din marile minuni petrecute prin mijlocirea acestei icoane este învierea din morți a unui copil bolnav pe care familia lui îl adusese din Sankt Petersburg, dar care murise. Sfântul Serafim l-a așezat înaintea icoanei Maicii Domnului și după o rugăciune îndelugată, copilul s-a sculat din morți și s-a întors sănătos la casa lui.

Alte minuni realizate prin această icoană, istorisite de credincioși, pot fi citite în cartea „Minunile Icoanei Maicii Domnului “Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”, apărută recent, în anul 2014.

Acatistul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu în cinstea Icoanei “Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”

După rugăciunile începătoare, spun condacele și icosele:

Condacul 1

Celei alese dintre toate neamurile, Stăpânei lumii, Fecioarei Născătoare de Dumnezeu, să-i aducem daruri de laude, că şi acum, precum mai înainte, pe cei căzuţi îi ridici, pe cei slabi îi întăreşti, pe bolnavi îi vindeci, de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi izbăveşti, pe cei slabi în credinţă îi înţelepţeşti, celor mâhniţi le dai tărie să creadă în puterea plină de har a sfintelor Tale icoane, învăţându-i cu inima şi buzele pline de mulţumire şi de umilinţă să-Ţi cânte Ţie: Bucură-Te, Maica noastră cerească, care cu cuvintele Tale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” dăruieşti putere plină de har sufletelor noastre!

Icosul 1

Îngerii în ceruri cântă măreţia şi desăvârşirea Ta, o, Maică şi Fecioară, că pe Atotmilostivul Dumnezeu şi Mântuitorul ne-ai născut nouă, iar noi pe pământ îndrăznim cu buze păcătoase să-Ţi cântăm, slăvindu-Te, unele ca acestea:

Bucură-Te, neîncetată uimire a celor cereşti;
Bucură-Te, a pământenilor închinare cu multă bucurie;
Bucură-Te, gonirea răutăţii şi a întunericului duhovnicesc;
Bucură-Te, că îi umpli de pace şi dragoste pe cei ce vin la Tine;
Bucură-Te, că pentru miluirea noastră, a păcătoşilor, îl rogi pe Fiul Tău;
Bucură-Te, că izvorăşti nouă milă de la icoana Ta;
Bucură-Te, Maica noastră cerească, care cu cuvintele Tale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” dăruieşti putere plină de har sufletelor noastre!

Condacul 2

Văzând cu ochi duhovniceşti apropierea vremurilor luptei straşnice cu dreptmăritoarea credinţă, sfântul şi dreptul Ioan din Kronstadt a binecuvântat zugrăvirea sfintei Tale icoane, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ca sprijin şi ocrotire pentru toţi cei aflaţi în necazuri care, căzând şi cu nădejde de mântuire, cântă Fiului Tău şi Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icosul 2

Spre luminarea minţii omeneşti este această icoană că nu cu puterea noastra gonim pe vrăjmaşi, ci cu Atotputernicia lui Dumnezeu şi cu mijlocirea Maicii lui Dumnezeu care revarsă minuni de la sfintele Sale icoane, cântând Preaputernicei noastre Apărătoare:

Bucură-Te, grabnică întărire a neputincioşilor şi a celor ce cad;
Bucură-Te, scut de nădejde împotriva dracilor şi a oamenilor răi;
Bucură-Te, că ne înţelepţeşti în ceasul ispitei şi al nedumeririi;
Bucură-Te, găsirea căii adevărate pentru cei rătăciţi;
Bucură-Te, stârpirea eresurilor şi a dezbinărilor;
Bucură-Te, alungarea grabnică a întunericului necredinţei;
Bucură-Te, Maica noastră cerească, care cu cuvintele Tale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” dăruieşti putere plină de har sufletelor noastre!

Condacul 3

Puterea prigonitoare a păgânilor s-a ridicat asupra creştinilor, batjoco-rindu-le bisericile şi icoanele lor, dar, primind sfânta Ta icoană, Născătoare de Dumnezeu, părintele Serafim din Varita, a păstrat-o pe ea. Că, alergând sub Acoperământul Împărătesei Cerurilor, călugării şi toţi dreptmăritorii creştini, întăriţi de ajutorul Dumnezeiesc, cu frică şi cu dragoste să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Mari şi nenumărate minuni având, Preasfânta Fecioară, prin sfânta Sa icoană, ajutorul Său revarsă tuturor celor ce aleargă cu credinţă, grăindu-i aşa:

Bucură-Te, Împărăteasa Cerului şi a pământului;
Bucură-Te, Maica Domnului celui Preaînalt;
Bucură-Te, că izvorăşti bogăţie de minuni;
Bucură-Te, că descoperi fărădelegea luptei împotriva lui Dumnezeu;
Bucură-Te, auzirea grabnică a rugătorilor credincioşi;
Bucură-Te, pacea sufletelor tulburate;
Bucură-Te, Maica noastră cerească, care cu cuvintele Tale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” dăruieşti putere plină de har sufletelor noastre!

Condacul 4

Furtuna nelegiuită a prigoanei asupra dreptmăritoarei credinţe a trecut, pângărind sfinţeniile, şi prin îngăduinţa lui Dumnezeu au venit vrăjmaşii asupra creştinilor ca prin necazuri să se cureţe şi cu lacrimi să se spele şi, înţeleptindu-se, să se pocăiască, iar, pocăindu-se, să strige Mântu-itorului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Cunoscând scârbele omeneşti, părintele Serafim, a înfăptuit în chilia sa nevoinţa cuviosului Serafim din Sarov, strigând cu osârdie zi şi noapte în faţa icoanei Născătoarei de Dumnezeu:

Bucură-Te, că pe păcătoşi îi pregăteşti de pocăinţă;
Bucură-Te, că nu îi goneşti pe cei ce se pocăiesc;
Bucură-Te, că pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru îl milostiveşti;
Bucură-Te, că scârba noastră în bucurie o prefaci;
Bucură-Te, că de duşmanii văzuşi şi nevăzuţi ne izbăveşti;
Bucură-Te, că ne mântuieşti de moartea cea fără de veste;
Bucură-Te, Maica noastră cerească, care cu cuvintele Tale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” dăruieşti putere plină de har sufletelor noastre!

Condacul 5

Văzând harul revărsat de Dumnezeu prin sfânta icoana a Maicii Domnului, au început sa vină în Varita credincioşii care, primind tămăduiri trupeşti şi sufleteşti, cu veselie au cântat Fiului Preasfintei, Preacuratei, Preabinecuvântatei: Aliluia!

Icosul 5

Primind de la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru puterea plină de har a vindecării si ajutorării, Preabună Maică, cu dărnicie o trimiţi tuturor celor ce vin la Tine şi-Ţi grăiesc aşa:

Bucură-Te, învierea pruncului răposat;
Bucură-Te, tămăduirea bolilor nevindecabile;
Bucură-Te, sănătatea trupurilor noastre;
Bucură-Te, mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-Te, slobozirea noastră din lanţurile păcatelor;
Bucură-Te, înalţare la viaţa cea de sus;
Bucură-Te, Maica noastră cerească, care cu cuvintele Tale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” dăruieşti putere plină de har sufletelor noastre!

Condacul 6

Propovăduind grabnica sa plecare din această vale a plângerii plină de necazuri şi zbucium, stareţul a prezis noul loc al aflării sfintei Tale icoane, Născătoare de Dumnezeu, unde vor striga cu dragoste Atotmilostivului Dumnezeu în Treime slăvit: Aliluia!

Icosul 6

Strălucind bucurie egumenei mâhnite că a primit vechea Mănăstire a Sfântului Gheorghe zăcând în ruine şi nu are puteri să o înnoiască, i-ai dăruit ei mare milă, arătându-i preaminunată icoana Ta sfântă ca să-i cânte cu dragoste şi cu frică unele ca acestea:

Bucură-te, că nici o dată nu ne lipseşti pe noi de dragostea Ta de Maică;
Bucură-Te, că pe cei ce Te iubesc pe Tine îi acoperi cu Dumnezeiască dragoste;
Bucură-Te, că îndrepţi grabnic neorânduielile mării vieţii;
Bucură-Te, Eu sunt cu voi – celor ce vin la Tine le vesteşti;
Bucură-Te, Şi nimenea împotriva voastră – ne îmbărbătezi;
Bucură-Te, că pe cei aflaţi în mâhnire şi durere nu îi părăseşti;
Bucură-Te, Maica noastră cerească, care cu cuvintele Tale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” dăruieşti putere plină de har sufletelor noastre!

Condacul 7

Oamenii cei râvnitori de mântuire au primit icoana ca pe Însăşi Împărăteasa Cerurilor, care a venit împreună cu sfinţii apostoli Ioan şi Iacob în locaşul Sfântului Gheorghe la sărbătoarea Laudei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi cu umilinţă au cântat Domnului: Aliluia!

Icosul 7

O nouă faptă a milei ne-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, prin icoana Ta făcătoare de minuni, ajutând tuturor celor ce cu credinţă cad la ea şi Te cheamă cu bucurie aşa:

Bucură-Te, că pe Fiul Tău şi Dumnezeu îl rogi pentru noi;
Bucură-Te, că pe păcătoşii ce se pocăiesc îi iubeşti mult;
Bucură-Te, că pedepseşti cu asprime pe vrăjmaşii lui Dumnezeu;
Bucură-Te, că pe fiii nesupunerii îi înţelepşeşti neaşteptat;
Bucură-Te, că goneşti hoardele drăceşti de la Sfânta Rusie;
Bucură-Te, apărătoarea fiilor Tăi iubitori de Dumnezeu;
Bucură-Te, Maica noastră cerească, care cu cuvintele Tale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” dăruieşti putere plină de har sufletelor noastre!

Condacul 8

Minune străină văzând a purtării de grijă pentru Mănăstirea Sfântul Gheorghe, atît pe muncitorii şi nevoitorii ei, cât şi pe cei ce vin la rugăciune aici i-ai primit, întărindu-i în nevoinţele călugăreşti, izbăvindu-i de nevoi şi necazuri şi pe toţi învăţându-i să cânte Celui ce ne mântuieşte prin Tine, lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Fost-a spre înţelepţire tuturor aspra pedepsire a călugăriţei ce se pregătea să fugă tainic din locaşul sfânt, iar când s-a pocăit a câştigat mila Ta, ca toţi să înţeleagă că în ceasul încercărilor grele să alerge în grabă la sfânta Ta icoană şi cu umilinţă să Te cheme aşa:

Bucură-Te, curmarea faptelor necugetate;
Bucură-Te, Ajutătoarea celor ce vor să secere mântuirea;
Bucură-Te, că îi întăreşti pe cei ce se nevoiesc în călugărie;
Bucură-Te, grabnică ridicare a celor căzuţi;
Bucură-Te, Mijlocitoarea mântuirii noastre;
Bucură-Te, pavăza şi ajutorul nostru în faptele bune;
Bucură-Te, Maica noastră cerească, care cu cuvintele Tale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” dăruieşti putere plină de har sufletelor noastre!

Condacul 9

Toată făptura Te laudă pe Tine, Doamne. De Tine, Ziditorul, Izbăvitorul, Împăratul şi viitorul Judecător ne bucurăm că ne-ai dăruit-o pe Maica Ta; adăpost de nădejde şi scut celor ce-Ţi strigă Ţie, Adevăratului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Ritorii cei multvorbitori pot numai să se minuneze când aud glasul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului : „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”. Noi, însă, predându-ne voii sfinte şi desăvârşite a Domnului, Te cinstim pe Tine, Preacurată:

Bucură-Te, Maică Bună a Bunului Împărat;
Bucură-Te, că Te nevoieşti să aduni oile lui Hristos;
Bucură-Te, Apărătoarea orfanilor şi a străinilor;
Bucură-Te, Acoperitoarea tuturor necăjiţilor;
Bucură-Te, dulceaţă izvorâtoare de miere tuturor celor ce se roagă;
Bucură-Te, Dătătoarea darurilor şi a veşnicelor bunătăţi;
Bucură-Te, Maica noastră cerească, care cu cuvintele Tale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” dăruieşti putere plină de har sufletelor noastre!

Condacul 10

Vrând să mântuieşti lumea, minunea cea negrăită a aflării Sfintei Tale icoane, Stăpână, s-a vestit în toate oraşele şi satele, că, văzându-Te pe Tine venind în mărire şi slavă, să strige lui Dumnezeu celui în Treime slăvit: Aliluia!

Icosul 10

Zid eşti şi curăţie de nedescris, milă nemăsurată şi nebiruită biruinţă, Pruncă de Dumnezeu aleasă, caută spre noi cei ce cu smerenie ne rugăm întotdeauna în faţa icoanei Tale şi-Ţi cântăm Ţie, celei pline de har aşa:

Bucură-Te, izvor nesecat de milă;
Bucură-Te, că tuturor le potoleşti setea duhovnicească;
Bucură-Te, Mijlocitoare plină de îndurare pentru noi păcătoşii;
Bucură-Te, Rugătoare neîncetată lui Hristos pentru noi;
Bucură-Te, adăpostul şi nădejdea noastră de mântuire;
Bucură-Te, milostivă mijlocitoare pentru noi în faţa lui Dumnezeu;
Bucură-Te, Maica noastră cerească, care cu cuvintele Tale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” dăruieşti putere plină de har sufletelor noastre!

Condacul 11

Cântare de mulţumire aducem Ţie, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, noi, păcătoşii şi netrebnicii robii Tăi, că Tu îi aperi pe toţi cei ce vin la Tine şi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Făclie dătătoare de lumină, avându-Te pe Tine, Preasfânta Maică şi Fecioară, ne luminezi pe noi cu lumina Fiului Tău ăi ne-ai dăruit nouă icoana Ta purtătoare de biruinţă, ca să nu ne poticnim în noaptea vremurilor de pe urmă, ci, ocrotiţi de Tine, să lucrăm lui Dumnezeu în lumina Lui, nădăjduind de la Tine acestea:

Bucură-Te, vindecarea ranelor noastre din păcate;
Bucură-Te, Călăuză în Împărăţia lui Dumnezeu;
Bucură-Te, că ai purtat în braţe pe Cel ce poartă toate;
Bucură-Te, Poartă de Aur a Împărăţiei Cereşti;
Bucură-Te, că ne luminezi cu lumina Fiului Tău;
Bucură-Te, că ne îndulcim, privind Sfânta Ta icoană;
Bucură-Te, Maica noastră cerească, care cu cuvintele Tale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” dăruieşti putere plină de har sufletelor noastre!

Condacul 12

Vrând să dai har oamenilor Tăi, ne-ai dăruit nouă, Stăpână, icoana Ta şi cu ea făgăduinţa „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” pe care nimeni dintre duşmanii noştri nu o va putea încălca vreo dată. Că fiind ocrotiţi de atâta milă Dumnezeiască să cântăm Atotmilostivului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Cântând minunile Tale, Atotputernică Stăpână, Te ştim pe Tine, Apărătoare caldă şi plină de dragoste că cei ce aleargă la Tine să nu rămână ruşinaţi, ci, apăraţi întotdeauna de Tine, să-Ţi cânte unele ca acestea:

Bucură-Te, Bucuria celor ce se afla in scarbe;
Bucură-Te, îngrădire a celor ce nădăjduiesc în Dumnezeu;
Bucură-Te, că de Tine tremură duşmanii noştri;
Bucură-Te, că cei ce au icoana Ta saltă de bucurie;
Bucură-Te, că îi proslăveşti pe cei ce Te slăvesc pe Tine;
Bucură-Te, că ţara noastră şi pe toţi creştinii cu tărie îi ocroteşti;
Bucură-Te, Maica noastră cerească, care cu cuvintele Tale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” dăruieşti putere plină de har sufletelor noastre!

Condacul 13

O, Preasfântă, Preacurată, Prea-binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară Maria, Multmilostivă Maică a lui Dumnezeu şi a oamenilor, caută spre sufletele noastre îndurerate şi Te milostiveşte Preacu-rată, înalţă puternica Ta rugăciune către dreptul Judecător ca să ne miluiască pre noi, păcătoşii. Caută spre noi Atotcântată Născătoare de Dumnezeu, străluceşte iluminare inimilor noastre întunecate şi luminează turma Ta, Preacurată, că mântuiţi prin Tine, cu bucurie să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1 și Condacul 1

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.