Pomenirea de 40 de zile pentru cei adormiți

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem atunci când cineva din familie sau drag nouă se mută la Domnul este să-l pomenim la biserică timp de 40 de zile.

Nimic nu ajută mai mult sufletul celui adormit ca pomelnicul pe care îl dăm cu un mic bănuț la o biserică în care se săvârșește slujba Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii zilnic. 

Pomenirea de 40 de zile pentru cei adormiti

Pomenirea de 40 de zile pentru cei adormiti

De obicei, Liturghia se face în fiecare zi doar la mitropolii, la mânăstiri sau la alte biserici din oraș unde există preoți îmbunătățiți.

De ce îi pomenim pe cei adormiți

Conform învățăturilor creștine, viața noastră nu se sfârșește odată cu trecerea trupului întru neființă.

De aceea, în limbajul creștinesc, morții nu se numesc morți, ci adormiți. Sufletul este suflarea vie pe care Dumnezeu a suflat-o în nările noastre încă de la crearea lumii, și el rămâne veșnic.

De aceea, după slujba înmormântării, nu trebuie să uităm de cei de care ne-am despărțit vremelnic, ci să-i pomenim ca pe niște vii nevăzuți, care trăiesc acum într-o altă existență.

Rugăciunile pentru cei adormiți sunt aerul și hrana de care ei au nevoie pentru a trăi.

La moartea fiecăruia dintre noi există o judecată particulară, în temeiul căreia mergem la locul lui veșnic, unde indică faptele noastre.

Însă până la judecata finală, de obște, când morții vor învia și Mântuitorul Hristos va veni să judece lumea, cei adormiți depind de rugăciunile și faptele noastre de milostenie.

Milostenia în numele celor adormiți

Mulți spun că morții nu mănâncă și nu beau, de aceea li se pare un lucru stupid să dea de pomană hrană sau îmbrăcăminte celor săraci.

Cu adevărat cei mutați din viața pământească nu mai trăiesc în aceleași dimensiuni ca și noi, însă ei au nevoie de faptele noastre de bunătate făcute în contul lor.

Acesta este răstimpul pe care Dumnezeu îl lasă celor adormiți pentru a fi răscumpărați prin mica noastră jertfă.

Pomelnicul de 40 de zile

Cel mai important, dincolo de strădania personală de a ne ruga și a face milostenie în numele celui adormit, este însă pomenirea acestuia la biserică.

Din momentul în care cineva s-a despărțit de trup, trebuie să alergăm la un preot pentru a-i face slujbe, iar apoi să mergem la o biserică unde se oficiază Sfânta Liturghie zilnic, pentru a lăsa un pomelnic cu numele celui adormit.

Cel mai bine este să participăm și noi în măsura în care se poate la aceste slujbe, și să aducem făină pentru prescurile pe care preotul le folosește la Proscomidie (acolo unde prin scoaterea de părticele pentru prefacerea darurilor, el îi pomenește pe toți cei vii și adormiți trecuți pe pomelnicele primite).

Parastasul la 40 de zile trebuie făcut în exact ziua la care cel adormit împlinește sorocul. Dacă nu se poate exact în ziua în care se împlinesc 40 de zile de la adormire, pomenirea trebuie făcută mai devreme, și nu mai târziu.

Obiceiuri de înmormântare și pomenirea celor adormiți

Există astăzi foarte multe tradiții de înmormântare pur omenești care nu țin deloc de datina creștinească autentică.

Deși perioada pe care o traversăm este grea, nu trebuie să uităm lucrul cel mai important: rugăciunea necontenită pentru iertarea celui adormit.

Cei mai mulți dintre noi vărsăm lacrimi de tristețe pentru noi înșine, adică ne plângem de milă, și nu îl plângem cu adevărat pe cel pe care l-am pierdut.

Nici hainele negre, nici purtarea doliului 40 de zile, nici baticul, nici barba nu ajută pe cel adormit, ci numai rugăciunea, milostenia și pomenirea acestuia la Sfânta Liturghie, acolo unde Mântuitorul iartă păcatele prin jertfa trupul și sângele Său.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.