Sfântul Vasile cel Mare – Ia aminte la tine însuți, să nu te pierzi în cele trecătoare și să pierzi veșnicia

A lua cineva aminte la el însuși înseamnă să se cerceteze pe sine și să se cunoască pe sine. Sfântul Vasile cel Mare spune că această cercetare proprie exclude cercetarea celor care se află în posesia noastră și a celor care se află în exteriorul nostru.

Nu lua seama nici la cele ale tale, nici la cele din jurul tău, ci numai la tine însuți”.

Sfântul Vasile cel Mare – Ia aminte la tine însuți, să nu te pierzi în cele trecătoare și să pierzi veșnicia

Sfântul Vasile cel Mare – Ia aminte la tine însuți: Pravila.ro

Cei mai mulți dintre noi ne identificăm cu bunurile noastre, cu moștenirile pe care le avem, cu numele și profesia sau rolul nostru în societate. Rareori reușim să ne vedem pe noi înșine.

Altceva suntem noi înșine, altceva cele ale noastre și altceva cele din jurul nostru”.

Și ce suntem noi? – ar putea întreba cineva. Tot marele Vasile ne răspunde: „Sufletul și rațiunea suntem noi înșine, întrucât am fost făcuți după chipul Creatorului. Averile, artele și meseriile sunt cele dimprejurul nostru”.

Sfântul Vasile cel Mare ne îndeamnă la auto-cercetare, pentru a cunoaște că firea noastră este muritoare, iar sufletul este nemuritor.

Cunoaște că viața noastră este dublă: una, proprie trupului, iute trecătoare; alta, înrudită cu sufletul, fără de sfârșit. Ia aminte, deci, de tine însuți!”  

Și ce înseamnă să iei aminte la tine însuți? După ce te-ai văzut pe tine, încearcă să lucrezi pentru propriul tău sine, adică pentru sufletul tău. Cunoaște cele care îți sunt realmente de trebuință, nu pentru viața aceasta, ci pentru veșnicie.

Nu lua aminte la trup, nici nu urmări cu orice chip binele trupului: sănătatea, frumusețea, desfătarea cu plăceri, viața lungă”.

Nu este greșit să te îngrijești de sănătate și de trup, să fii atent la cum trăiești ca să te ferești de boli și să-ți fie bine. Însă nu trebuie să te îndeletnicești doar cu acestea trecătoare și să uiți de cele ale sufletului.

Nu admira averile, slava și puterea. Nu socoti mari lucru pe cele ce sunt, ca nu cumva prin râvna pentru ea să disprețuiești viața ta cea adevărată”.

Iată, Sfântul Vasile cel Mare numește viața veșnică viața cea adevărată. Asta arată că viața noastră biologică este mai puțin importantă decât cea spirituală.

Ia aminte de tine însuți, adică de sufletul tău. Pe el împodobește-l, de el poartă de grijă, pentru ca prin luarea-aminte să fie îndepărtată toată întinăciunea venită peste el din pricina răutății, să fie curățit de toată rușinea provenită de pe urma păcatului, să fie împodobit și să strălucească prin toată frumusețea virtuții”.

Așa cum pe trup îl îmbrăcăm frumos, îl spălăm și îl gătim ca să arate bine în fața oamenilor, așa trebuie să ne împodobim și sufletul, ca să fie plăcut Domnului. Iar podoabele sufletului sunt virtuțile.

Acestea ne fac frumoși înaintea ochilor lui Dumnezeu, dar și semenilor noștri. cu toții vor să fie prieten și să petreacă în preajma unui om bun la suflet, răbdător, lesne iertător, smerit, liniștit, drept, plin de căldură, blândețe și iubire.

Nu te alipi de cele muritoare, ca și cum ar fi veșnice, nici nu disprețui pe cele veșnice, ca și cum ar fi trecătoare”.

Privirea noastră nu trebuie ațintită pe trup și pe cele materiale. Trebuie să știm că sufletul este mai de preț decât trupul și de aceea se cuvine a da fiecăruia cele de folos:

Trupului, hrană și îmbrăcăminte; sufletului, dogmele credinței, creșterea bună, deprinderea virtuții, îndreptarea patimilor”.

Știți ce frumos spune troparul Sfinților cuvioși: „Și lucrând ai învățat să nu se uite la trup că este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor”.

Cine își „îngrașă” prea mult trupul și pune prea multă carne pe el va ajunge să poftească împotriva duhului (după cum spune Sfântul Apostol Pavel), iar aceasta nu ne este de folos (Galateni 5, 17).

Ia seama ca nu cumva îngrășând trupul să dai multă puterii părții cele rele din tine”.

Atunci când trupul este prea mult băgat în seamă, sufletul slăbește. Iar când sufletul prinde putere, trupul se micșorează.

Dacă trupul este gras și îngreunat cu multă carne, mintea neapărat își îndeplinește slab și neputincios funcțiile sale; dacă însă, sufletul e puternic și prin îndeletnicirea cu faptele și gândurile bune se ridică la propria sa măreție, atunci e firesc ca starea trupului să se veștejească”.

Sursă articol: Sfântul Vasile cel Mare, Ia aminte la tine însuți, Urcuș Spre Înviere: https://www.urcusspreinviere.ro/53/ia-aminte-de-tine-insuti/

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.