Unele boli vin pentru curățirea de păcate și altele pentru smerirea cugetului

Bolile au întotdeauna un sens, o taină, un scop. De aceea, atunci când suntem cuprinși de o suferință trupească, trebuie să ne îndreptăm și spre Doctorul ceresc.

Nu este suficient să mergem la doctorii care vindecă trupul. Ci trebuie să ne înfățișăm Celui care poate tămădui și trupul și sufletul.

Multe boli au o cauză spirituală, ceea ce înseamnă că sufletul trebuie să aibă parte și el de tratamentul adecvat. Leacurile sufletului sunt rugăciunea, pocăința, lacrimile, spovedania, Împărtășania.

Nimeni nu poate pătrunde cu mintea rațională tainele lui Dumnezeu. Cu atât mai puțin putem cunoaște pricina pentru care ne îmbolnăvim.

Sfinții Părinți spun că bolile vin asupra noastră având două lucrări duhovnicești: „Există o boală pentru curățirea de păcate și este o alta pentru smerirea cugetului”.

În al doilea caz, boala îi atinge pe aceia care „sunt mai trândavi în nevoință”. Prin boală, Bunul Dumnezeu voiește să le smerească trupul, dându-le boala ca un prilej de „nevoință mai nedureroasă”.

Filocalia ne învață de asemenea că boala poate să aibă ca scop curățirea sufletului de patimi și de cugetele cele rele.

Depinde de fiecare cum se raportează la boală, cum răspunde, ce învață din ea: „Toate cele ce ni se întâmplă, văzute sau nevăzute, se pot primi și bine și cu patimă și cu o simțire de mijloc”.

Există trei feluri de reacții în fața bolii: revoltarea, neîntristarea și primirea cu mulțumire. Bineînțeles, cel mai câștigat duhovnicește este cel care primește boala cu mulțumire, culegând mult rod din aceasta.

Atitudinea pe care toți trebuie să o avem în fața bolii este răbdarea. Cu cât mai smerit este cineva la cuget, cu atât mai multă răbdare va primi de la Dumnezeu în greutăți și necazuri.

Smerenia ne duce negreșit la răbdare, deoarece cel care cugetă smerit socotește că nu este vrednic de mângâieri.

Și totuși, cel care rabdă fără cârtire, este mângâiat de Domnul și suferința sa devine mai ușor de suportat. „Și după răbdarea ta ți se ușurează povara necazului tău și agonisești mângâieri”.

Prin răbdare se întărește sufletul în credință și primește harul lui Dumnezeu, astfel încât firea lui să nu mai simtă greutatea necazului.

„Mai ușor biruim greutățile prin răbdare decât prin lupta de a nu le primi, de a le ocoli cu orice preț, fapt în care se manifestă o frică, o slăbiciune care ne face de fapt slabi”.

Cel care nu ia putere din puterea lui Dumnezeu, va fi zdrobit de necazurile din afară. Cu cât mai mult se împotrivește cineva bolii și încercărilor, cu atât mai mult se aprinde și pacea se duce de la el.

„Toate primejdiile și necazurile care nu sunt întâmpinate cu răbdare aduc un chin îndoit, căci răbdarea omului e pe măsura primejdiilor ce-i vin.

Citește și:

Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate și veți dobândi mai multă răbdare în ispite și necazuri
Ispitele ne încearcă răbdarea și smerenia – Sfântul Nectarie
Cât de mică ne este răbdarea, atât de mari ni se par ispitele – Sfântul Iosif Isihastul
Necazurile suportate cu răbdare vor înlocui suferințele iadului

Sursă articol: Filocalia, Suferință – Răbdare: https://www.filocalia.ro/scrieri/14/Suferinta_-_Rabdare