Cel care ține minte răul este sinucigaș, se omoară pe sine însuși – Părintele Nikon

Practicarea virtuților ne ajută să ne unim cu Dumnezeu. Acesta este de altfel scopul creștinului în viață: unirea cu Dumnezeu.

Toate virtuțile au un rol important în acest efort de îndumnezeire.

Uitati orice rau vi l-a facut aproapele

Uitati orice rau vi l-a facut aproapele

Însă mai mult decât oricare dintre ele, rugăciunea ne ajută să stabilim o legătură vie și directă cu Părintele ceresc.

„Cu rugăciunea se petrece ceva minunat! Rugăciunea este cea care ne unește cu Dumnezeu, nu doar ne pregătește pentru unirea cu El”.

Trebuie să fim însă foarte atenți cum ne rugăm.

Sunt câteva aspecte esențiale de care trebuie să ținem cont pentru ca rugăciunea să dea roade. Unul din ele este curăția inimii.

Cu inima înfrântă și cu cugetul curat, așa se cuvine să ne apropiem de Dumnezeu în vremea rugăciunii.

Concret, acest lucru poate să însemne iertarea celor care ne-au greșit. Ținerea de minte a răului este o piedică grozavă în rugăciune.

„Ce spunem în rugăciunea Tatăl nostru? Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte în măsura în care și noi iertăm. Așa să ne ierte, cum iertăm și noi? Gândiți-vă încă odată ce spunem! Nu Îl rugăm doar să ne ierte, ci să facă aceasta în măsura în care și noi iertăm. Vai nouă!”

Părintele Nikon Aghioritul de la Nea Skiti spune că cel care ține minte răul este sinucigaș, se omoară pe sine însuși.

Nu putem merge mai departe de rugăciunile începătoare dacă avem ceva cu cineva. Această problemă trebuie rezolvată înainte de a ne așeza la rugăciune.

 „Înainte de a ne începe rugăciunea, vom uita orice rău am suferit de la aproapele”.

Să nu apună soarele peste mânia voastră, zice Sfântul Apostol Pavel (Efeseni 4, 26). Cu alte cuvinte, nu trebuie să ne culcăm cu sufletul împovărat de mânie sau de răutate împotriva cuiva.

Citește și – În fiecare seară să vă cereți iertare unul de la altul – așa veți păstra pacea și armonia în familie

Iată ce spune Sfântul Luca al Crimeii despre aceasta:

„Dacă vreodată, prin uneltirile satanei, se va întâmpla ca inima voastră să fie cuprinsă de mânie, de enervare și ură împotriva aproapelui, nu zăboviți în starea de mânie și vrăjmășie. Nu vă culcați fără să vă împăcați cu cel care v-a jignit”.

Mânia aceasta este ca o scânteie care stă gata să se aprindă și negreșit va isca un foc mare ce va mistui inima.

Trebuie să ștergem cu buretele chiar și amintirea acelui rău. Altfel nu vom avea tihnă la rugăciune și ruga noastră nu va fi primită înaintea lui Dumnezeu.

„Dacă ne amintim în vremea rugăciunii de cel care ne-a întristat, rugăciunea noastră va fi zadarnică”.

Rugăciunea celui care ține minte răul nu prinde rădăcini și nu aduce rod, pentru că este semănată pe piatră.

Ca să avem inima curată în vremea rugăciunii trebuie să ne păzim mintea în timpul zilei. Gândurile răutății nu trebuie primite încă de la început.

Citește și – Iertarea nu se dă pe merit, ci pe temeiul dragostei…

Este mai lesne să trecem cu vederea răul pricinuit de aproapele decât să ne chinuie răutatea din inima noastră din cauza neiertării.

„Nu vom ține minte răul! Toată viața, în fiecare zi, ne vom lupta pentru aceasta și cu atât mai mult în vremea rugăciunii”.

Cel care a lăsat gândurile rele să intre în minte și să ajungă la inimă, nu va avea liniște până nu iartă și dă uitării răul suferit.

Ele vor apărea în timpul rugăciunii și vor tulbura mintea. Acela, cu smerenie trebuie să se împace cu acela care i-a greșit și să facă pocăință cu străpungere de inimă.

Citește și – Cine trebuie să-și ceară iertare primul?

Surse articol:

1. Mănăstirea Dragomirna, Părintele Nicon Aghioritul, Cum devine rugăciunea roditoare: https://www.youtube.com/watch?v=W7khBuM5qWg&ab_channel=M%C4%83n%C4%83stireaDragomirna
2. Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeii, Soarele să nu apună peste mânia voastră, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/soarele-sa-nu-apuna-peste-mania-voastra

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.