Iertarea nu se dă pe merit, ci pe temeiul dragostei…
Practicarea virtuților nu este o treabă ușoară pentru nimeni. A trăi după poruncile lui Dumnezeu presupune un efort continuu. Trebuie să te depășești tot timpul, să fii mereu mai bun decât ieri.
Viața aceasta pământească ne-a fost dată pentru a ne desăvârși spiritual. Nicidecum pentru a acumula bunuri perisabile. Nu ar avea nici un sens să aduni la nesfârșit, iar la finalul vieții să pleci cu mâinile goale.
Iertarea nu se da pe merit
Scopul nostru pe pământ este despătimirea și dobândirea virtuților. Dumnezeu ne cere câteva lucruri esențiale: să-L iubim pe El mai mult decât orice – pentru că El este Părintele nostru, și pe aproapele nostru ca pe noi înșine.
Din iubire se nasc toate celelalte virtuți: răbdarea, pacea, nejudecarea, înfrânarea. Iertarea este un gest care vădește mărinimie sufletească, nerăutate și dragoste de Dumnezeu.
Ni se pare greu să iertăm pentru că judecăm situațiile rațional, logic și uneori, juridic.
Mitropolitul Antonie de Suroj spune un lucru foarte important:
„Noi nu iertăm pentru că cineva merită, ci pentru că suntem ai lui Hristos”.
Așadar, nu trebuie să căutăm motive să iertăm. Cel care a greșit merită să fie iertat în virtutea iertării pe care Dumnezeu ne-o dă nouă. De altfel, Mântuitorul ne spune că dacă noi nu vom ierta pe semenii noștri, nici Tatăl nostru ceresc nu ne va ierta pe noi.
Citește și: Cine trebuie să-și ceară iertare primul?
Dumnezeu nu ne iartă pe merit, ci pentru că ne iubește. Același lucru trebuie să îl facem și noi.
„De câte ori nu se întâmplă să așteptăm ca celălalt să vină să se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate că l-am ierta dacă am simți că s-a coborât atât de mult în fața noastră, încât iertarea ar fi ca un joc de copii”.
Iată un alt motiv pentru care nu putem ierta lesne: suntem orgolioși. Ținem la dreptatea noastră mai mult decât la pacea și armonia cu cel care ne-a greșit. Cel care nu iartă se însingurează.
În relațiile dintre oameni cel mai important liant este dragostea. Prin răstignirea Sa, Mântuitorul ne-a oferit iertarea tuturor. Pe ce considerente vom refuza noi să-i iertăm pe ceilalți?
„Atunci când venim înaintea Domnului și Îi spunem: „Doamne, mântuiește! Doamne, ai milă! Doamne, iartă-ne!”, putem noi oare adăuga: „pentru că merităm? Niciodată”.
Așa cum Dumnezeu ne iartă prin iubirea Lui jertfelnică și neprihănită, tot așa trebuie să iertăm și noi pe semenii noștri.
„O astfel de iubire așteaptă Dumnezeu de la noi în relațiile noastre cu aproapele”.
Așadar, să nu căutăm motive să iertăm. Destul îi este celui care a greșit să își ceară iertare și să îi pară rău. Domnul a zis că trebuie să iertăm de șapte ori câte șapte pe cel care greșește și se căiește. Adică la nesfârșit.
Citește și: Fără iertare, lumea ar fi un loc sălbatic, iar viața pe pământ de neîndurat
Când mergem la spovedanie, Dumnezeu, prin părintele duhovnic, ne iartă toate păcatele mărturisite. Mai mult, ne așază în starea de dinainte de păcat. Adică iertarea lui Dumnezeu este deplină. El se poartă cu noi după aceea ca și cum nu am fi greșit niciodată.
La fel trebuie să facem și noi. Să iertăm și să nu mai pomenim greșeala celuilalt. Să ne comportăm ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oameni suntem toți și greșim.
Iar pentru că noi iertăm pe acela care ne-a greșit, și Dumnezeu îl iartă. Pentru iubirea noastră.
Sursă: Mitropolit Antonie de Suroj, Noi nu iertăm pentru că cineva merită, ci pentru că suntem ai lui Hristos, Mănăstirea Curchi: http://manastireacurchi.md/noi-nu-iertam-pentru-ca-cineva-merita-ci-pentru-ca-suntem-ai-lui-hristos/
