De este bine să ne spovedim des?

Asemenea îmbrăcăminții, care se murdărește după ce o purtăm multă vreme, la fel și sufletul și mintea se întinează cu gândurile și simțămintele cele rele și necuviincioase.

Nu doar trupul și hainele trebuie spălate cu regularitate, ci și sufletul, prin baia cea curățitoare a Sfintei Spovedanii.

De ce este bine sa ne spovedim des

De ce este bine sa ne spovedim des

Haina sufletului se curățește și se albește la Botez. Când preotul ne scoate din cristelniță, suntem albi ca zăpada.

Prin săvârșirea păcatelor, această haină se pătează și trebuie curățată. Nimeni, chiar și o zi de ar trăi pe pământ, nu este fără de păcat.

Nu numai o dată pe an trebuie să ne mărturisim păcatele la preotul duhovnic, ci ori de câte ori ne apasă conștiința.

Spovedania este o taină plină de măreție și de putere.

Mântuitorul a dat Sfinților Apostoli această putere de a dezlega legăturile păcatelor, iar printrînșii preoților și episcopilor.

Oricâte dezleagă și iartă preotul pe pământ prin harul preoției, dezleagă și iartă și Dumnezeu în ceruri.

Atât de mare este harul preoților, încât nici îngerii nu cutează să le aducă vreo critică.

Arhimandritul Ioanichie Bălan spunea că spovedania deasă, cu canon și pocăință, aduce iertarea și dezlegarea tuturor păcatelor, de la Botez și până în prezent.

Foloasele mărturisii dese sunt nenumărate.

Cu cât mai des ne mărturisim, cu atât mai aspru ne mustră conștiința și nu ne lasă să păcătuim.

Deasa spovedanie ajută mult la curățirea conștiinței și la luminarea sufletului.

La spovedanie trebuie să spunem nu doar faptele rele, ci și gândurile și vorbele rele.

Când dăm pe față gândurile și dorințele cele ascunse, se zădărnicește lucrarea diavolului și scăpăm din cursele lui.

Citește și – Ce trebuie să spunem la spovedanie

Sfânta Spovedanie nu doar curăță murdăria de pe suflet, ci ne înnoiește lăuntric.

Îl preschimbă pe omul cel vechi, „stricat de poftele înșelăciunii” în omul nou, zidit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Dacă nu ne spovedim, nu ne putem uni cu Dumnezeu. nu putem primi harul Lui curățitor și vindecător.

„Sfânta Spovedanie ne face vrednici, prin mila lui Dumnezeu, de Sfânta Împărtășanie, care este însuși Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos”.

Prin spovedanie primim ajutor și har de la Dumnezeu să luptăm cu păcatul, cu viciile cu ispitele.

Spovedania deasă stârpește lucrarea păcatului din nou, înclinația spre cugete și fapte rele.

Fără această taină nu ne putem izbăvi din legăturile păcatului. Nu putem scăpa de osânda iadului.

Spovedania ne întărește în credință, în lucrarea faptelor bune.

„Sfânta Spovedanie ne aduce lacrimi, căință, smerenie și putere de sus să punem început de viață duhovnicească”.

Înnoiește puterile sufletului. Harul lui Dumnezeu ne insuflă curaj și ne însuflețește să punem început bun și să continuăm lucrarea de mântuire.

„Spovedania, unită cu Sfânta Împărtășanie, ne întăresc în credință, ne dau deplină nădejde de mântuire și ne fac lăcaș al Preasfintei Treimi. Și ce altă bucurie este mai mare ca aceasta?”

Toate merg mai ușor pentru cel care are în chip simțit ajutorul lui Dumnezeu în viața sa.

Necazurile, greutățile și pierderile sunt depășite mai ușor de cel care este întărit în credință.

Citește și – „Oamenii s-au îndepărtat de Taina Spovedaniei, și de aceea se îneacă de gânduri și de patimi” – Sfântul Paisie Aghioritul

Când ne Împărăștim cu Sângele și Trupul lui Hristos, ne „înrudim” cu El și cu Preacurata Maica Sa, din sângiurile căreia Și-a luat trup.

Ne împărtășim de ajutorul și ocrotirea Maicii Domnului.

Prin spovedanie și Împărtășanie, întreaga Sfântă Treime vine să locuiască în noi. De aceea simțim multă bucurie după ce ne eliberăm de păcat și ne unim cu Mântuitorul.

Sursă articol: Arhimandritul Ioanichie Bălan, Care sunt foloasele spovedaniei făcute cu regularitate? Doxologia: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/care-sunt-foloasele-spovedaniei-facute-regulat

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.