Rugăciunea curăță gândurile, înlătură teama de necazuri și năpăstuiri – Părintele Arsenie Boca

Rugăciunea este cea mai puternică armă și lucrare a omului. Dintru început, omul a fost creat pentru a sta mereu în relație cu Dumnezeu.

Adam vorbea tot timpul cu Dumnezeu în Grădina Raiului, și doar când a încetat să mai comunice cu El și să-I ceară sfatul sau să-i spună planurile lui, a greșit și a pierdut totul.

Iată cât de gravă este consecința întreruperii comunicării noastre cu Dumnezeu. Când ne întoarcem fața dinspre Dumnezeu și vrem să ne facem lucrările noastre singuri, cel mai des se întâmplă să eșuăm.

Nimic nu trebuie să facem fără să-L „consultăm” pe Dumnezeu, pentru că planurile noastre ne pot aduce mai mult rău decât bine, nouă sau celor din jur.

Și putem afla voia lui Dumnezeu prin rugăciune și prin sfatul duhovnicului. Când ne rugăm, Dumnezeu ne descoperă calea cea bună pe care trebuie să mergem, ne ajută să luăm decizii bune și creează conjuncturi favorabile.

Și chiar dacă o intenție a noastră nu este bună, dacă ne vom ruga, Dumnezeu ne va izbăvi de necaz și de ispite.

„Roagă-te și nu te teme de nimic, nu te înfricoșa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura”.

Pentru a păstra o relație vie cu Dumnezeu nu trebuie să citim zeci de acatiste și paraclise pe zi, ci doar să avem gândul și inima pururea la Dumnezeu.

El este mereu cu noi. Și dacă vom fi și noi cu gândul la Dumnezeu, vom simți negreșit prezența Lui în viața noastră și vom vedea cum clipă de clipă ne apără, ne păzește, ne poartă de grijă și ne îndrumă pașii.

Chiar dacă rugăciunea noastră este neputincioasă, nestatornică și lipsită de profunzime, străduindu-ne, vom dobândi rugăciunea adevărată.

„Roagă-te oricum, oricât de neputincios, numai roagă-te mereu, și nu te neliniști de nimic; fii vesel și liniștit cu duhul, căci rugăciunea te va înțelepți”.

Rugăciunea neîncetată este ca un scut care ne apără de toate relele. Ea ne curăță mintea, ne luminează sufletul și ne dă înțelepciune pentru a viețui bineplăcut lui Dumnezeu și a ne mântui.

„Roagă-te și gândește-te la tot ce vrei, și gândurile tale se vor curăța prin rugăciune”.

Repetarea deasă a rugăciunii, oricât de stângace ar fi ea, ne ajută să sporim duhovnicește și să ne mântuim. Fără rugăciune nu putem face nimic cu adevărat bun și folositor pentru viața noastră.

________________________________________________________________________________________________________

Sursă: Ieromonah Arsenie Boca, Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, Editura Agaton, Făgăraș, 2014, p. 205

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.