Salvia, planta nemuririi – păstrează tinerețea creierului și a trupului
Boala și bătrânețea nu se apropie ușor de cei care consumă salvie. Această plantă aromatică este un veritabil tonic al tinereții.
„Cât timp salvia crește în grădină, moartea poate aștepta”, spune o veche zicală. Însuși numele ei, derivat din latinescul „salvia” înseamnă „a salva” sau „a vindeca”.
Cuprins
Salvia în medicina antichității
Civilizațiile antice cunoșteau din experiență puterea ei tămăduitoare. Grecii și romanii o considerau regina ierburilor vindecătoare.
Medicii arabi credeau că salvia este o plantă a imortalității și a creșterii capacității mentale. Egiptenii și americanii nativi o foloseau pentru fertilitate. Chinezii apelau la ea ca tonic nervos și digestiv.
Salvia era folosită și de strămoșii noștri. Ea apare în medicina dacilor sub numele de „salia”, după cum scrie Ion Mocioi scrie în lucrarea „Nume dacice de plante medicinale atestate”. Era folosită cu precădere împotriva tusei.
În perioada Evului Mediu, salvia era folosită în boli precum epilepsie, paralizie, inflamația gâtului, febră, și boli de ficat.
Mai târziu a început să fie întrebuințată ca stimulent digestiv, apă de gură, soluție pentru clătirea părului, tuse și dureri în gât.
Principii active și proprietăți
Salvia conține tujonă și camfor, două substanțe puternic vindecătoare.
Citește și – Salvia fortifică sistemul de apărare al organismului – ce boli combate
Studiile recente au arătat că această plantă are proprietăți farmacologice diverse: antimicrobiene, antiseptice, antioxidante, antiinflamatoare, antidiabetice.
Planta nemuririi
Salvia este una din acele plante care ajută la păstrarea tinereții organismului până la o vârstă înaintată. Exercită o influență benefică asupra hormonilor care asigură vitalitatea corpului.
Nu în mod întâmplător popoarele vechi o consumau pentru creșterea fertilității, memoriei, înțelepciunii și longevității.
Salvia are un efect natural de conservare a funcțiilor cognitive. Îmbunătățește memoria, asocierea și sinteza. Ascute simțurile, lumpezește mintea și reduce riscul de boli neurologice, precum Alzheimer.
Previne și tratează afecțiunile sistemului nervos. Are un efect calmant, dar totodată resturează sistemul nervos suprasolicitat.
Citește și – Salvia – planta care te ajută dacă ai anxietate sau atacuri de panică
Are o acțiune similară estrogenului. De aceea este indicată în sindromul premenstrual, sângerări puternice, amonoree, crampe menstruale, depresie și tulburări de menopauză.
Contribuie la reglarea temperaturii corpului și a transpirației. Din acest motivi femeile o folosesc pentru diminuarea bufeurilor și a transpirațiilor nocturne la menopauză.
Salvia ajută la scăderea colesterolului LDL și a trigliceridelor. Stimulează acidul stomacal, fluxul biliar și funcția pancreasului, îmbunătățind astfel digestiva.
Moduri de utilizare
Salvia poate fi utilizată sub formă de ceai, capsule, tinctură, pulbere, vin medicinal, ulei esențial și alte preparate fitoterapeutice.
Vă prezentăm câteva rețete inedite pe care le puteți prepara în casă.
Oțet de salvie contra infecțiilor
Amestecați câte 1 lingură de salvie, cimbru, rozmarin și lavandă (uscate) și puneți-le într-un borcan. Turnați peste plante ¾ litri de oțet natural.
După o macerare de 14 zile, strecurați oțetul. Folosiți oțetul în salate, ca tonic digestiv, sub formă de gargară (1-2 linguri de oțet la 1 pahar de apă), pentru frecții pectorale sau toracice în caz de răceli.
Băi de picioare cu salvie
Adăugați un ibric de ceai din salvie strecurat într-un lighean cu apă fierbinte. Se pot adăuga și 10 picături de ulei esențial de salvie.
Faceți băi de picioare pentru a înlătura transpirația excesivă sau mirosul neplăcut. Acestea sunt bune și pentru picioare inflamate.
Picături nazale pentru răceli
Puneți 250 ml de apă la fiert. Adăugați ¼ – ½ linguriță de sare, ½ linguriță de iederă uscată și 1 linguriță de salvie uscată. Lăsați plantele la infuzat sub capac timp de 10 minute.
Strecurați și puneți soluția într-o sticluță cu picurător pentru ochi, nas sau urechi. Se pun câteva picături în nas pentru reducerea simptomelor de răceală sau rinită alergică.
Lichior de salvie – tonic imunitar
Puneți 25 g de salvie uscată și puțin cimbru uscat într-un borcan. Adăugați ¾ litri de brandy sau lichior și 25 g de zahăr cubic.
Citește și – Salvia stimulează activitatea creierului, echilibrează nervii, hormonii și glicemia
Amestecați și lăsați la macerat 6 săptămâni, apoi strecurați. Consumați câte 30-50 ml pe zi pentru prevenirea răcelilor.
Vin de salvie pentru indigestie
Puneți 20 g de salvie uscată într-o sticlă cu 1 litru de vin roșu natural. După 10 zile, strecurați vinul. Se poate consuma câte un păhărel mic în caz de indigestie sau flatulență.
Suc de salvie pentru menopauză
Puneți 6 frunze de salvie la macerat în suc de lămâie. După 2 săptămâni, consumați sucul ca antidot împotriva bufeurilor și transpirației excesive.
Surse articol:
1. Lumea Satului TV, Salvia salvează vieți: https://www.youtube.com/watch?v=1HsIvOFssk8&ab_channel=LumeaSatuluiTV
2. Common sage / Salvia officinalis: https://www.herbsociety.org/file_download/inline/17edb114-f347-45a6-86ad-c229388aec82
3. The World Foundation for Natural Sciences, Sage – the herb that is said to give eternal life: https://www.naturalscience.org/news/2020/04/sage-the-herb-that-is-said-to-give-eternal-life/
4. Good Health, Sage, the plant of salvation: https://www.goodhealth.co.nz/customer-success-stories/testimonial/sage-the-plant-of-salvation