Cum să păstrezi bananele 5-7 zile galbene, ferme și fără pete

Unii vor să știe cum se păstrează fructele mai mult timp, alții vor să se coacă mai repede.

Pentru a accelera sau încetini procesul de coacere, este important să cunoaștem trăsăturile lor.

Cum sa pastrezi bananele galbene, ferme, fara pete, pana la 7 zile

Cum sa pastrezi bananele galbene, ferme, fara pete, pana la 7 zile: Freepik.com / KamranAydinov

Secretul coacerii bananelor

Bananele au proprietăți unice între fructe. Cel puțin în ceea ce privește procesul de coacere.

Chiar dacă bananele sunt verzi în momentul recoltării, ele continuă să se coacă ulterior, căpătând treptat culoarea galbenă, apoi maronie și neagră.

Bananele produc un hormon natural din plante care se numește „etilen”. Este practic un gaz care le ajută să se coacă între ele.

Etilenul transformă amidonul în zahăr, dând fructelor o textură moale și un gust dulce. Așadar, dacă vrem să avem banane frumoase mai mult timp, fără pete, trebuie să încetinim eliberarea etilenului.

Pentru ca bananele să se coacă într-un ritm mai lent, locul în care sunt puse trebuie să fie cât mai bine închis.

De exemplu, dacă le punem într-o pungă, aceasta trebuie să aibă sigiliu care să asigure o închidere ermetică.

Banana produce cantități mari de căldură pe măsură ce se coace.

Pentru a încetini coacerea, fructele trebuie ținute la temperaturi mai mici de 13 grade Celsius. Însă nu oricum, ci ținând cont de sfaturile de mai sus. Iată cum trebuie să procedați.

Cum să păstrezi bananele galbene până la 7 zile

Dacă aveți un mănunchi de banane, desfaceți-le pentru a le separa una de alta.

Al doilea pas este să introduceți bananele în pungi din plastic. Pregătiți câte o pungă pentru fiecare banană în parte. Puteți folosi pungile eco pe care le oferă magazinele.

Înfășurați strâns fiecare banană în punga ei. Împachetați-le cât mai strâns. Cu cât mai puțin aer pătrunde în pungă, cu atât mai bine vor sta fructele.

Este obligatoriu să le împachetați separat, deoarece atunci când stau una lângă alta se coc mai repede.

După ce ați terminat de învelit toate bananele, puneți-le pe toate într-o pungă mare. Legați-o bine la gură, ca să nu pătrundă aerul, apoi băgați-o în altă pungă. Această împachetare dublă va împedica aerul rece să atingă bananele, prevenind pătarea și alterarea lor.

Puteți face un test să vedeți diferența dintre bananele împachetate astfel și bananele lăsate la temperatura camerei sau în frigider, dar fără pungi. Veți vedea o diferență foarte mare.

Cele păstrate în pungi sunt încă galbene și în a 4 zi. În schimb, celelalte au deja pete și dungi maro.

Începând cu ziua a 5-a, cele din pungi încep să se închidă ușor la culoare, dar fără pete.

Chiar și la interior se văd diferențe majore. Cele păstrate în pungi au pulpa albă, fermă, fără porțiuni negre sau moi.

Folosind metoda de mai sus, veți putea păstra bananele galbene și ferme până la 7 zile!

Articole similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole utile despre conservarea fructelor sau altor alimente:

Cum să păstrezi căpșunile, afinele, zmeura proaspete până la 1 lună!
Cum să păstrezi lămâile proaspete până la un an de zile 
Cum să păstrezi avocado nealterat câteva luni
Cum să păstrezi fasolea, orezul, pastele și cerealele nealterate 10-20 de ani

Surse articol:

1. Ringo and Ringo’s Coffee Channel, I keep bananas fresh longer: https://www.youtube.com/watch?v=PQC8oK5qaak&ab_channel=RingoandRINGO%27sCoffeeChannel
2. Catalytic Generators, Banana ripening: https://www.catalyticgenerators.com/banana-ripening
3. Kara Zauberman, How to ripen bananas quickly: https://www.thepioneerwoman.com/food-cooking/cooking-tips-tutorials/a32156284/how-to-ripen-bananas/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.