Ceaiul de ARMUARIU, regenerator puternic pentru ficat şi bilă

Armurariul sună ca numele unei plante care acţionează ca un scut împotriva bolilor, şi conform medicilor naturişti, aşa este. Armurariul are o tradiţie de 2000 de ani în terapiile alternative, având faima unei plante care salvează persoanele bolnave de ficat sau de vezică biliară.

Ceai de Armurariu Pentru Regenerarea Ficatului şi Bilei: Preparare

Armurariu

Ceaiul de armurariu conţine silimarină, o substanţă cu rol hepatoprotector care stimulează activitatea ficatului şi rinichilor. Este antioxidant, tonic, hipocolesterolemiant şi antitumoral.

Indicaţii terapeutice

• Hepatite acute şi cronice, virale, metabolice sau etanolice
• Ciroză hepatică, insuficienţă hepatică
• Hipercolesterolemie – colesterol mare
• Tumori hepatice
• Intoxicaţii cu ciuperci şi metale grele
• Muşcături de şarpe
• Cancer mamar, uterin, ovarian, intestinal, pulmonar, de prostată, al vezicii urinare

Hepatita A, B şi C

Seminţele de armurariu conţin flavonoide cu rol în regenerarea ficatului şi protejarea acestuia împotriva infecţiilor şi bolilor. La hepatite, se bea un litru jumate de infuzie combinată de armurariu pe zi, în cure de 3 săptămâni, urmate de 15 zile pauză. Apoi, se poate continua cu un tratament cu pulbere de seminţe de armurariu – 4 linguriţe pe zi.

Pentru ciroza hepatică, se recomandă tot pulberea de seminţe de armurariu – câte o linguriţă, de 4 ori pe zi. Cura durează 21 de zile, urmată de o pază de 15 zile, după care se poate relua.

Icter şi insuficienţă hepatică

Seminţele de armurariu conţin silibinină – o altă substanţă care detoxifică ficatul, stimulează funcţia celulelor hepatice şi ajută la eliminarea deşeurilor din ficat. Se recomandă jumătate de litru de infuzie combinată de armurariu. Cura durează 14 zile, urmate de 7 zile pauză, apoi se poate relua.

Alcoolism

Se bea câte un litru de infuzie combinată de armurariu pe zi, timp de 3 săptămâni, pentru scăderea dependenţei de alcool şi refacerea ficatului. Armurariul exercită un rol protector şi asupra sistemului nervos, reduce tremurul mâinilor şi ajută la recâştigarea coordonărilor normale ale membrelor.

Intoxicaţii şi otrăviri

În caz de otrăvire cu ciuperci toxice, se bea cel puţin un litru de infuzie combinată de armurariu pe zi, timp de 10 zile. Armurariul stopează acţiunea substanţelor toxice datorită conţinutului de faloidină şi amanitină.

În intoxicaţia cu plumb, mercur, metanol şi medicamente, se recomandă un litru jumate de infuzie combinată de armurariu pe zi.

Ceai de armuraiu – preparare 

Pentru conservarea principiilor active ale armurariului, se recomandă infuzia combinată, preparată astfel:

– Se pun 1-2 linguriţe de pulbere de seminţe de armurariu într-o jumătate de cană de apă, şi se lasă la înmuiat peste noapte
– Dimineaţa se filtrează şi preparatul obţinut se pune deoparte
– Pulberea rămasă se opăreşte 20 de minute într-o altă jumătate de cană de apă fierbinte
– Când se răceşte, se combină cele două extracte
– Se beau câte 3 căni pe zi de infuzie combinată, cu 15 minute înainte de mesele principale ale zilei.

Contraindicaţii şi precauţii

Dozele mari de armurariu intern poate da diaree sau alergie.

 

8 comentarii

  1. Legenda spune k Sfanta Maria,in fuga Ei cu Isus micut in brate,gasi refugiu printre frunzele acestei plante..laptelei Ei sfant curgand peste frunze..de aici striatiile si de aici si numele in lb.italiana:cardo mariano.

  2. Si tabletele de armuraiu de la Dacia Plant sunt foarte bune.

  3. silvia vitelariu

    îmi place reteta cu armurariu …am sa fac si eu o cura..e minunat.va multumesc pentru retete si sfaturi.sanatate maxima va doresc si cîte mai multe informatii.cu drag Silvia

  4. Va multumim din suflet pentru postarile dumneavoastra !!

  5. Vă mulțumesc pentru postari.

  6. Pe acesta stau si albinele…

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.