Leacuri bătrânești pentru bătături – 10 cele mai eficiente remedii

Dacă aveți bătături, cu siguranță ați încercat deja să le îndepărtați prin diverse soluții. Dacă nimic nu a funcționat, vă sugerăm să testați și metodele prezentate în acest articol.

Veți găsi leacuri bătrânești pentru bătături care constau din ingrediente simple, pe care le aveți deja în casă.

Leacuri batranesti pentru bataturi

Leacuri batranesti pentru bataturi: Drew Stephens

Ce sunt bătăturile?

Din punct de vedere medical, bătăturile sunt create din straturi de piele îngroșată. Ele apar în urma presiunii constante sau excesive. Au o formă rotundă și pot fi sau nu dureroase.

Bătăturile nu sunt un pericol pentru sănătate, însă au un caracter extrem de deranjant. Apar de regulă pe tălpi și pe palme și îngreunează mersul sau desfășurarea activităților zilnice.

Leacuri bătrânești pentru bătături

În perioada Evului Mediu, familiile de aristocrați foloseau instrumente speciale de tăiere a bătăturilor și îndepărtarea lor de pe piele. Astăzi avem la dispoziție metode mai puțin invazive și mai puțin dureroase.

Remediile naturiste funcționează, dar nu imediat. Este nevoie de perseverență pentru a vedea rezultatele. Eficiența lor crește și mai mult atunci când utilizăm mai multe remedii simultan.

Uleiul de ricin

Compresele cu ulei de ricin sunt unul din cele mai vechi leacuri bătrânești pentru bătături. Au fost utilizate în diverse culturi, poate la noi mai puțin.

Uleiul de ricin are o putere uriașă de pătrundere în țesuturile de dedesubtul pielii și de înmuiere a formațiunilor întărite.

Se spune că acest ulei poate să dizolve tot felul de crescături, tumori, chisturi, pinteni, ciocuri, noduli, osteofite.

Citește și – Compresa cu ulei de ricin dizolvă pintenii, ciocurile, pietrele la rinichi, nodulii la sân

Metoda este rapidă și foarte simplă. Se ung bătăturile cu ulei de ricin de 3 ori pe zi, până la dispariția lor. În unele cazuri, bătăturile trec după o săptămână de tratament.  

Aspirina

Înmuiați piciorul sau palma afectată de bătătură în apă caldă pentru 5 minute. Uscați bine bătătura și apoi frecați pielea cu o piatră pince pentru a îndepărta stratul de piele moartă de la suprafață.

Pisați o aspirină și amestecați pulberea obținută cu o picătură de apă, sau cât este nevoie pentru a obține o pastă. Aplicați pasta pe bătătură și lăsați-o să acționeze 5 minute. Clătiți apoi cu apă curată.

În farmacii există și soluții lichide de acid salicilic, geluri sau creme cu acid salicilic pe care le puteți folosi. Aplicațiile se face de 1-2 ori pe zi, timp de 2 săptămâni.

Acidul salicilic rupe practic legătura dintre celulele pielii acumulate la nivelul bătăturii și începe să le dizolve.

Acidul salicilic solubil în ulei (soluțiile uleioase) este mai eficient deoarece are o putere mai mare de penetrare a pielii și de dizolvare a celulelor moarte. Are proprietăți antiinflamatoare și exfoliante. Este folosit și în alte probleme ale pielii, precum coșuri, pustule, puncte negre sau acnee.

Oțetul de mere

Înmuiați membrul afectat de bătături în apă caldă. Înmuiați o bucată mică de vată sau tifon într-o lingură de oțet de mere. Aplicați-o pe bătătură, presând-o pe piele timp de 5 minute, apoi așteptați să se usuce pielea.

Aplicați apoi 1-2 picături de ulei esențial de arbore de ceai (tea tree) pe bătătură, fără să mai clătiți. Folosiți acest remediu zilnic.

Oțetul ajută la exfolierea celulelor moarte de piele și înmoaie formațiunile întărite. Totodată, este antibacterian.

Băi cu sare amară

Umpleți un lighean cu apă caldă. Adăugați 1 cană de sare amară (săruri Epsom) și agitați apa să se dizolve cristalele. Înmuiați picioarele sau mâinile în această soluție pentru 10-15 minute.

Frecați apoi bine bătătura cu piatra ponce. Folosiți această metodă în fiecare zi. Sarea amară este un excelent exfoliant. Are efecte calmante, analgezice și antibacteriene.

Bicarbonat de sodiu

Amestecați 1 lingură de apă cu 1 lingură de suc de lămâie și 1 lingură de bicarbonat de sodiu. Pasta obținută se aplică pe bătătură și se lasă să acționeze peste noapte.

Repetați procedura seară de seară, timp de o săptămână. Bătătura se va usca și straturile de piele vor cădea. Bicarbonatul are efecte similare sării amare.

Usturoi

Decojiți un cățel de usturoi și tăiați-l în jumătate. Frecați bătătura cu partea tăiată, zemoasă a usturoiului, timp de un minut.

Cealaltă jumătate de cățel de usturoi se aplică pe bătături, se fixează și se lasă să acționeze de seara până dimineața. Puteți încerca acest tratament timp de câteva nopți la rând.

Citește și – Usturoiul vindecă negii și bătăturile în proporție de 100%

Usturoiul este unul din cele mai reușite leacuri bătrânești pentru bătături. Eficiența sa a fost demonstrată științific.

Turmeric

Amestecați 1 – 1 ½ linguri de miere cu 1 lingură de pulbere de turmeric. Pasta groasă se aplică pe bătături și se lasă până se usucă. Faceți acest tratament de 2 ori pe zi și bătătura se va micșora.

Turmericul este unul din cele mai eficiente leacuri bătrânești pentru bătături folosite în Asia.

Lămâia

Tăiați o felie de lămâie și aplicați-o pe bătături. Fixați-o cu un bandaj și lăsați-o să acționeze peste noapte. Repetați procedura în fiecare seară până la dispariția bătăturii.

Sucul de lămâie este foarte acid și ajută la dizolvarea straturilor întărire de piele.

Ceapă

Tăiați o felie de ceapă și aplicați-o pe bătături. Procedura este similară celei prezentate mai sus cu felia de lămâie.

Pâine și oțet

Tăiați o bucățică de pâine și înmuiați-o în oțet. Aplicați-o pe zona afectată și fixați-o cu un tifon și o folie de plastic. Se lasă peste noapte, iar a doua zi se îndepărtează. Bătătura se va micșora cu fiecare aplicare.

Citește și – Tuia vindecă negii genitali, infecțiile unghiei, plăgile, bătăturile, tumorile

Surse articol:

1. Kushneet Kukreja, Dr. Hari Hara Sudhan, 19 best home remedies for corns and calluses, Style Craze: https://www.stylecraze.com/articles/effective-home-remedies-for-corns-and-calluses/  
2. Dana Argeșean, Ce este acidul salicilic, DOC:
https://www.doc.ro/frumusete/ce-este-acidul-salicilic-si-de-ce-este-esential-in-rutina-de-frumusete

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.