Suferiți de gută, infecții urinare, anemie, afecțiuni tiroidiene? Faceți o cură cu suc de pătrunjel

Articol bazat pe studii științifice

Pătrunjelul (Petroselinum crispum) este de multe ori catalogat drept o plantă culinară ornamentală.

Dacă oamenii ar ști ce forță vindecătoare rezidă în această plantă de zarzavat, cu siguranță ar consuma-o mai des.

Suferiti de guta - faceti o cură cu suc de patrunjel

Suferiti de guta – faceti o cură cu suc de patrunjel: Brgfx

Biologul și cercetătorul român Eugen Giurgiu spune că pătrunjelul nu trebuie să lipsească din alimenația persoanelor diagnosticate cu gută.

 Pătrunjelul reduce inflamația articulară 

Pătrunjelul are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante puternice.

Reduce inflamația de la nivelul articulațiilor. Unul din antioxidanții săi contracarează inflamarea cartilajelor fine din articulații.

Este vorba despre luteolină.

 Antioxidanții din pătrunjel combat guta 

Principalii antioxidanți din pătrunjel sunt quercetina, luetolina, kaempferolul și apigenina.

Aceasta din urmă este studiată pentru potențialul ei de a ajuta la combaterea gutei.

Un studiu a arătat că apigenina inhibă oxidaza xantină – o enzimă care generează specii de oxigen reactiv.

În ceea ce privește guta, oxidaza xantină transformă purinele în acid uric.

Citește și – Nivel crescut de acid uric în sânge – leacuri de la cititori

Luteolina, la rândul ei, are efecte inhibitoare asupra acestei enzime.

 Pătrunjelul elimină acidul uric și ureea 

O altă proprietate a pătrunjelului care îl recomandă bolnavilor de gută este cea depurativă.

Pătrunjelul favorizează expulzarea substanțelor toxice din corp. S-a dovedit util și în eliminarea excesului de uree și acid uric, cloruri și apă.

Un studiu publicat în 2018 în jurnalul „Oriental Pharmacy and Experimental Medicine” a demonstrat că pătrunjelul poate reduce nivelurile crescute de acid uric.

Hiperuricemia este un factor de risc al gutei, pietrelor la rinichi, afecțiunilor cardiovasculare și metabolice, dar și al cancerului sau altor boli asociate cu stresul oxidativ.

Citește și – Pătrunjelul previne depunerea colesterolului LDL pe artere și arterioscleroza – dr. Eugen Giurgiu

Acidul folic din pătrunjel contribuie, într-o măsură mai mică, la controlul acidului uric.

 Cum se face cura cu suc de pătrunjel 

Așadar, dar suferiți de gută, nu folosiți pătrunjelul doar ca ornament culinar.

Consumați-l în cantități mai mari. Va ajuta la atenuarea durerilor articulare.

Există extracte lichide de pătrunjel care prin acțiunea detoxifiantă dau rezultate bune în gută, boli articulare, reumatisme, infecții urinare sau nisip la rinichi.

Dr. Eugen Giurgiu recomandă suferinzilor de gută să consume zilnic suc de pătrunjel.

Doza indicată este de 4-6 linguri, de 4 ori pe zi.

Sucul se prepară din frunze proaspete de pătrunjel. Acestea de dau prin storcător.

Dacă nu aveți un storcător în casă, treceți pătrunjelul prin mașina de carne sau mixați-l în robot și strecurați zeama.

Sucul de pătrunjel se consumă în decurs de 30 de minute de la obținere.

Nu se administrează nediluat. El trebuie amestecat cu ¼ pahar cu suc de morcov.

 Ajută în infecții urinare, calculi, anemie, afecțiuni tiroidiene 

Sucul de pătrunjel este bogat în clorofilă și minerale (calciu, potasiu, zinc, magneziu) care dau efecte alcaline în corp și ajută la reglarea pH-ului.

Dr. Giurgiu recomandă cura cu suc de pătrunjel și în alte afecțiuni precum: infecții urinare, pietre la rinichi, calculi biliari, hepatite virale, diaree cronică, anemie și afecțiuni tiroidiene.

Citește și – Ceai pentru eliminarea excesului de acid uric (gută)

Surse articol:

1. Eugen Giurgiu, Pătrunjelul, Cele mai Folosite 17 Plante pentru Vindecare, Editura Meteor Press, București, 2019, pp. 154-168
2. Rahmat, A., Ahmad, N.S.S. & Ramli, N.S. Parsley (Petroselinum crispum) supplementation attenuates serum uric acid level and improves liver and kidney structures in oxonate-induced hyperuricemic rats. Orient Pharm Exp Med19, 393–401 (2019). https://doi.org/10.1007/s13596-018-0353-7
3. Spiro Koulouris, Parsley: Should it be in your gout diet? Gout and You: https://goutandyou.com/gout-and-parsley/
4. ProDieta, Uree crescută la analize? Atenție la proteine: https://prodieta.ro/uree-crescuta-la-analize-atentie-la-proteine/
5. Haidari F, Keshavarz SA, Mohammad Shahi M, Mahboob SA, Rashidi MR. Effects of Parsley (Petroselinum crispum) and its Flavonol Constituents, Kaempferol and Quercetin, on Serum Uric Acid Levels, Biomarkers of Oxidative Stress and Liver Xanthine Oxidoreductase Aactivity inOxonate-Induced Hyperuricemic Rats. Iran J Pharm Res. 2011 Fall;10(4):811-9. PMID: 24250417; PMCID: PMC3813066.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.