Sarea celtică are 84 de minerale naturale – cea mai bună sare de consum, pură, neprocesată

Sarea celtică este foarte apreciată în rândul consumatorilor. A câștigat mult în popularitate în ultimii ani și datorită persoanelor publice care au vorbit despre beneficiile ei.

Vă recomand să renunțați la sarea de masă prelucrată și să folosiți sarea celtică – este doar unul din comentariile pozitive la adresa acestui tip de sare.

Sarea celtica

Sarea celtica

Mulți o consideră o alternativă mai sănătoasă la sarea de masă rafinată. Însă principalul motiv pentru care o cumpără este conținutul ei foarte bogat în minerale.

Ce este sarea celtică?

Sarea celtică este o sare de mare care are o culoare gri, iar nu albă. Este extrasă din Oceanul Atlantic, prin mijloace tradiționale celtice.

Mai precis, extragerarea se realizează cu ajutorul unor unelte din lemn, iar uscarea se face la soare, în mod natural. Această sare nu intră în contact cu metalul.

Sarea celtică este extrem de pură și 100% naturală, nefiind supusă vreunei proceduri de procesare industrială sau rafinare. Astfel se explică textura ei umedă.

Conține 84 de minerale

Apa de mare este cea mai bogată sursă de minerale, iar sarea celtică are în compoziție toate cele 84 de oligoelemente care se găsesc în corpul nostru. De aceea este superioară altor tipuri de sare de mare sau sare de masă.  Poate fi considerată un supliment natural de minerale.

Sarea de masă industrială este săracă în minerale, fiind constituită în special din clorură de sodiu. În plus conține aditivi nedoriți.

  Cumpără sare celtică fină  

Sare celtica fina

Sare celtica fina

Sarea celtică furnizează cantități mari de magneziu, calciu și potasiu. Grație concentrației mari de oligoelemente, sarea celtică ajută la menținerea electroliților din corp într-un echilibru optim. Conține iod natural, nefiind iodată suplimentar.

Mineralele sale îmbunătățesc starea generală de sănătate și de bine a organismului.  Susțin buna funcționare a sistemului nervos. Sprijină sănătatea mușchilor.

Băi cu sare celtică 

Beneficiile sării celtice se obțin atât în urma utilizării orale, cât și prin adăugarea ei în băi de picioare sau băi generale cu efect calmant. Ajută la detensionarea musculară, înlătură oboseala și curăță pielea.

Totodată, mineralele dizolvate în apă pătrund prin piele și ajung în fluxul sangvin, ajutând astfel la îmbunătățirea nivelurilor de magneziu și alte minerale din corp.

  Cumpără sare celtică grunjoasă  

Sare celtica grunjoasa

Sare celtica grunjoasa

La băi se recomandă sarea celtică grunjoasă. Se folosesc câteva linguri la o cadă cu apă caldă.

Dă gust bun mâncărurilor

Pe lângă beneficiile oferite de mineralele sale, sarea celtică este și foarte plăcută la gust. Cei care au folosit-o mărturisesc că dă un gust mai bun mâncărurilor.

Sarea celtică nu se găsește în magazinele alimentare obișnuite, ci doar la magazinele cu profil naturist. Este disponibilă sub formă grunjoasă sau măcinată fin. Granulația fină este adecvată pentru asezonare și servire directă la masă.

 Cumpără pachet sare celtică fină și grunjoasă 

pachet sare celtica fina si grunjoasa

pachet sare celtica fina si grunjoasa

Îmbunătățește digestia, nu crește tensiunea, nici setea

Unele persoane iau câteva cristale pe limbă și beau un pahar de apă cu 30 de minute înainte de masă. Acest obicei ajută la mineralizarea corpului și îmbunătățirea digestiei.  Conține clorură de magneziu, bromură de magneziu și sulfat de magneziu.

Se poate adăuga în apa cu lămâie sau în limonade. Cineva mărturisește că sarea celtică nu crește tensiunea arterială. Dimpotrivă, ajută la normalizarea valorilor mărite. Nu provoacă sete precum sarea industrială.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.