Trupurile Sfinților Cleopa și Paisie au fost deshumate. Moaștele lor au umplut cimitirul de miros de trandafir
În ciuda umezelii care pătrunsese în sicrie, când acestea au fost deschise, o mireasmă plăcută de trandafir s-a răspândit simțibil în tot cimitirul.
Acesta a fost semnul prin care au cunoscut cu toții, cei prezenți acolo, că Părinții Cleopa și Paisie de la Sihăstria sunt cu adevărat sfinți.

Mostele Sfintilor Cleopa si Paisie
Anul 2025 a adus creștinilor din țara noastră o bucurie duhovnicească unică, prin canonizare a 16 cuvioși și mărturisitori români.
Sluba de canonizare a fost oficiată de Biserica Ortodoxă Română pe data de 4 februarie. În 28 aprilie a sosit rândul marilor duhovnici nemțeni să fie deshumați.
Dezgroparea osemintelor este o rânduială importantă în procesul de proclamare a canonizării lor. Cu prilejul acestei deosebite slujibe, la cimitirul Mănăstirii Sihăstria din Județul Neamț s-au adunat o mulțime de credincioși.
Rânduiala liturgică a fost oficiată de un sobor mare de preoți, în frunte cu PS Nichifor Botoșăneanul și PS Veniamin an Basarabiei de Sud.
Credincioșii au așteptat cu profundă emoție scoaterea la lumină a osemintelor celor doi mari duhovnici, atât de iubiți și cinstiți.
Osemintele au fost scoase cu grijă din sicrie și curățate de pământ. Ulterior, au fost puse în sicrie noi din lemn. Obiectele care se aflau în mormânt au fost așezate și ele în cutii din lemn special confecționate pentru acest scop.
Sicriele cu moaștele deshumate ale Sfinților Cleopa și Paisie au fost așezate în Biserică. Slujba s-a încheiat cu intonarea troparelor celor doi cuvioși.
Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor a rostit un cuvânt-mărturie despre sfințenia părinților Cleopa și Paisie.
„Zi de mângâiere pentru că, ați văzut cu toții – pământul era jilav și apa cuprinsese osemintele și sicriele celor doi părinți. Iar când le-am scos din pământ, s-a umplut întreg cimitirul de bună mireasmă”.
Episcopul vicar a mai spus că osemintele acestor doi mari părinți ai Bisericii noastre „s-au făcut părtașe, deopotrivă cu sufletul, harului lui Dumnezeu, pe care l-au căutat prin rugăciune și prin nevoință”.
Deshumarea trupurilor Sfinților Cleopa și Paisie este mai mult decât un eveniment istoric. Este o zi în care oamenii au fost martorii unor adevărate minuni.
Buna mireasmă pe care au răspândit-o moaștele sfinților Cleopa și Paisie arată splendoarea harului lui Dumnezeu, care lucrează pe pământ și în aceste zile ale neputinței noastre, a spus Preasfințitul Nichifor.
Părinții Cleopa și Paisie au mărturisit pe Dumnezeu în toată vremea și lucrarea vieții lor. Iar sfințenia lor arată că ei înșiși au devenit părtași ai slavei lui Dummnezeu.
Părinții și frații din mănăstirea Sihăstria au o moștenire puternică, autentică, plină de binecuvântare.
Odată cu această mare binecuvântare, obștea are și chemarea de a urma nevoințelor sfinților dinaintea lor.
„Având această întărire în inimile noastre, să ne întoarcem acasă mai puternici și să mărturisim ceea ce am văzut cu ochii noștri: oseminte scoase din mormânt, pe care le-am descoperit a fi sfinte moaște purtătoare de bună mireasmă și purtătoare de har!”
CITEȘTE ȘI – Părintele Cleopa: Nu suntem la întrecere pe pământ, ci în trecere!
Sursă: Doxologia