Secretul longevității unei italience în vârstă de 117 ani

Prelungirea vieții și a tinereții organismului este un ideal pe care unele persoane reușesc să îl atingă, în mod conștient sau nu.

Îmbătrânirea este un proces ireversibil, influențat atât de factori genetici, cât și de factori fiziologici și de mediu.

Secretul longevitatii unei italienice de 117 ani

Secretul longevitatii unei italienice de 117 ani

Îmbătrânirea este dictată de gene doar în proporție de 40%

Oamenii de știință au descoperit în ultimii zeci de ani că speranța de viață umană este dictată de mecanismele genetice doar în proporție de 40%.

Restul de 60% ține, probabil, de stilul nostru de viață și de alegerile pe care le facem în fiecare zi, în fiecare clipă.

Puțini știu că zahărul este cel mai puternic agent de oxidare și îmbătrânire a organismului.

Cercetările recente au arătat că alimentația sănătoasă poate crește speranța de viață.

Legătura dintre microbiomul intestinal și modificările care apar odată cu vârsta – precum dereglări ale sistemului imunitar și predispoziția la boli – devine tot mai evidentă în studiile științifice.

Postul intermitent – un regim de viață lungă 

O recenzie publicată în „Revista de Investigacion Clinica” arată că restricția calorică s-a dovedit, în modelele biologice testate până în prezent, cea mai eficientă metodă de extindere a duratei de viață.

Contrar opiniei generale, organismul se descurcă mai bine cu puțină hrană decât cu multă mâncare.

Cu alte cuvinte, dacă vrei să trăiești mai mult, trebuie să mănânci mai puțin și mai rar.

Postul intermitent (cu pauze lungi între mese) poate fi o strategie simplă de menținere a tinereții și sănătății.

Secretul longevității unei italience în vârstă de 117 ani

Există și unele alimente care pot crește speranța de viață. Fructele de pădure (afinele), rodia, legumele crucifere, nucile, semințele, verdețurile, roșiile, ciupercile, ceapa și usturoiul sunt câteva exemple în acest sens.

Citește și – Mâncați ouă de rață! Susțin tiroida, întăresc imunitatea și sistemul nervos, îmbunătățesc vederea

O italiancă centenară pe nume Emma Morano a dezvăluit un alt aliment care contribuie la creșterea longevității. Este vorba despre oul crud.

Femeia a ajuns la 117 ani. În ultimii 90 de ani de viață a mâncat în fiecare dimineață câte 2 ouă crude.

Oul – un aliment miraculos

Oul are o densitate proteică ridicată, oferindu-ne toți aminoacizii esențiali.

În stare crudă, el se aseamănă cu țesutul uman în ceea ce privește compoziția nutrițională.

Dacă ne gândim puțin, oul crud reprezintă în sine o sursă de viață. conținutul echilibrat și divers de micro- și macro-nutrienți susțin dezvoltarea embrionului.

Ouăle abundă în vitamine, minerale, enzime, acizi grași esențiali, antioxidanți (luteină, zeaxantină), substanțe antibacteriene și compuși bioactivi.

Citește și – Ouăle cresc colesterolul și înfundă arterele? – analiza surprinzătoare a doctorului Sten Ekberg

Reprezintă o sursă ieftină și naturală de proteine, vitamina A, vitamina B12, colină, zinc și calciu.

Sunt o sursă moderată de calorii. În 100 de grame de ou se găsesc 140 de kilocalorii.

Ouăle fortifică organismul, îmbunătățesc memoria (conțin lecitină), previn bolile oculare asociate cu vârsta, atenuează degenerarea sistemului nervos, alterarea pielii și oaselor.

Consumul de ouă crude preîntâmpină carențele nutriționale și anemia. Înlătură starea de oboseală.

Cum se consumă ouăle crude 

Pentru a fi mai plăcut la gust, oul crud poate fi bătut (mixat) bine și combinat cu alte ingrediente care susțin tinerețea și sănătatea organismului.

Iată câteva sugestii:

• ou crud cu miere
• ou crud cu polen de albine și/sau propolis
• ou crud cu pulbere de cătină sau merișoare de munte
• ou crud cu suc de lămâie

Pasta obținută se consumă dimineața, cu 20-30 de minute înainte de masă.

Cura poate dura 10-30 de zile sau chiar un timp mai îndelungat.

Este recomandată doar adulților. Dacă aveți îndoieli cu privire la proveniența ouălor, consumați doar gălbenușul crud.

Precauții 

Ouăle crude trebuie consumate doar de la păsări crescute și hrănite în condiții naturale.

Ouăle din comerț provin de la găini injectate cu hormoni, antibiotice sau alte substanțe chimice.

O altă avertizare importantă este ca ouăle crude să se consume în stare proaspătă pentru a evita riscul de contaminare cu anumite bacterii.

Surse articol:

1. Bin-Jumah MN, Nadeem MS, Gilani SJ, Al-Abbasi FA, Ullah I, Alzarea SI, Ghoneim MM, Alshehri S, Uddin A, Murtaza BN, Kazmi I. Genes and Longevity of Lifespan. Int J Mol Sci. 2022 Jan 28;23(3):1499. doi: 10.3390/ijms23031499. PMID: 35163422; PMCID: PMC8836117.
2. Carmona JJ, Michan S. Biology of Healthy Aging and Longevity. Rev Invest Clin. 2016 Jan-Feb;68(1):7-16. PMID: 27028172.
3. Badal VD, Vaccariello ED, Murray ER, Yu KE, Knight R, Jeste DV, Nguyen TT. The Gut Microbiome, Aging, and Longevity: A Systematic Review. Nutrients. 2020 Dec 7;12(12):3759. doi: 10.3390/nu12123759. PMID: 33297486; PMCID: PMC7762384.
4. Réhault-Godbert S, Guyot N, Nys Y. The Golden Egg: Nutritional Value, Bioactivities, and Emerging Benefits for Human Health. Nutrients. 2019 Mar 22;11(3):684. doi: 10.3390/nu11030684. PMID: 30909449; PMCID: PMC6470839.
5. Denver Health Medical Plan, The 10 best foods for longevity: https://www.denverhealthmedicalplan.org/blog/10-best-foods-longevity
6. Formula As, Alimentul-medicament pentru a trăi mult și bine – ou crud cu pulbere de merișoare: http://arhiva.formula-as.ro/2017/1263/nutritie-55/alimentul-medicament-pentru-a-trai-mult-si-bine-ou-crud-cu-pulbere-de-merisoare-22216

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.